Opinii

Tudorel ANDREI: România înregistrează an de an deficit în comerţul internaţional cu produse agro-alimentare, situaţie care este în contrast cu cea din Bulgaria, Ungaria şi Polonia

Tudorel ANDREI: România înregistrează an de an deficit în comerţul internaţional cu produse agro-alimentare, situaţie care este în contrast cu cea din Bulgaria, Ungaria şi Polonia

Autor: Tudorel Andrei

14.10.2020, 00:00 503
  1. Cadrul internaţional pentru funcţionarea pieţei cu produse agricole

Agricultura joacă un rol important, nu numai în asigurarea consumului alimentar pentru populaţia globului, aflată în continuă creştere, dar şi pentru dezvoltarea unor noi industrii care să asigure surse energetice complementare- biocarburanţi.

Doi factori importanţi au adus schimbări esenţiale în cererea de materii prime din agricultură. În primul rând,  pe fondul creşterii populaţiei la nivel mondial,  a dezvoltării economice survenite într-o perioadă scurtă de timp, au avut loc schimbări importante în cererea de produse alimentare, atât ca volum, dar şi din punct de vedere a structurii acesteia şi implicit a calităţii produselor. În al doilea rând, pe fondul nevoii de reducere a poluării, au fost identificate noi surse pentru producerea de biocarburanţi, agricultura devenind astfel o sursă alternativă de materii prime pentru obţinerea acestora.

Agricultura, la nivel mondial, joacă un rol important nu numai în asigurarea dezvoltării sustenabile a  capacităţii de producere a necesarului de produse alimentare pentru un număr tot mai mare a populaţiei globului, dar şi pentru asigurarea materiilor prime pentru noile întreprinderi ce s-au specializat în producerea de biocarburanţi.

Pentru a da o dimensiune şi mai concretă acestui aspect precizăm că în ultimii şaizeci de ani a crescut continuu cota din producţia de cereale alocată utilizării industriale.In trecut, in anul 1961, România, Polonia şi Ungaria alocau cantităţi nesemnificative din producţia de cereale acestui scop: 0,92%, 0,03%, si respectiv 0,36%. Această cotă a crescut continuu, ajungând in prezent la 8,5%, 3,8%, respectiv 4,75%.

În aceste condiţii, începând cu anul 2000, piaţa de produse agricole de bază, precum cea de cereale, uleiuri vegetale, lapte a cunoscut schimbări importante.  Într-o perioadă scurtă de timp, preţurile produselor agricole de bază au crescut considerabil. În plus, ca urmare a fluctuaţiei preţului petrolului, a dependenţei producţiei agricole din multe ţări de condiţiile climaterice etc., preţurile produselor agricole au cunoscut o volatilitate mai mare decât în trecut.

Cunoscutul economist francez Chistophe Gouel semnala că “o creştere a preţurilor actuale (8% în medie pe lună la grâu, 4% la porumb şi 5% la orez în perioada iulie 2007 – februarie 2008) şi criza alimentară care rezultă sunt de o amploare ce nu au mai fost observată începând din 1970”. Aceeaşi situaţie este regăsită şi în prezent; mai mult, după cât se pare, aspectele semnalate au luat o turnură şi mai accentuată astăzi.  Dintre cele mai rezonabile explicaţii menţionăm: creşterea economică cvasicontinuă din ultima jumătate de secol a Chinei şi a ţărilor emergente din Asia şi, implicit, creşterea şi diversificarea consumului de produse agro-alimentare a populaţiilor din aceste ţări; folosirea pe scară largă a produselor agricole primare în producţia de biocarburaţi; dependenţa producţiei agricole dintr-un număr mare de ţări de condiţiile climatice; lipsa în multe state a unor reţele de depozitare a produselor agricole sau crearea unui monopol în acest domeniu etc. Toate acestea au condus la apariţia de pârghii tot mai sofisticate pentru controlul preţurilor produselor agricole.   

În evaluarea preţurilor produselor agricole de bază trebuie avut în vedere faptul că pentru cele mai multe produse, există o piaţă agricolă globală, la nivel mondial, dezvoltată în jurul unor burse internaţionale care, prin intermediul cererii şi ofertei internaţionale, determina preţuri pentru aceste produse. Astfel încat, preţurile materiilor prime din agricultură, în majoritatea ţărilor lumii, au o marjă mică de abatere în raport cu cele fixate pe piaţa internaţională.  

Cu toate lipsurile legate de asigurarea unui sistem modern de irigaţii, dar cu un potenţial natural ridicat, România este o ţară importantă în comerţul internaţional cu porumb, grâu, floarea soarelui, precum şi cu alte produse agricole.

Datele statistice ce vor fi oferite pentru evaluarea producţiei totale şi a randamentelor la ha ne vor arăta că România are producţii mari la produse agricole importante, cu randamente mai mici dacă ne comparăm cu ţări din vestul continentului, si implicit cu tarile comparate, daca tinem seama de rezultatele obtinute pe o serie mai lunga de ani decat rezultatele anului 2018, an de varf in productia principalelor produse vegetale in Romania, datorita sprijinului “naturii”. Cu toate acestea, în timp ce cele trei ţări, cel puţin în ultimii douăzeci de ani, înregistrază excedent semnificativ în comerţul cu produse agro-alimentare, România a înregistrat un deficit foarte mare.

Astfel, la nivelul anului 2018, România a fost unul dintre cei mai importanţi producători europeni şi chiar mondiali, potrivit datelor de statistică internaţională. Având o producţie de peste 18,6 milioane tone de porumb, România realiza 1,63% din producţia mondială a acestui produs. Dintre ţările din Uniunea Europeană, Franţa, cu o producţie de aproape 12,7 milioane tone, a ocupat locul al doilea (1,10% din producţia mondială), iar Ungaria locul al treilea cu o producţie de aproape 8 milioane tone (0,69% din producţia mondială). Cu o producţie medie la ha egală cu 7644 kg, aceasta este mai mică cu aproape 15% decât cea din Franţa şi cu 10% decât cea din Ungaria.

