Marile oraşe ale lumii, care sunt un magnet pentru fiecare nouă generaţie, sunt în fierbere: preţurile apartamentelor au crescut la un nivel insuportabil pentru clasa de mijloc, chiriile au crescut atât de mult încât mănâncă o bucată extrem de mare din veniturile angajaţilor, iar orice creştere salarială este mult mai mică decât creşterea costului în marile metropole.
Conform unui studiu al brokerului imobiliar Knight Frank, citat de The Wall Street Journal, cel mai mare ziar de business din lume, în 32 de oraşe din întreaga lume preţul caselor a crescut cu 24% în ultimii cinci ani, în timp ce venitul real a crescut cu numai 8%.
Banii ieftini, cu dobânzi aproape de zero, dacă nu chiar cu minus, se plimbă liberi prin întreaga lume în căutare de plasamente care ar putea să le aducă dobânzi mai mari ca la bancă. Investiţiile în real estate au devenit un plasament mult mai rentabil decât câştigul obţinut din chirie sau din creşterea preţului caselor, fiind de câteva ori mai mare decât ţinerea banilor într-un depozit bancar sau în titluri de stat.
Din acest motiv, preţul apartamentelor în marile oraşe a luat-o razna, iar noile generaţii sunt acum în stradă.
În Berlin, un avocat al chiriaşilor strânge semnături pentru un referendum prin care primăria capitalei Germaniei să aibă posibilitatea de a naţionaliza investitorii care deţin mai mult de 3.000 de apartamente.
În ianuarie, primarul Berlinului, Michael Muller, un social – democrat, a propus achiziţia a 50.000 de apartamente de la investitorii privaţi de pe piaţă, în timp ce partidul său a cerut îngheţarea chiriilor pentru următorii cinci ani.
În Berlin, în semestrul II din 2018 chiriile au crescut cu 9%, conform unor date ale firmei de brokeraj JLL, citate de The Wall Street Journal.
Salariile în Germania nu au crescut cu mai mult de 3% într-un an.
Berlinul, Londra, New Yorkul, Chicago şi multe alte metropole au devenit insuportabil de scumpe din punctul de vedere al costurilor locuinţelor.
Acest lucru începe să frigă foarte tare, iar noile generaţii sunt deja în stradă, cerând stoparea creşterii preţurilor, îngheţarea chiriilor şi chiar naţionalizarea celor care controlează mii şi sute de mii de apartamente. De asemenea, se propune schimbarea regulilor de construcţie în sensul acceptării unor suprafeţe mai mici pentru apartamente sau eliberarea unor suprafeţe unde să poată fi construite locuinţe mult mai rapid, pentru a se satisface cererea.
Constructorii vorbesc de introducerea altor metode de asamblare a apartamentelor, de tip lego, pentru a opri furia mulţimilor.
Nicio creştere salarială oferită clasei mijlocii nu va putea face faţă creşterii preţurilor apartamentelor şi ale chiriilor în marile oraşe.
Capitalismul doare, iar lumea cere măsuri socialiste pentru a face capitalismul mai suportabil.
În România, programul Prima casă, care a apărut la începutul crizei, a stopat declinul pieţei imobiliare, scăderea preţului apartamentelor cel puţin în principalele oraşe şi a salvat portofoliul imobiliar al băncilor.
Peste 80% din creditele imobiliare date de bănci au fost Prima casă, ceea ce a făcut ca preţul apartamentelor să crească mult mai încet după căderea de la începutul crizei.
Fără să vrea, România a găsit o formă prin care preţul apartamentelor a crescut mai puţin, într-un timp atât de rapid.
În schimb, preţul chiriilor – fiind pe o piaţă liberă – a crescut accelerat, pentru că cei care s-au ferit să-şi cumpere apartamente după 2010 încoace au plusat la închirierea apartamentelor. Bucureştiul fiind o piaţă mult mai mare, cu multe proiecte, nu a consemnat o creştere atât de accelerată a chiriilor faţă de Cluj, o piaţă care a devenit mai scumpă decât Capitala.
Problema este că aceste creşteri ale preţului apartamentelor – ce puteai lua acum 3-4 ani cu 55.000-60.000 de euro poţi să cumperi acum cu 75.000-85.000 de euro – pot fi suportate şi plătite doar de cei din industria IT, unde creşterile salariale cât şi salariul în sine pot ţine pasul.
Pentru celelalte categorii profesionale posibilitatea achiziţiei unui apartament este limitată. Chiar şi creşterea chiriilor începe să doară, mai ales că România nu are o lege care să protejeze chiriaşul.
Dacă în Europa de Vest poţi să stai cu chirie decenii întregi, în România poţi să mori cu contractul de închiriere în mână, pentru că proprietarul, dacă vrea să te scoată din casa lui, te poate scoate în orice moment. În mod cert, şi în marile oraşe din România – Bucureşti, Cluj, Timişoara – vom vedea peste câţiva ani proteste, pentru că preţul apartamentelor şi preţul chiriilor vor fi greu de suportat.
Perioada banilor ieftini, care înseamnă şi dobânzi bancare extrem de mici, va mai ţine cel puţin un deceniu, perioadă în care se vor căuta plasamente unde se pot obţine randamente mai ridicate. Şi cum achiziţia unui apartament şi darea lui în chirie sunt extrem de simple, vom vedea creşteri ale preţului apartamentelor şi ale chiriilor.
Dacă programul Prima casă se va pierde pe drum, vom vedea cum noile generaţii se vor apropia mai greu de apartamente, ceea ce îi va determina să iasă în stradă.
Pentru a ţine tinerii în ţară sau pentru a-i atrage într-un oraş, preţul apartamentelor şi chiria trebuie să fie suportabile.
Acest articol a apărut pentru prima dată în Business Magazin.
