Opinii

Trasabilitatea produselor, instrument de creştere a colectării taxelor şi impozitelor la bugetul de stat?

Trasabilitatea produselor, instrument de creştere a colectării taxelor şi impozitelor la bugetul de stat?

Toate programele de guvernare, mai mult sau mai puţin recente, îşi asumă sarcina unei mai bune colectări fiscale. Acest obiectiv este asumat şi de către preşedintele ales al României. Însă niciunul dintre aceste programe nu explică modalităţile prin care ar urma să se îmbunătăţească gradul de colectare. Şi asta pentru că, în fapt, niciun guvern nu a tratat acest aspect ca fiind prioritar.

O mai bună colectare implică, pe de-o parte, acţiuni în domeniul conformării voluntare şi, pe de altă parte, acţiuni având drept obiectiv creşterea capacităţii de administrare fiscală la nivelul instituţiilor statului. Creşterea conformării voluntare ar trebui să se înscrie într-o strategie bine definită, cu tactici clare, în contextul unui cadru legislativ stabil şi al îmbunătăţirii serviciilor de asistenţă a contribuabililor. De asemenea, întărirea capacităţii instituţionale în ceea ce priveşte administrarea şi controlul fiscal reprezintă un domeniu complex şi costisitor, care însă nu ar trebui ignorat atunci când se iau decizii de politici fiscale.

Să luăm câteva exemple: cu ceva timp în urmă (mai bine de un an) au fost introduse cotele reduse pentru produsele de panificaţie şi făină. Rezultatele acestei măsuri sunt considerate, în general, a fi favorabile. Cu toate acestea, există voci care spun că impactul asupra veniturilor bugetare nu a fost cel scontat. De aceea, pentru a se asigura de faptul că efectele introducerii unor cote reduse sunt creşterea fiscalizării din domeniu, autorităţile fiscale ar trebui să impună în contrapartidă instrumente moderne de control, cum ar fi cele de trasabilitate. Acestea ar permite cu uşurinţă urmărirea tranzacţiilor economice pentru identificarea rapidă a societăţilor implicate în fraude de tip carusel şi, de asemenea, ar facilita creşterea nivelului de colectare la bugetul de stat.

Produsele cu risc fiscal (adică produsele din zone economice cu evaziune mare) ar putea fi primele marcate cu un identificator unic, care să conţină şi un element de securitate sau, mai pe scurt, trasabilitate. Circulaţia acestor produse este înregistrată astfel încât să poată fi urmărită, iar trasabilitatea va fi asigurată pe întreg teritoriul României şi la nivelul Uniunii Europene, de la caz la caz.

Un alt avantaj al trasabilităţii este acela al monitorizării cu uşurinţă a conformităţii, atât din perspectiva fiscalizării, cât şi din cea a protecţiei consumatorului. Din perspectiva fiscalizării, lucrurile ar sta cam aşa: producătorul aplică la ambalarea produsului un timbru cu un cod, care să poată fi citit prin aplicaţii mobile instalate pe orice telefon modern. Astfel, cu ajutorul acestui timbru şi al softului aferent, orice agent economic va putea înregistra pe lanţ mişcarea bunurilor, până la livrarea acestora către consumatorul final. Mai mult, în timpul unui control fiscal, orice inspector ANAF dotat cu un telefon mobil având instalată aplicaţia respectivă ar verifica în câteva secunde întregul lanţ de distribuţie, fără a mai fi nevoie să facă un control anevoios al documentelor contabile. Dacă aplicaţia arată că respectivul produs nu are ce căuta la agentul economic unde a fost citit codul de bare, au fost identificate premisele unei fraude. Din perspectiva protecţiei consumatorului, informaţiile privind traseul produselor sunt relevante în senul în care orice consumator ar ajunge să verifice cu uşurinţă dacă un comerciant face evaziune, dacă respectivele produse au originea descrisă, data de producţie indicată pe ambalaj etc.

Evident, măsura trasabilităţii produselor ar genera şi nişte costuri de implementare, necesar a fi suportate de agenţii economici, motiv pentru care probabil că unii dintre aceştia s-ar împotrivi adoptării unui asemenea instrument. Totuşi, guvernanţii, dispunând de pârghiile aferente, ar putea introduce trasabilitatea produselor simultan cu acordarea anumitor facilităţi, cum ar fi în cazul unei cote reduse de TVA la produsele din carne, pe modelul celei pentru produsele de panificaţie. Pornind de la acest exemplu, guvernanţii, în negocierile cu producătorii şi procesatorii din industria cărnii privind o reducere a cotei de TVA, ar putea impune la pachet şi măsura trasabilităţii produselor. Astfel, ar transmite un mesaj de tipul: suntem de acord că aveţi nevoie de cota redusă şi suntem de acord că această măsură poate duce la scăderea fiscalităţii, dar, dacă sunteţi contribuabili corecţi, trebuie să ne ajutaţi în implementarea unui sistem de control modern şi rapid de verificare a premiselor pentru care sunt introduse asemenea facilităţi.

Lista cu măsuri de creştere a colectării, prin dezvoltarea capacităţii instituţiilor statutului de administrare şi control, poate continua, însă până la urmă este sarcina guvernanţilor, şi nu a contribuabililor, să le propună şi apoi să le implementeze, aşa ca mă voi opri aici.

Alin CHITU este Tax Partner al Ţuca Zbârcea & Asociaţii Tax

AFACERI DE LA ZERO