La producţia de floarea soarelui, România este unul din producătorii importanţi, asigurând aproape 5,9% din producţia mondială a acestui produs. Cu o producţie de peste 3063 mii tone, România se situează pe primul loc la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană şi pe locul patru la nivel mondial. Alte trei ţări din UE se situează printre cei mai importanţi zece producători la nivel mondial: Bulgaria realizează mai mult de 3,7% din producţia mondială, Ungaria în jur de 3,5%, iar Franţa 2,4%. Producţia medie la ha în acest caz, 3041 kg, este cu aproape 25% mai mare decât cea din Bulgaria, cu aproape 3% decât cea din Ungaria şi aproape 35% decât cea din Franţa.

România este şi în cazul altor produse agricole printre producătorii importanţi la nivel mondial. Menţionăm în acest caz numai cateva exemple: la grâu, cu o producţie de peste 10,1 milioane tone, ne situăm pe locul 16 la nivel mondial, realizând în jur de 1,4% din producţia mondială; la orz, cu o producţie de aproape 1,9 milioane tone, şi o cotă de peste 1,3%, România ocupă locul 19. Pentru cele două produse trebuie menţionat că randamentele la ha sunt mult mai mici dacă ne comparăm cu alte ţări din UE. Astfel, la producţia de grâu, randamentul mediu la ha este cu peste 40% mai mică decât cea din Franţa, dar mai mare cu 18% decât cea din Polonia. La orz, producţia medie la ha este cu peste 30% mai mică în România, dacă ne comparăm cu cea din Franţa, dar este mai mare cu aproape 40% decât cea din Polonia.

Datele statistice de mai sus ne arată că România înregistrează ca şi ţările din regiune randamente la ha mai mici decât ţări importante din vestul continentului, precum Franţa. În condiţiile în care, ca şi ţările din regiune luate în studiu, suntem producători mondiali importanţi, dar cu randamente la ha comparabile, se pune întrebarea firească de ce România, în contrast cu celelalte trei ţări, realizează an de an deficit comercial pentru produsele agro-alimentare estimat la aproximativ un miliard de euro?

Oare creşterea producţiei agricole vegetale la categoriile de produse agricole importante, mai ales prin creşterea randamentelor la ha, va aduce beneficii scontate la balanţa comercială cu produse agro-alimentare? Oare nu cumva problema majoră a agriculturii din România în ceea ce priveşte producţia vegetală este cea a dezvoltării lanţului de valori a producţiei agricole care să urmărească creşterea gradului de integrare a producţiei agricole? Răspunsurile la cele două întrebări sunt, fără îndoială, pozitive.

În plus, când vorbim de producţia agricolă în general, de schimburile comerciale internaţionale şi de deficit la nivelul producţiei agricole trebuie să ţinem seama şi de structura producţiei agricole, în special de raportul între producţia agricolă vegetală şi cea animală. În ceea ce priveşte acest raport, trebuie menţionat faptul că de unde în trecut ponderea între cele două sectoare importante ale agriculturii era aproape egală, în jurul a 50 % fiecare, în prezent, ponderea producţiei animale, ce are o valoare adaugată mai mare, a scăzut considerabil, după 1990. Astfel, in anul 1989, peste 54% din producţia agricolă era reprezentată de producţia vegetală şi ceva mai mult de 45% de cea animala. Pe parcursul perioadei de tranziţie ca rezultat al schimbărilor din economie s-a redus an de an ponderea producţiei animale în producţia agricolă, astfel că în 2018 structura producţiei agricole a fost reprezentata de: , 70,9% producţie vegetală, numai 27,7% producţia animală şi 1,4% de servicii agricole. În mod firesc, se pune întrebarea: cât de mult afectează rezultatele economice din agricultură dezechilibrul care s-a format în timp între cele două sectoare de activitate din agricultură?

  1. Cum au evoluat schimburile comerciale externe ale României şi ale celorlalte ţări vecine?

În cele mai multe situaţii, datele statistice calculate şi diseminate pentru o ţară sunt mult mai elocvente dacă sunt comparate cu cele obţinute prin evaluări similare ale altor ţări, în special aflate în zona limitrofă.

Din acest motiv, în cele ce urmează am recurs la compararea valorilor unor indicatori ce caracterizează activitatea de comerţ exterior cu produse agro-alimentare a României cu cele determinate pentru trei ţări din regiune: Bulgaria, Ungaria şi Polonia cu caracteristici relativ comune cu cele ale României. Acestea sunt ţări care au trecut, ca şi noi, prin schimbări majore în ultimii treizeci de ani. Pentru realizarea analizei comparative, s-a ales perioada 2000 - 2018, una suficient de extinsă pentru a identifica tendinţele de lungă durată, modificările de volum şi cele structurale. În realizarea analizei, am urmărit trei aspecte principale: evaluarea importurilor şi exporturilor la nivelul întregii perioade, folosind valorile anuale ale importurilor şi exporturilor de produse agro-alimentare, evidenţiind aspecte legate de variaţia de la un an la altul, precum şi probleme legate de convergenţa seriilor şi evaluarea caracteristicilor importurilor şi exporturilor din punctul de vedere al structurilor definite după diverse criterii.

