Disputele politice vin şi trec, chiar şi tensiunile geostrategice de care are parte România în aceşti an se vor risipi, însă ce au ca misiune cotidiană managerii români nu trebuie uitat nicio clipă: creşte concurenţa pe piaţa muncii, iar un rezervor de oameni tot mai bine educaţi dinspre Asia se va revărsa nu numai în Europa de Vest, ci şi la periferia sa, în ţări precum România.
„Tot mai mulţi ingineri şi oameni cu specializare tehnică din India şi alte ţări din Orient vin în România, chemaţi de multinaţionale, pentru că au dobândit anumite specializări de nişă, pentru care nu există competenţă locală“, a spus ieri la emisiunea video ZF Live Elena Antoneac, global mobility manager la Pirgroup România, companie specializată în relocalizări care oferă servicii firmelor pentru aducerea expaţilor în România.
Există o butadă în America potrivit căreia părinţii nu le mai spun copiilor „mânâncă tot din farfurie că un copil din China sau India ar mânca tot dacă ar fi în locul tău“, ci „pune mâna şi învaţă că un copil din India sau din China îţi va lua jobul“.
Temerile Occidentului din urmă cu 10-20 de ani sunt valabile acum inclusiv pentru ţări precum România, unde salariul mediu este a zecea parte din cel din Vest.
Multinaţionalele îşi aduc mii de expaţi din India şi alte ţări din Orientul Îndepărtat unde copiii învaţă pe rupte în limba engleză începând de la grădiniţă şi se orientează mai ales spre inginerie şi IT.
În România au început deja să apară vârfuri ale mediului educaţional foarte competitiv din această zonă care au ocupat sau ocupă poziţii de directori generali în asigurări, bănci sau telecom.
Şi acesta nu este decât începutul. Presiunea din ţări precum India, cu cea mai numeroasă populaţie a lumii astăzi, este uriaşă, iar tinerii luptă din greu să-şi facă cariere în companii puternice cu prezenţă globală.
Anul trecut România a „importat“ 3.000 de specialişti din afara Uniunii Europene, pentru poziţii de middle management şi senior management, din care o mare parte au provenit din Orient.
Indienii şi-au asumat în mod strategic investiţii în educaţie, în şcoli profilate mai ales în inginerie şi IT, iar diferenţa faţă de Occident este că au demografia de partea lor. Pe măsură ce tot mai mulţi copii şi tineri vor avea acces la educaţie superioară, numărul lor mare îi va aduce în situaţia de a intra în competiţie pe orice piaţă disponibilă, inclusiv România, oricât ne-am gândi că suntem prea mici şi companiile locale ar plăti prea prost pentru a fi o ţintă.
Oamenii care vin din Estul Îndepărtat, unde există ţări cu un PIB per capita şi de 1.000-2.000 de dolari pe an, muncesc mult şi se mulţumesc cu puţin. Distanţa şi restricţiile de imigrare frânează deocamdată intrarea în masă pe piaţa muncii în zona joburilor de execuţie, de fabrică, aşa-numiţii „blue-collar“. Însă în competiţie vin prima dată cadrele de nivel mediu şi superior care vor găsi inclusiv la noi un debuşeu.
Astăzi 10, mâine 100, peste zece ani vom avea mii de expaţi indieni în birourile româneşti, imediat ce multinaţionalele vor constata că sunt mai conştiincioşi şi acceptă salarii mai mici decât oamenii de pe piaţa locală. Românii încă nu conştientizează că vor fi mâine în competiţie globală şi că nu mai joacă de mult doar pe teren propriu sau măcar regional.
Nu peste mulţi ani, vor ieşi absolvenţi de pe băncile facultăţii care se vor bate în CV-uri cu absolvenţi din India, Pakistan sau chiar din China, care vor considera că nu le strică o experienţă în Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, încep şi managerii români să dobândească experienţă în străinătate, însă balanţa import-export de manageri este de 1 la 10 în favoarea importurilor. Numai câteva sute de români pleacă anual în străinătate trimişi de companii sau direct în căutare de joburi. Aici însă un mare minus este lipsa investiţiilor româneşti în străinătate. Faţă de Ungaria, Cehia sau Polonia, România are două decenii în urmă în ceea ce priveşte dezvoltarea companiilor locale pe pieţele externe. Este de neînţeles cum după 25 de ani companii precum Hidroelectrica, Romgaz sau Electrica, cu afaceri de sute de milioane de euro, nu au reuşit să îşi stabilească baze solide de business în afara ţării, aşa cum au realizat Cez, Mol sau austriecii de la OMV. Ai noştri se bat pe poziţii în Banca Centrală, în ASF, ANRE pentru că nu avem campioni naţionali cu prezenţă în străinătate care să fie motoarele de dezvoltare ale României. Aceste companii ar fi fost pârghii de lansare pentru tinerii manageri care acum sunt nevoiţi să bată la uşi străine pentru a avea creşteri în cariere. Liderii noştri nu au avut niciun pic de orgoliu în aceste decenii şi s-au mulţumit să lucreze pentru străini sau să-şi găsească refugiu în entităţile de supraveghere. Nu mai vorbim de firmele care trăiesc de pe urma comenzilor cu statul şi care nu sunt în stare să iasă la bătaie pentru contracte externe. Puţinele firme din IT care au ieşit în străinătate, spre exemplu, primesc lovitură după lovitură în aceste zile, în loc să fie considerate pivoţi de dezvoltare şi avans tehnologic ai întregii ţări.
Tinerilor manageri români nu le rămâne decât să se descurce pe cont propriu. Şi mare atenţie la competiţia care vine de la inginerii din India şi alte ţări „înfometate“ de creştere şi dezvoltare din Orient.