În anii anteriori, a fost de înţeles revenirea salariilor publice tăiate brutal în criză cu 25%, iar corecţiile făcute anul trecut pentru salariaţii din învăţământ, care au beneficiat în total de o majorare cu 25%, sunt explicabile.
Profesorii şi medicii debutanţi sunt la cel mai prost nivel al salariilor din sectorul public, iar aici trebuie serios schimbată politica de venituri pentru a atrage de la început în sistem oameni bine pregătiţi.
Asta pe de o parte.
Pe de altă parte, tema centrală a noului guvern de a majora salariile în sectorul public otova, nediferenţiat, fără corelare cu eficienţa şi cu rezultatele, este greu de explicat. Inclusiv în învăţământ sunt necesare întâi restructurarea, fuziuni de instituţii de învăţământ, calcule de eficienţă şi apoi decise majorări ţintite de salarii.
La 1,2 milioane de bugetari, România cheltuie pe salariile bugetarilor circa 7,8% din PIB, relativ puţin comparativ cu Germania sau Franţa, dar aceşti bani reprezintă un sfert din totalul cheltuielilor bugetare pe care le are la dispoziţie bugetul public consolidat.
România strânge din taxe, impozite şi contribuţii 32% din PIB, faţă de media europeană de 48% din PIB. Atâta poate să strângă, atâta poate să plătească.
Senzaţia din ultimele luni este că guvernul tocmai a găsit un sac mare de bani în „cămara“ Trezoreriei şi acum nu ştie cum să-l împartă, când situaţia la Finanţe nu este deloc roză.
Execuţia bugetului la patru luni arată îngrijorător, scăderea TVA la alimente de la 24% la 9% şi pentru restul bunurilor şi a serviciilor de la 24% la 20% ducând la o micşorare abruptă a încasărilor.
Deficitul pe care a fost construit bugetul, de 2,95% din PIB, este la limită, existând puţine şanse să fie atins dacă evoluţia veniturilor continuă astfel, iar pentru 2017 deficitul sigur va depăşi 3% din PIB dacă se aplică în continuare relaxările fiscale asumate prin Codul fiscal.
De la un guvern de specialişti te-ai fi aşteptat la mai multă ponderare şi o perspectivă pe termen lung, dar nici măcar dinspre Ministerul de Finanţe nu vine niciun semn că trebuie să fim mai prudenţi când vorbim de majorări salariale.
Nici psihologic nu este bine pentru un angajat ca trei ani la rând să beneficieze de majorări salariale fără ca acestea să fie conectate cu o creştere a performanţei. Este nesănătos ca în sectorul de stat salariile să fie mai bune decât în sectorul privat, aşa cum se întâmplă astăzi în România.
Există joburi de funcţionari ai statului român plătite astăzi mai bine decât în Grecia.
S-au îmbunătăţit dintr-o dată serviciile publice de educaţie, de sănătate, ministerele au îmbunătăţit absorbţia fondurilor europene astfel încât dintr-o dată bugetarii să merite salarii mai mari cu 10-20%?
Apropo, dacă până în prezent, mai 2016, niciun ban aferent exerciţiului bugetar 2014-2020 nu a fost a atras de la Uniunea Europeană, răspund funcţionarii Ministerului Fondurilor Europene cu salariile lor, majorate cu 75% în mod special pentru a fi „eficienţi“ în atragerea de fonduri? Nu ar fi o idee poate legarea veniturilor acestor funcţionari de absorbţia fondurilor europene?
Niciun kilometru de centură a Bucureştiului nu va fi dat în folosinţă anul acesta, legătura cu A3 întârzie în continuare, calea ferată este în derivă, dar funcţionarii de la Transporturi aşteaptă, nu-i aşa, majorări de salarii. Pentru ce?
N-ar fi cazul să fie şi o legătură între venituri şi performanţă, despre care nu se prea poate vorbi până în prezent la bugetarii din România?