În cazul României şi al celor trei ţări, volumul importurilor şi exporturilor a crescut continuu în ultimii douăzeci de ani. Evoluţiile au fost determinate, în principal, de lărgirea pieţei externe de desfacere şi de schimbările înregistrate în aceste ţări, datorită noilor cerinţe ale procesului de aderare la Uniunea Europeană (Ungaria şi Polonia au aderat la UE la 1 mai 2004, iar România şi Bulgaria la 1 ianuarie 2007). În acelaşi timp, evoluţia pozitivă a volumului importurilor şi exporturilor, a fost determinată şi de schimbările intervenite în aceste ţări, ale progresului înregistrat în procesul de integrare în noile structuri economice la nivel european şi a noilor cerinţe ale pieţelor naţionale ale produselor agro-alimentare.

Extinderea pieţei de desfacere pentru fiecare din ţările comparate a condus implicit la o creştere spectaculoasă în ultimii douăzeci de ani a volumului comerţului exterior al acestor ţări cu produse agro-alimentare. Astfel, ritmul mediu anual de creştere al exporturilor de produse agro-alimentare a fost de peste 17% în România, aproape 14% în Polonia, de peste 12% în Bulgaria, şi aproape 7,5% în Ungaria. Trebuie remarcat că România a înregistrat o creştere mare a exportului în această perioadă, întrucât volumul exportului pentru aceste categorii de produse la nivelul anului de bază, 2000, era cu mult mai mic decât în cazul Poloniei şi Ungariei. Astfel, în anul 2000, la 1000 euro exporturi de produse agro-alimentare ale României, Polonia înregistra exporturi de peste 7800 euro, Ungaria de 6600 euro şi Bulgaria de 1460 euro.

Tot în această perioadă, cele patru ţări au înregistrat creşteri considerabile ale volumului anual al importurilor pentru aceste produse, astfel că ritmul mediu anual de creştere al importurilor din perioada 2000 – 2018 a fost pentru fiecare din cele patru ţări unul foarte mare: 10,3 % – Polonia, 12,6 % – Bulgaria, 9,8 % – Ungaria şi 11,9 % – România.

România nu are acelaşi prag de convergenţă al raportului dintre exporturile şi importurile de produse agro-alimentare evaluat pe baza datelor din ultimii douăzeci de ani cu nivelul înregistrat de cele trei ţări din regiune. Rezultatele obţinute ne arată un dezechilibru mare între raportul dintre exporturile şi importurile de produse agro-alimentare la nivelul României, contrastand cu situatia celorlalte trei ţări. Menţinând pragul de convergenţă amintit, România va înregistra şi în viitor deficite importante din comerţul exterior cu produse agro-alimentare. Urmărind rezultatele obţinute prin raportarea volumului exporturilor anuale la importurile anuale (figura 1) constatăm că România se distanţează net de celelalte trei ţări, atât ca valoare a indicatorului la nivelul întregii perioade, dar şi ca tendinţă pe parcursul perioadei.

Dacă avem în vedere valoarea acestui raport care relaţionează volumul cumulat al importurilor vis-a-vis de cel al exporturilor din această perioadă constatăm următoarele: (i) în timp ce România a exportat produse agro-alimentare în valoare de 765 euro la 1000 euro importate, (ii) Polonia a înregistrat 1330 euro, (iii) Bulgaria 1360 euro, (iv) iar Ungaria aproape 1620 euro.

Graficul ne mai semnalează şi faptul că, dacă avem în vedere rezultatele obţinute la nivelul fiecărui an, atunci observăm că, în timp ce celelalte trei ţări au înregistrat un volum anual al exporturilor cu mult mai mare decât al importurilor de produse agro-alimentare (excepţie este în cazul Bulgariei, dar şi aceasta numai pentru un singur an), România a importat, în majoritatea anilor, mai mult decât a exportat. România a facut excepţie de la această regulă numai în 2013 (la 1000 euro importuri a exportat 1067 euro) şi în 2014 (valoarea indicatorului a fost de 1090). Este de la sine înţeles faptul că dincolo de devansarea an de an de către cele trei ţări comparate cu România a exportului faţă de import, acest fapt a condus pentru cele trei ţări la excedent pe întreaga  perioadă analizată, în timp ce Romania s-a aflat într-o ipostază inversă, caracterizată prin devansarea exporturilor de către importuri, ceea ce a creat, în aceeaşi perioadă, un deficit global. Este totodată necesar să precizăm că menţinerea României în situaţia de ţară deficitară în domeniul comerţului exterior cu produse agroalimentare este, cu atât mai surprinzătoare, cu cât ţara noastră nu are condiţii inferioare din punct de vedere al progresului în domeniul agriculturii, acestea fiind cel puţin egale cu ţările comparate.

De unde provine însă această stare de lucruri negativă? O să încercăm să explicăm în cele ce urmează aparenta dilemă.

La nivelul perioadei, se constată că, în timp ce pentru cele trei ţări valoarea raportului tinde către 1500 euro volum exportat la 1000 euro import, ceea ce este echivalent, din punct de vedere economic cu realizarea unui excedent al balanţei comerciale externe cu produse agro-alimentare, în cazul României raportul converge către 900 euro, ceea ce este echivalent cu un deficit acumulat an de an dacă acest fapt se confirmă şi în viitor.

Reluând ideea, subliniem faptul că urmare a dezechilibrului major între volumul exporturilor şi cel al importurilor de produse agro-alimentare, România, în contrast cu celelalte trei ţări din regiune, a acumulat, an de an, un deficit semnificativ la balanţa comercială cu produse agro-alimentare. Astfel, în această perioadă, deficitul mediu anual în cazul României a fost de peste 920 milioane euro, în timp ce Bulgaria a înregistrat un excedent de 620 milioane euro, Ungaria de aproape 2,2 miliarde euro, iar Polonia, de peste 3,4 miliarde euro.

