In ultimele luni s-au facut numeroase comentarii privind o eventuala amnistie fiscala pentru regiile autonome si societatile comerciale cu capital de stat. Dupa ce o prima ordonanta de urgenta privind "iertarea de taxe" pentru 91 de regii si societati de stat a fost retrasa ca urmare a opozitiei Consiliului Concurentei, un nou proiect de ordonanta agita spiritele.
Continutul noului proiect de ordonanta privind amnistia fiscala, asa cum este prezentat in presa, vizeaza aceleasi regii autonome si societati cu capital de stat ale caror arierate atarna ca o piatra de moara la gatul economiei romanesti. Este evident ca aceasta ordonanta urmareste "curatarea" de arierate a regiilor autonome si a societatilor de stat, in conditiile in care, in mod obiectiv, administratia financiara nu mai poate gestiona aceasta situatie. Dar aceasta intentie intra in contradictie cu principiul egalitatii dintre proprietatea privata si cea de stat. Trebuie precizat ca decizia anularii datoriilor istorice ale acestor societati si regii autonome are deplina justificare economica. Din pacate, aceasta decizie reprezinta partea usoara a procesului de restructurare. Partea dificila o reprezinta revenirea la un comportament economic normal al acestora, adica la eficienta economica si profitabilitate.
Totusi, amnistia fiscala este un proces mult mai complex decat cred autoritatile care au initiat acest document si ridica unele probleme practice deosebit de acute, din care am sa punctez doar cateva.
In primul rand se pune problema, extrem de delicata, a compatibilitatii acestei amnistii cu angajamentele asumate fata de Uniunea Europeana in ce priveste concurenta. Toate aceste iertari de datorii inseamna un ajutor de stat, o procedura exceptionala care denatureaza concurenta pe pietele in care activeaza aceste societati. Deja Comisia Europeana a atras atentia asupra faptului ca in acest domeniu sunt intarzieri foarte mari de armonizare cu practicile europene. Aceasta problema nu este una minora ci una foarte importanta in contextul eforturilor guvernului de a obtine recunoasterea economiei noastre ca fiind o economie de piata.
O a doua observatie priveste concurenta neloiala facuta de societatile de stat si regiile autonome pe piata muncii. Aceasta este explicatia faptului ca s-a ajuns la situatia paradoxala ca societatile cu pierderi si datorii istorice platesc salarii mai mari decat societatile private, in conditiile in care salariatii din societatile de stat stau mai mult in somaj tehnic. Iar aplicarea Legii nr. 161/2003 ne-a dezvaluit ceea ce banuiam cu totii ca deficitul fondului de pensii si de asigurari de sanatate provine in cea mai mare masura din neplata contributiilor de catre aceste societati. In cazul contributiilor individuale neachitate apare iarasi o discriminare intre sectorul de stat si cel privat. Daca intreprinzatorii nu platesc contributiile individuale raspund penal, chiar cu averea personala. In acelasi timp, administratorii societatilor de stat care au construit case de vacanta sau au acordat sponsorizari dubioase sunt pe cale sa scape de orice raspundere.
O a treia problema este legata de credibilitatea autoritatii care va urmari restructurarea acestor regii/societati. Aceasta problema este generata de faptul ca dupa ani de monitorizare a activitatii acestor societati atat de catre ministerele economice cat si de Ministerul Finantelor, datoriile acestora nu numai ca nu au scazut, ci chiar au crescut. In aceste conditii, restructurarea societatilor de stat sub controlul acelorasi ministere este nu numai improbabila, dar ar putea fi contraindicata.
A patra observatie se refera la faptul ca functionarea acestor regii si societati a generat pierderi, atat in mod direct (reflectate in arieratele bugetare), cat si indirect, intregii economii. Economia a suferit prin faptul ca au fost alocate resurse in mod preferential sectorului de stat, ingreunand accesul firmelor private la resursele financiare din sectorul bancar sau privat si obligandu-le sa acumuleze restante bugetare. In acest context, decizia de a ierta numai firmele de stat este profund nedreapta in perspectiva unei "ofensive" foarte previzibile a Autoritatii Nationale de Control impotriva investitorilor privati care au restante. Dupa ce au pierdut prin lipsa accesului la resursele financiare ale economiei, firmele private ar putea fi falimentate ca urmare a unor executari silite realizate in conditii de forta. Acest lucru nu ne mira in conditiile in care autoritatile isi arata muschii in fata firmelor private, mamicilor sau pensionarilor, in timp ce in fata sindicatelor din regii si societati nationale bat usurel in retragere.
Asa cum am mai opinat si in alte randuri, amnistia fiscala este o masura exceptionala de care economia romaneasca are absoluta nevoie. Insa aceasta masura trebuie integrata intr-un plan de redresare economica cu accent pe cresterea gradului de conformare voluntara a contribuabililor si pe impunerea disciplinei financiare in sectorul de stat. Intr-adevar, principala carenta a acestei asa-zise "amnistii fiscale" este ca aceasta masura exceptionala nu face parte dintr-un plan coerent de asanare a sistemului economic si nu rezolva decat partial situatia de criza financiara generalizata. Acest plan ar trebui sa aiba in vedere, pe langa solutia anularii datoriilor istorice, masurile care trebuie luate pentru recapitalizarea societatilor comerciale, din care nu trebuie sa lipseasca revizuirea fiscalitatii in domeniul fortei de munca, reducerea cheltuielilor bugetare si simplificarea procedurilor de faliment.
Faptul ca aceasta ordonanta nu a intrat in circuitul public decat sub forma de informatii de presa si nu este supusa unei dezbateri publice pare sa confirme ca nu exista un plan coerent de rezolvare a crizei ci doar un paleativ pentru probleme din ce in ce mai grave. Din pacate, pentru economia romaneasca nu mai exista alternativa realista la restructurarea economica cu toate consecintele neplacute care decurg din asta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
