România este printre ţările cele mai interesate în prosperitatea şi buna funcţionare a Uniunii Europene. Obiectivul nostru de a intra în UE ne-a forţat să facem reforme în toate domeniile, de la cel economic la cel politic şi social. Reforme pe care altfel nu le-am fi făcut. Economia noastră a prosperat, iar democraţia noastră s-a întărit. Combinată cu calitatea noastră de membru al alianţei Nord-Atlantice, poziţia noastră geo-strategică a avut de câştigat.
Ca orice om raţional văd şi neajunsurile. Cu mentalitatea noastră colectivistă, suntem înclinaţi să asumăm cu exces de zel reglementările împovărătoare şi birocraţia create de Uniune. Dar, ca să fie foarte clar, faptul că suntem membri ai unei Uniuni Europene este un beneficiu net indiscutabil. De aceea ne dorim ca Uniunea să fie prosperă şi funcţională pe un orizont de timp indefinit.
Totuşi, nu există o garanţie că Uniunea este sustenabilă. Sunt multe rute pe care sutenabilitatea Uniunii poate fi pusă în pericol. Principala rută este aceea că Uniunea nu este şi o uniune politică, din care să derive, în mod democratic – şi de aceea legitim – o uniune fiscală şi orice altă uniune de care Uniunea are nevoie pentru a rămâne, virtual în orice condiţii, Uniunea Europeană. Deşi lipsa uniunii politice şi a celei fiscale au fost văzute ca slăbiciuni încă de la înfiinţarea Uniunii, s-a considerat că există suficientă voinţă politică şi mecanisme pentru a depăşi aceste dificultăţi.
Crearea zonei euro în ianuarie 1999 a transformat lipsa uniunii politice într-o vulnerabilitate şi mai mare decât era, pentru Uniunea Europeană, înainte de crearea uniunii monetare. Prin crearea uniunii monetare s-au pus la un loc ţări cu grade diferite de competitivitate şi cu culturi diferite, din care rezultă comportamente foarte diferite privind economisirea şi consumul. Aceste ţări au adoptat o politică monetară unică, iar în loc de o politică fiscală unică au adoptat criterii nominale privind deficitele bugetare şi reguli de sancţionare în caz de nerespectare a lor. În acest fel, ţările respective au pierdut posibilitatea de a răspunde la şocuri prin ajustări în rata dobânzii şi prin rata de schimb.