Graficul din figura 2 relevă câteva aspecte interesante: (i) în perioada 2000 – 2002, atât România, cât şi Polonia, au înregistrat deficite în comerţul exterior cu produse agro-alimentare. Totuşi, începând cu 2003, Polonia şi-a îmbunătatit considerabil, an de an, balanţa comercială externă cu aceste produse, ajungând în ultimul an din această perioadă la un excedent de peste 9,6 miliarde euro; (ii) Ungaria a realizat în fiecare an excedent, acesta fiind, începând cu anul 2010, cuprins între 2,10 şi 3,6 miliarde euro; (iii) Bulgaria a înregistrat la numai un an după aderarea la UE excedent la balanţa cu produse agro-alimentare, acesta situându-se la valori anuale cuprinse între 140 milioane euro (2008) şi 1,6 miliarde euro (2013). Trebuie menţionat că, în timp ce Bulgaria, după aderarea la UE, a înregistrat un excedent de aproape 10,3 miliarde euro, România a înregistrat din comerţul exterior cu produse agro-alimentare un deficit de peste 10 miliarde euro.

Oare de ce?

În această parte a lucrării vom încerca să găsim unele explicaţii cu privire la caracteristicile comerţului exterior al produselor agro-alimentare la nivelul României şi al celor trei ţări, pornind de la câteva aspecte importante, precum structura importurilor şi exporturilor, gradul de fărâmiţare/concentrare a terenurilor agricole, randamentele agricole etc.

Este evident că diferenţa marcantă care există între rezultatul activităţii de comerţ exterior cu produse agro-alimentare, poziţionând România ca ţara care înregistrează un deficit important, iar celelalte trei ţări cu excedent substanţial din comerţul cu produse agro-alimentare, derivă fie din faptul că exportăm prea puţin în raport cu volumul importurilor, fie că structura exportului de produse agro-alimentare a Romaniei este orientată spre produse cu un grad redus de prelucrare, implicit cu valoare de piaţă mică, în timp ce, dimpotrivă, structura importurilor este orientată, cu precădere, spre achiziţionarea de produse prelucrate, cu valoare de piaţă mare. În această ecuaţie, intră, desigur, şi capacitatea de a obţine produse agro-alimentare diversificate ca structură şi a reuşi, în consecinţă, valorificarea la export a produselor cu valoare adăugată mare, respectiv a importa produse cu valoare adăugată scăzută în raport cu exportul.

În fapt, structura exporturilor este determinată, într-o bună măsură, şi de capacitatea noastră de a depozita şi procesa produsele agricole vegetale şi animale obţinute într-o primă fază a unui proces de producţie integrat. În schimb, structura importurilor este determinată în bună măsură de cererea populaţiei şi a unităţilor economice care realizează procesarea produselor primare agro-alimentare.


O problemă pentru situaţia deficitară a României în relaţiile de comerţ exterior cu produse agro-alimentare rezidă şi în structura diferită faţă de cea a ţărilor comparate a importurilor şi exporturilor cu aceste produse.

În tabelul 1 sunt prezentaţi indicatorii relevanţi pentru caracterizarea importurilor, exporturilor şi a soldului înregistrat pentru categoriile de produse alimentare la nivelul perioadei 2000 – 2018. Dintre cele patru ţări, în acestă perioadă, România este singura ţară care a înregistrat deficit în comerţul cu produse agro-alimentare. Astfel, România a înregistrat deficit în relaţiile comerciale cu produse agro-alimentare estimat la 920 milioane euro, medie anuală, în timp ce celelalte trei ţări au înregistrat excedente medii anuale ce pot fi apreciate ca deosebit de importante: Bulgaria, cu peste 610 milioane euro, Ungaria aproape 2,2 miliarde euro, iar Polonia mai mult de 3,4 miliarde euro.

 Rezultatele detaliate arată, totuşi, că România înregistrază excedent în activitatea de comerţ exterior numai la categoria de produse vegetale (II), în timp ce la celelalte trei categorii de produse sunt consemnate deficite considerabile. Ungaria este singura ţară din acest grup care înregistrează excedent la toate cele patru categorii de produse, în timp ce Bulgaria înregistrează deficit numai la categoria de produse Animale vii şi produse animale,  în timp ce Polonia înregistrează excedente mari, de aproape 75 miliarde, la categoriile de produse Animale vii şi produse animale (I) şi Produse alimentare, bauturi şi tutun (IV), înregistrând în schimb deficite relativ mici la celelalte două categorii de produse, acestea fiind estimate, pentru întreaga perioadă, la circa 10 miliarde euro.

În cazul României, demn de menţionat este faptul că Produsele vegetale (II), cu aport pozitiv la balanţa comercială externă cu produse agro-alimentare, au o pondere foarte mare, de aproape 53% în volumul total de exporturi de produse agro-alimentare. În cazul Poloniei, cele două categorii de produse care au adus deficit, au o pondere de 20% din exportul de produse agro-alimentare, iar în cazul Bulgariei categoria de produse Animale vii şi produse animale, care înregistrează deficit, are o pondere în exporturile de produse agro-alimentare de 12%. Observaţia formulată asupra României ne arată, încă o dată, dependenţa exporturilor ţării noastre de cel puţin două produse primare şi neprelucrate din sectorul vegetal (cereale şi seminţe), a căror cantitate produsă şi exportată depinde în mare măsură de factori naturali.

