• Leu / EUR4.7432
  • Leu / GBP5.3799
  • Leu / USD4.2921
Opinii

Va trada Basescu? De ce Presedintele are nevoie de o schimbare de guvern

14 aug 2009 16

Mai mult ca oricand, presedintele are nevoie de o schimbare. Fara aceasta, tendinta actuala va duce inevitabil la pierderea alegerilor prezidentiale in turul al doilea al alegerilor. Iar aceasta schimbare nu poate veni decat de acolo de unde poate sa intervina in mod efectiv. Adica de la Guvern. In plus, oricum mentinerea actualului guvern pare a fi o misiune imposibila, mai ales in contextul stirilor dezastruoase despre recesiune. De ce? Fiindca acest guvern nu mai functioneaza.

Este o situatie paradoxala. Avem in fata guvernul care se lauda cu cea mai mare sustinere parlamentara din ultimul deceniu. Cu toate acestea, este guvernul cel mai putin eficient din punct de vedere institutional. Desi are sprijin parlamentar, prefera sa nu scoata prea multe legi, ci sa emita ordonante de urgenta. Marile reforme pe care vrea sa le impuna sunt promovate prin asumarea raspunderii si nu trecute prin dezbaterea parlamentara. Multe decizii luate de guvern sunt deja contestate de Curtea Constitutionala sau blocate in instanta din cauza unei slabe fundamentari juridice. Ce indica aceste elemente? Ca Guvernul fie nu vrea, fie nu poate sa functioneze conform regulilor institutionale actuale. Prefera sa isi creeze o "lege" proprie, sa impuna noi cutume si sa instituie un stil aparte de guvernare. La ce duce asta? La o lipsa de eficienta a dialogului politic, la blocaje in comunicarea dintre Guvern si sindicate, la incapacitatea practica a cabinetului de a impune idei mari de reforma.

In plus fata de aceasta dificultate functionala, avem si criza de comunicare din interiorul coalitiei de guvernare. Este evident ca PSD si PD-L nu mai discuta pe fond despre nimic. Reforma in educatie este un exemplu, dar nu singurul. La fel vorbim despre masurile de iesire din criza economica, despre legea salarizarii unice sau despre reducerea cheltuielilor bugetare. Boc nu mai accepta ca deciziile guvernamentale sa fie discutate in coalitie, ci prefera ca el sa impuna deciziile sale coalitiei. Analiza discursului sau recent arata clar ca Emil Boc nu mai vrea sa fie el controlat de coalitie, ci ca el vrea sa dea teste acesteia. In acelasi timp, presedintele Basescu tace din nou, refuzand sa isi asume rolul mediator pe care Constitutia il impune. Opozitia nu poate sa intervina prea mult, singurul sau succes fiind constituirea unor comisii de ancheta in legatura cu cheltuieli guvernamentale controversate.

Suntem in fata unor luni foarte grele pentru economia romaneasca. Sectorul privat asteapta de la mediul politic decizii majore pentru ca recesiunea sa fie oprita si pentru ca efectele crizei sa fie limitate. Aceste decizii nu se pot lua. Mecanismul este blocat. Cine va fi considerat responsabil de acest blocaj? Emil Boc? Cu siguranta, pentru ca el este seful acestui executiv tot mai putin performant. Dar nu e singurul. Va fi insotit pe aceasta lista de Traian Basescu, politicianul considerat responsabil pentru conturarea acestei coalitii in prima instanta. Asa ca ajungem in fata unei decizii: va fi suficient de cinic Traian Basescu pentru a se debarasa de Emil Boc exact in momentul in care are nevoie de o miscare puternica? La o intrebare similara, in 1996, Ion Iliescu a raspuns negativ. Si a ramas alaturi de omul sau de incredere, Nicolae Vacaroiu, tot in perioada de "crestere negativa", tot in instabilitate si tot in preajma campaniei electorale. Ce a urmat?

Emil Constantinescu l-a detronat pe Iliescu, aducand primul presedinte al dreptei in Romania. Acum, se repeta intrebarea. Doar ca, de data aceasta, Traian Basescu va raspunde diferit. El este capabil sa se delimiteze de omul sau de incredere, Emil Boc, fara scrupule si bazandu-se doar pe un calcul de eficienta politica. Ceea ce nu stim inca este cum va face acest lucru. Il va critica dur pe Emil Boc si il va forta sa isi dea demisia? Sau va apela la solutii institutionale, zona in care nu are la dispozitie prea multe resurse? Vom afla asta la inceputul lunii septembrie, cand toate scandalurile din prezent vor culmina. Atunci va trebui sa isi asume raspunderea Guvernul pentru mai multe legi. Inca nu este clar care sunt acele legi (de pilda, la Educatie, se va merge pe legile Andronescu sau pe pachetul Miclea?). Dar este clar ca Traian Basescu nu va risca sa lase ca acest guvern sa fie doborat de forta combinata a PSD si PNL. Probabil, va incerca sa mute primul, printr-o miscare gandita sa ii aduca beneficii pentru campania prezidentiala.

Ce se va intampla daca presedintele nu va forta aceasta schimbare? Deteriorarea situatiei politice si economice va continua sa fie decontata de presedinte, de PSD si de PD-L. O varianta pe care Traian Basescu, daca vrea sa aiba sanse sa fie reales, nu poate sa o mai tolereze prea mult.

 

Dan Sultanescu este analist politic, coordonator al proiectului infopolitic.ro  

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7432
Diferență: 0,1689
Ieri: 4.7415
Azi: 4.2921
Diferență: -0,1349
Ieri: 4.2846
Azi: 5.3799
Diferență: 0,9589
Ieri: 5.3458
Azi: 4.3319
Diferență: 0,2151
Ieri: 4.3236