Pentru a întregi această evaluare, în cele ce urmează vor fi formulate câteva observaţii pornind nu de la valorile cumulate la nivelul întregii perioade, ci de la seriile de date anuale referitoare la cele patru categorii de produse agro-alimentare ce fac obiectul activităţii de comerţ exterior cu produse agro-alimentare. În graficele din figura 3 se prezintă evoluţia soldului anual pe cele patru categorii de produse în perioada 2000 – 2018, pentru România şi celelalte trei ţări. Astfel, datele anuale privind soldul comerţului exterior cu produse agro-alimentare pe cele patru categorii de produse ne arată că mărimea deficitului în cazul României depinde, în mare măsură, de rezultatele înregistrate în exporturile a două produse de bază, cereale şi seminţe, care sunt incluse în categoria Produselor vegetale (II). Cele două produse au o contribuţie pozitivă la balanţa comercială, atât pe întreaga perioadă 2000 - 2018, dar şi în fiecare an din perioada  2008 – 2018. Datele anuale la nivelul României ne arată o creştere continuă a dezechilibrului existent între importurile şi exporturile produselor din prima şi a patra categorie de produse (I şi IV). Trebuie precizat că ponderea importurilor celor două categorii de produse în volumul total al importurilor de produse agro-alimentare în cazul României este comparabilă cu a celorlalte trei ţări. În schimb, ponderea celor două categorii de produse în exporturile produselor agro-alimentare este cu mult mai mică decât în Polonia şi Ungaria (vezi tabelul 1).

În altă ordine de idei, datele din tabelul 2 scot în evidenţă dependenţa efortului de reducere a deficitului comercial al României la alte produse. Este vorba de exporturile de animale vii (produsul care a înregistrat excedent în fiecare an, iar pe ansamblul acestei perioade excedentul total a fost de 2,4 miliarde euro), de cereale (excedent de peste 12,2 miliarde pe întreaga perioadă, iar începând din anul 2008 s-a înregistrat un excedent în fiecare an), seminţe (excedent de peste 6 miliarde), materiale pentru împletit şi alte materiale vegetale (excedent de peste 10 milioane euro) şi tutun şi înlocuitori de tutun (excedent de peste 2 miliarde, în condiţiile în care exporturile au devansat importurile odată cu aderarea la Uniunea Europeană). Celelalte trei ţări nu au o dependenţă atât de mare, precum România, de echilibrare a balanţei de comerţ exterior cu produse agro-alimentare numai prin intermediul unui număr mic de produse agro-alimentare care, în plus, au un nivel redus de prelucrare. La nivelul perioadei 2000 – 2018, în Ungaria un număr de 16 produse din cele 24 au produs un excedent în valoare 48,7 miliarde, iar cele opt un deficit de 7,5 miliarde; în Polonia, 11 produse au înregistrat un excedent de 101,3 miliarde, iar celelalte 13 un deficit de 36,5 miliarde; în Bulgaria, dintre cele 24 produse agro-alimentare, 11 produse au realizat un excedent de 19 miliarde, iar restul de 13 produse au adus un deficit de 11,6 miliarde euro.

România înregistrează un excedent la Produsele vegetale la nivelul acestei perioade de aproape 7,4 miliarde euro, dar fiind cu mult mai mic decât rezultatele pozitive înregistrate de Bulgaria (ceva mai mult de 13 miliarde euro) şi Ungaria (peste 20 miliarde euro), ţări de dimensiuni mai mici decât România şi, implicit cu suprafeţe agricole mai mici, aflate cam la jumătate. Acest fapt se datorează dependenţei exporturilor de numai două produse pe care le-am menţionat ceva mai sus: cereale şi seminţe, adică produse neprelucrate cu un preţ de piaţă redus, iar cantitatea exportată este dependentă într-o bună măsură de condiţiile climaterice diferite.

La categoria de produse Animale vii şi produse animale, în mod surprinzător, România înregistrază pentru această perioadă un deficit de peste 2,2 miliarde la Lapte şi produse din lapte, ouă şi miere naturală. Pentru aceste produse, Polonia înregistrază un excedent cu peste 30% mai mare decât cel înregistrat de România din exportul de cereale.

La capitolul Produse alimentare, băuturi şi tutun, România este singura ţară din grupul celor patru care înregistrează un deficit de aproape 16 miliarde euro. Dintre cele nouă produse incluse în această categorie, numai la Tutun şi înlocuitori de tutun, România a înregistrat un excedent la nivelul acestei perioade de peste 2 miliarde euro. În contrast cu situaţia României sunt celelalte trei ţări. Astfel, Polonia a înregistrat deficit la numai două produse, Bulgaria la patru produse, iar Ungaria la trei produse.

Demn de menţionat este faptul că, în timp ce România a înregistrat în comparaţie cu cele trei ţări cel mai mare excedent din comerţul exterior cu animale vii, de aproape 2,4 miliarde euro, în acelaşi timp a înregistrat un deficit de peste 6,8 miliarde din comerţul exterior cu carne şi organe comestibile şi de peste 230 milioane euro la preparatele din carne şi peşte. În cazul Poloniei, situaţia este cu totul alta. Această ţară a înregistrat un deficit de peste 2 miliarde euro din comerţul exterior cu animale vii, dar, în schimb, a înregistrat un excedent de aproape 24,7 miliarde euro la carne şi organe comestibile şi de aproape 11 miliarde la preparate din carne şi peşte. Ungaria a înregistrat excedente importante la toate cele trei produse mai sus menţionate: 2 miliarde euro la animale vii, 9 miliarde euro la carne şi organe din carne şi ceva mai mult de 800 milioane euro la preparate din carne şi peşte. Bulgaria din comerţul exterior cu cele trei produse a înregistrat un deficit de peste 2 miliarde euro, în condiţiile în care excedentul la animale vii este unul nesemnificativ.  

Urmărind datele din tabelul 2 mai observăm că România este singura ţară dintre cele trei care înregistrază un deficit de peste 2,2 miliarde la preparatele din legume şi fructe. Ungaria a înregistrat în acest caz un excedent de peste 5 miliarde euro, iar Polonia de peste 6,7 miliarde euro. Trebuie menţionat că toate cele patru ţări sunt mari importatoare de fructe comestibile.

Un deficit semnificativ este înregistrat de România şi din comerţul cu băuturi alcoolice şi nealcoolice, acesta ridicându-se la aproape 1,8 miliarde euro. Pentru aceste produse Ungaria a înregistrat un excedent semnificativ de peoape 2,2 miliarde la nivelul acestei perioade, în timp ce celălalte două ţări Bulgaria şi Polonia, au înregistrat deficite dar cu mult mai mici decât în cazul României, acestea fiind de 165 milioane euro, respectiv 730 milioane euro.

  1. Distribuţia exploataţiilor agricole după suprafaţa exploatată

Starea de fapt în ceea ce priveşte structura exploataţiilor agricole în Romania şi în celelalte trei ţări comparate este rezultatul unor schimbări în legislaţii care au avut loc pe parcursul unei perioade lungi de timp, atât în perioada regimului comunist, cât şi în perioada ce a urmat schimbărilor politice de după anul 1990. În România, actuala repartizare a suprafeţelor agricole pe tipuri de exploataţii după dimensiunea acestora este, în cea mai mare parte, rezultatul modificărilor care au intervenit în legislaţia naţională privind restituirea, vânzarea şi exploatarea terenurilor agricole după 1990. Este de la sine înţeles că dimensiunea exploataţiei agricole este unul din factorii importanţi în procesul de eficientizare a producţiei, optimizare a profitulului rezultat în urma procesului din agricultură, şi, implicit, în capabilitatea de a obţine avantaje în schimburile pe piaţa externă cu produse agro-alimentare. Aceste circumstanţe au fost, după cât se pare, decisive în dezvoltarea pe termen mediu şi lung a agriculturii definită prin strategia de creştere a producţiei agricole şi, desigur, de valorificare a produselor agro-alimentare pe piaţă.

Prin prisma celor de mai sus, România se detaşează net comparativ nu numai cu cele trei ţări cuprinse în analiză, dar şi cu toate celelalte ţări membre ale Uniunii Europene. Privind în trecut, fărâmiţarea terenului agricol într-un mare număr de exploataţii agricole a fost caracteristică în toţi anii de existenţă a statului român în diversele etape, cu excepţia perioadei regimului comunist, după care, prin retrocedarea către proprietari a suprafeţelor agricole, fărâmiţarea a intrat, după 1990, din nou în actualitate. În acest sens, Oficiul de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat, arăta următoarele: „au fost 10,5 milioane de ferme, în 2016, în UE-28. Aproximativ o treime din total (32,7%) au fost plasate în Romania, urmată de Polonia cu 13,5%. Următoarele ponderi sunt deţinute de: Italia (10,9%); Spania (9,0%) şi Grecia (6,5%)”. În acelaşi context, este de reţinut faptul că în timp ce suprafaţa medie utilizată pe o exploataţie agricolă în România este de 2,09 ha, la nivelul exploataţiei agricole individuale 1,92 ha, în Polonia, aceasta a fost, în 2018, 11,5 ha, respectiv 10,8 ha.

La nivelul acestei regiuni geografice conturate în perimetrul celor patru ţări, România şi Polonia sunt două ţări cu suprafeţe agricole utilizate importante. Astfel, Polonia dispune de peste 14,4 milioane ha teren agricol utilizat, iar România de 12,5 milioane ha. Celelalte două ţări deţin suprafeţe agricole utilizate mai reduse în comparaţie cu primele două ţări, dar având un potenţial natural echivalent cu al acestora. Astfel, Ungaria are aproximativ 4,7 milioane ha, iar Bulgaria 4,5 milioane ha.

Chiar dacă este o mărime puţin înşelătoare, suprafaţa medie a unei exploataţii agricole, calculată ca raport între suprafaţa terenului agricol utilizat şi numărul de exploataţii agricole, menţionăm că în timp ce în cazul României aceasta este una foarte mică, de numai 3,7 ha/exploataţie, în Ungaria este de 10,9 ha/exploataţie, în Polonia de 10,2 ha/exploataţie, iar, în cazul Bulgariei, de 22 ha/exploataţie. În cele ce urmează, vom încerca să găsim unele explicaţii cu privire la diferenţele semnificative care există între suprafaţa medie a unei exploataţii agricole în România în raport cu celelalte trei ţări.

Dacă, în schimb, vom compara distribuţiile exploataţiilor agricole pentru cele patru ţări definite după dimensiunile acestora sau a suprafeţelor agricole utilizate, vom observa că România are unele caracteristici cu totul aparte. De unde vine această diferenţă semnificativă care există între România şi cele trei ţări?

După cum vom arata în continuare, diferenţele sunt unele forte mari, nu numai dacă ne raportăm la suprafaţa medie a unei exploataţii, dar, mai ales, la ponderea mare a exploataţiilor mici în cazul României şi ponderea relativ mică a exploataţiilor de dimensiuni medii în raport cu Polonia şi Ungaria.

Rezultatele obţinute ne arată că în cazul României, exploataţiile agricole de până la 5 ha au o pondere covârşitoare, atât în ceea ce priveşte numărul total de exploataţii, cât şi în ceea ce priveşte suprafaţa agricolă utilizată de aceste exploataţii. În România, aproape 90% (89,5%) dintre exploataţii au o suprafaţă mai mică de 5 ha, iar acestea deţin mai putin de 30% (29%) din suprafaţa agricolă exploatată. Prin aceste valori, România se diferenţiază radical de celelalte trei ţări din regiune. Astfel, în Bulgaria exploataţiile din această categorie au o pondere de aproape 75%, dar au o pondere redusă în suprafaţa agricolă utilizată, de numai 3%. Situaţia este relativ asemănătoare în Ungaria, ţară în care această categorie de exploataţii deţine cu puţin peste 66% din numărul de exploataţii şi operează pe aproape 5% din terenul agricol utilizat. În Polonia, exploataţiile sub 5 ha reprezintă în jur de 54% din numărul total, deţinând cu puţin peste 13% din suprafaţa agricolă utilizată din acestă ţară.

În aceste circumstanţe, nu întâmplător, conform datelor şi informaţiilor Eurostat (Eurostat, 2018), 70% din numărul total de exploataţii agricole din România consumă mai mult de 50% din producţia finală a acestor exploaţii. Practic, un număr de aproape 3 milioane de exploataţii (în jur de 90% din numărul de exploataţii agricole) care deţin circa 30% din suprafaţa agricolă utilizată aduce pe piaţă, în fiecare an, numai o parte din producţia obţinută. În general, exploataţiile agricole de dimensiuni mici sunt, preponderent, destinate asigurării autoconsumului uneia sau mai multor gospodării, iar producţia obţinută este valorificată numai într-o mică măsură pe piaţă. Pentru aceste categorii de exploataţii agricole există, în general, un nivel redus de stimulare a producţiei agricole, iar nivelul de fiscalizare este unul foarte redus.

Pentru categoriile de exploataţii agricole care au dimensiunile cuprinse între 5 şi 99,9 ha se constată şi în acest caz diferenţe semnificative între România şi celelalte trei ţări. Astfel, în Bulgaria exploataţiile care au suprafaţa agricolă utilizată cuprinsă între 5 şi 99,9 ha reprezintă 14,4% din numărul de exploataţii şi deţine 15,4% din suprafaţa agricolă utilizată. Mai trebuie, de asemenea, menţionat că în cazul Bulgariei exploataţiile agricole care utilizează mai mult de 100 ha au o pondere de 3% din numărul total de exploataţii şi au în proprietate sau în administrare în jur de 82% din suprafaţa agricolă utilizată din această ţară. Suprafaţa medie a unei exploataţii din această ultimă categorie este de peste 600 ha.

În Ungaria, 16,6% dintre exploataţiile agricole avînd în utilizare suprafeţe agricole cuprinse între 5 şi 100 ha deţin în jur de 32% din suprafaţa agricolă utilizată. În cazul acestei ţări trebuie menţionată ponderea mare, de 11%, a suprafeţei agricole utilizate ce este gestionată în cadrul a numai 1,7% dintre exploataţiile agricole cu suprafeţe cuprinse între 50 şi 99,9 ha. Cea mai mare parte a terenurilor agricole utilizate, în proporţie de peste 63%, sunt exploatate de numai 2% din numărul total de exploataţii agricole din această ţară, iar acestea au cel puţin 100 ha. Dimensiunea medie a exploataţiilor din această categorie este de 338 ha.

În Polonia, exploataţiile mai mici de 5 ha reprezintă 54% din numărul total şi acestea deţin în jur de 13% din suprafaţa agricolă utilizată. În cazul acestei ţări, trebuie remarcată ponderea mare a suprafeţelor agricole ce sunt în proprietatea sau sunt administrate de exploataţiile agricole care au dimensiunea cuprinsă între 5 şi 100 ha. Acestea sunt în proporţie de 45% şi au împreună în jur de 66% din suprafaţa agricolă utilizată. Exploataţiile agricole cu dimensiunea mai mare de 100 ha reprezintă 0,9% şi au împreună peste 21% din suprafaţa agricolă utilizată. Dimensiunea medie a unei exploataţii din această categorie este în jur de 250 ha. În cazul Poloniei, trebuie reţinut faptul că cea mai mare parte a suprafeţei agricole utilizată este administrată sau se află în proprietatea exploataţiilor de dimensiuni medii.   

Graficul din figura 4 ne arată că în Polonia şi Ungaria, exploataţiile de dimensiuni medii, cu preponderenţă cele incluse în categoria celor care gestionează între 30 şi 100 de ha, sunt importante în exploatarea terenurilor agricole, situaţia fiind una contrapusă în cazul României. Astfel, dacă fermele din categoria celor care au în proprietate sau care administrează între 30 şi 50 ha deţin 10,6% din suprafaţa agricolă utilizată a Poloniei, 6,3% din cea a Ungariei, aceasta reprezintă numai 2,3% în cazul României. Situaţia este asemănătoare şi pentru exploataţiile ce au dimensiunea cuprinsă între 50 şi 100 ha. Pentru această categorie de exploataţii, ponderea suprafeţei agricole utilizate este 10,6% în Polonia, 11% în Ungaria, 5,6% în Bulgaria şi numai 3,3% în România. La această categorie de exploatatii agricole, Polonia deţine aproape 3,1 milioane ha, Ungaria, 800 mii ha, fiind cu peste 100 mii ha mai mare decât cea din România.

Dacă avem în vedere terenul agricol utilizat în exploataţiile agricole cu mai mult de 100 ha, acesta se ridică la mai mult de 6 milioane ha în România, cu mult mai mult decât în Polonia (3 milioane ha), Bulgaria (3,6 milioane ha) şi Ungaria (3 milioane ha).  

În plus faţă de cele de mai sus, pentru a continua demersul nostru vizând identificarea măsurii în care România se diferenţiază de fiecare dintre cele trei ţări în raport cu nivelul de fragmentare/masificare a suprafeţei agricole, vom calcula raportul dintre suprafaţa agricolă a României, pe total şi pe categoriile de exploataţii ce le administrează, definite în raport cu dimensiunea acestora şi cea corespunzătoare fiecăreia dintre cele trei ţări. Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul 2. Conform acestora, reiese că suprafaţa agricolă utilizată din România este de 2,8 ori mai mare decât cea din Bulgaria, de 2,7 ori mai mare decât cea din Ungaria şi mai mică cu peste 13% în raport cu suprafaţa agricolă utilizată în Polonia.

Diferenţe semnificative între România şi celelalte trei ţări sunt rezultate din repartizarea suprafeţei agricole utilizate pe categorii de exploataţii în funcţie de mărimea acestora. Astfel, în România suprafaţa agricolă utilizată în exploataţiile de dimensiuni de până la 2 ha este de peste 22 ori mai mare decât cea din Bulgaria, de aproape 17 ori mai mare decât cea din Ungaria şi de aproape 4 ori  mai mare decât cea din Polonia. Diferenţe notabile semnalăm şi pentru terenurile administrate de exploataţii ce au între 2 şi 5 ha. În schimb, valorile acestui raport sunt mai mici decât valoarea obţinută la nivel global în cazul exploataţiilor de dimensiuni medii, între 10 şi 100 de ha. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în comparaţia cu Bulgaria pentru exploataţiile care au între 20 şi 100 ha. 

În sensul celor de mai sus, putem spune că în România predomină exploataţiile de dimensiuni mici, cu mai puţin de 5 ha, iar acestea deţin ceva mai mult de un sfert din suprafaţa agricolă utilizată. În schimb, în Ungaria şi, mai ales, în Polonia foarte importante în exploatarea terenurilor agricole sunt fermele agricole de dimensiuni medii. Pe de altă parte, în Bulgaria, se detaşează ponderea mare a terenurilor agricole ce sunt exploatate în unităţi agricole de dimensiuni mari ce deţin mai mult de 100 ha. Totuşi, în cazul Bulgariei 6% dintre exploataţiile agricole care au între 20 şi 100 ha utilizează mai mult de 11,5% din suprafaţa agricolă, în timp ce în România ponderea acestor exploataţii este de numai 0,7%, iar suprafaţa agricolă a acestora este de 7,8%. În Ungaria, ponderea acestor exploataţii este de 5,5% şi acestea administrează 21,7% din suprafaţa agricolă utilizată. În Polonia, ponderea acestor exploataţii este şi mai mare, reprezentând aproape 9%, şi deţinand mai mult de 31% din suprafaţa agricolă utilizată.

Din păcate, la aproape o sută de ani, România se confruntă cu aceleaşi probleme privind ponderea redusă a suprafeţelor agricole utilizate în cadrul exploataţiilor agricole de dimensiuni medii. La finele anilor treizeci din secolul trecut se menţiona că în ţările cu o agricultură cu randamente ridicate în exploatarea terenurilor agricole, exploataţiile agricole de dimensiuni mijlocii, având între 10 şi 100 ha, deţin o pondere însemnată. Astfel, aceste exploataţii “posedă în Germania 43,9% din întinderea totală, în Italia 32,41%, în Franţa 61,82% şi în România abia 24,30%”. Din nefericire, aşa cum o relevă datele de mai sus (tabelul 3) ponderea proprietăţii medii din această categorie s-a redus astăzi la numai 13%. Proprietăţile de dimensiuni mici, sub 10 ha, reprezentau în anii 30 din secolul trecut în jur de 92% din numărul total de exploataţii şi asigurau cultivarea a 60% din suprafaţa agricolă a României din acea perioadă. În prezent, ponderea acestor exploataţii este de peste 95% şi asigură exploatarea a 39,1% din suprafaţa agricolă utilizată. În schimb, exploataţiile de dimensiuni mari, de peste 100 ha, asigură exploatarea, potrivit ultimelor date statistice, a nu mai puţin de 47,8% din terenul agricol utilizat din România. La finele anilor treizeci din secolul trecut, aceste exploataţii asigurau exploatarea a numai 27,7% din suprafaţa agricolă.

În concluzie, putem spune că în privinţa proprietăţii sau administrării terenurilor agricole în România se conturează două categorii importante de exploataţii agricole. Este cazul, în primul rând, de acele exploataţii de dimensiuni mici care produc în cea mai mare parte pentru autoconsum şi numai într-o mică măsură pentru vânzarea pe piaţă sau pentru realizarea unor produse agro-alimentare obţinute în urma unui proces avansat de prelucrare. În consecinţă, nu întâmplător deţinem la nivelul Uniunii Europene mai mult de 70% din exploataţiile agricole care consumă mai mult de 50% din producţia obţinută. În al doilea rând, este vizibilă tendinţa de dezvoltare a marilor exploataţii agricole care au capacitatea mult mai mare de dezvoltarea culturilor agricole, dar care pot stimula şi chiar controla procesul de dezvoltare a lanţurilor valorice de producţie care să asigure o prelucrare avansată a produselor agricole de origine vegetală şi animală care fac în prezent obiectul pe scară largă a activităţii de comerţ exterior cu produse agro-alimentare.

 

1 Food and Agriculture Organization of the United Nations (FAO) (2020) (http://www.fao.org/faostat/en/?#data/)
2 Christophe Gouel, V/Comment explique la flambee des prix agricoles, dans L’economie mondiale 2009, Editions
La decouvert, Paris, 2008
3 Economia mondială în cifre, ediţia 2020, INS
4 Anuarul Statistic al României, ediţia 1990, INS
5 Anuarul Statistic al României, ediţia 2019, INS
6 Anuarul statistic regional, Eurostat, ediţia 2019
7Anuarul Statistic al României, ediţia 2019 şi Anuarul Statistic al Poloniei, ediţia 2019
8 Ioan C. Vasiliu, Agricultura, capitol în volumul Aspecte ale economiei Româneşti, Consiliul Superior Economic, Bucureşti, 1939

AFACERI DE LA ZERO