Opinii

„Venele deschise” ale bugetului României sau cum statul se împrumută cu mai mult de jumătate de miliard de euro pe săptămână în timp ce balul angajărilor la stat este în plină desfăşurare. Restructurarea administraţiei publice(„degresarea”) ar genera economii substanţiale, ca şi cum am tipări bani, dar neinflaţionişti

Opinie Gheorghe Băcanu

„Venele deschise” ale bugetului României sau cum...

Autor: Gheorghe Băcanu

01.05.2022, 17:25 692

 

     Titlul articolului este inspirat din cartea „Venele deschise ale Americii Latine”, un eseu scris de Eduardo Galeano, apărută în anul 1983 la Editura Politică. Metafora din titlul lucrării semnifică amploarea scurgerii bogăţiilor din America Latină în anii colonialismului.

      Am „împrumutat” metafora din titlul cărţii de mai sus pentru a  pune în evidenţă jaful (fără ghilimele) la care este supus bugetul consolidat (cel mare) al României de către conducătorii postdecembrişti.

      Raţiunea de a face politică în România este strâns legată de dorinţa de a te apropia de banul public, căci nimic nu e mai dulce decât banul public. Fiecare ales este interesat în această situaţie să mulgă cât mai mult. După alegeri se strâng ciorchine în jurul bugetului pe care-l confundă cu cămara de la partid, sugrumându-l cu încă două-trei spire. Când se spune că în România nu mai este nimic de furat se comite de fapt o mare eroare. În fiecare an avem bugetul de stat, câteva zeci de miliarde, care trebuie distribuite (tranşate) de către politicieni după bunul lor plac, profitând de un cadru legal perimisiv şi de instituţii flasce, devenite „prostituate instituţionale” prin politizare excesivă. De multe ori şefii acestora sunt copii de mingi ai partidelor.

      Când e vorba de jefuit banul public, solidaritatea politicienilor capătă forme de monolit. Fiecare politician vrea să-şi recompeseze cu un tăvalug de daruri electoratul fidel, dar sursa banilor este bugetul costeliv, supt până la ultima picătură.

      Deşi ne confruntăm cu două Lebede Negre, războiul din Ucraina şi criza energetică, discursul economic este foarte liniştitor, fiind un mix de optimism (fără acoperire) şi de bunăstare pe bani împrumutaţi.

      Zilele acestea, Ministerul Finanţelor Publice a publicat date conform cărora datoria publică a României a depăşit în lunile ianuarie şi februarie pragul de 50% din PIB. Depăşirea acestui procent, conform Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, trebuia să determine guvernul să ia câteva măsuri pentru reducerea acestei ponderi.

      Dar ce au facut în realitate guvernanţii nostri? Când scriu aceste rânduri (11 aprilie 2022) s-au anunţat câteva măsuri care vin pe contrasens cu ceea ce trebuia făcut. Astfel s-au înfiinţat în Ministerul Sănătăţii 60 de locuri de muncă, cică pentru gestionarea PNRR-ului. S-au mai înfiinţat şi alte direcţii sau departamente, toate pentru gestionarea PNRR-ului. Şi toate acestea apar în contextul în care la nivel guvernamental erau destule structuri redundande pentru PNRR. Acestea se găsesc la Secretariatul General al Guvernului, la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi de altfel, pe la fiecare minister. De asemenea, reînfiinţarea celor 40 de funcţii de ataşat economic pe lângă Guvern se înscrie pe linia adoptată de acesta de a plăti cât mai multe sinecuri. Se pare că trăim în etapa deciziilor urchiste şi a împrumuturilor nesăbuite.

      În data de 11 aprilie s-a prezentat programul „Sprijin pentru România” prin intermediul căruia guvernul vine cu măsuri pentru contracarare efectelor crizei economice. Nu este o noutate că acest program nu are stabilite sursele de finanţare, dar un lucru este cert, faptul că va accentua şi mai mult deficitul bugetar şi gradul de îndatorare. Actuala coaliţie face o paleaţie prin care, în loc să-şi asume efecturea unor reforme structurale care să aducă mai mulţi bani la buget, prelungeşte, de fapt, agonia economiei. Ajutorele de stat măresc chetuielile publice şi sunt generatoare de inflaţie.

      Construirea bugetului la capitolul venituri se face mai mult în stil aspiraţional, fantasmagonic, doar pentru a justifica aberantele cheltuieli. Din acestă cauză, de multe ori, aritmetica bugetară face infarct. Bugetul statului nu este nicidecum un cufăr magic de unde poţi să iei bani cu nemiluita.Deşi statul are buzunarele  goale, vrea să-şi păstreze  vocaţia de bun samaritean.

      Deşi se ştie că principalul canal („venă”) de prăduire a banului public este cel al salariilor din administraţie, guvernanţii insistă tot mai mult în această direcţie. Pentru aparatul administrativ bugetul statului este excesiv de mămos.Prin legea salarizarii unice politicienii au reuşit să facă „break-ul” în dauna sectorului privat.

      Cauza copleşitoare a deficitului bugetar, tâmpla moale a statului, este reprezentată de imensele cheltuieli pentru întreţinerea administraţiei publice. Bătălia cu deficitul a fost pierdută, sau se încearcă cât de cât ţinerea lui sub control prin trecerea investiţiilor pe „hold”. Când ai deficit mare, te împrumuţi la dobânzi mari, ruinătoare. În momentul de faţă ne împrumutăm la cel mai scump nivel din Europa, cu peste 6% dobândă. În primele două luni din anul 2022, Romania a plătit dobânzi de aproape un miliard de euro, reprezentând aproximativ 0,3% din PIB. Povara datoriei externe a atins nivelul la rupere.

      Criteriile de la Maastricht, respectiv deficitul bugetar de 3%, datoria publică de 60% din PI şi inflaţia de până la 3%, au fost de mult timp abandonate de către toate ţările UE, din cauza contextului internaţional, a pandemiei şi a crizei energetice. Politicienii noştri au profitat din plin de acest context şi au pus pe tapet politici de stânga, dar fără capital disponibil, împrumuturile fiind drogul lor. Să împarţi ce nu ai este o fractură logică.

      După fiecare victorie electorală s-au făcut angajări la stat fără nicio noimă, doar pentru a recompensa enoriaşii care au contribuit la succesul formaţiunii. Întrucât nimeni nu mai poate fi dat afară, fiind beatificat pe funcţie, caruselul angajărilor a continuat, gonflarea administraţiei atingând un nivel fără precedent. Organigramele au o geometrie variabilă adaptată intereselor de partid. O recoltă întreagă de funcţionari publici apare după alegeri, mulţi dintre ei rămânând inhibaţi şi ataşaţi de personalitatea celui care i-a plantat pe funcţii. Nu se mai organizează concursuri, carnetul de partid fiind suficient pentru a prinde un post mănos. Numărul angajaţilor la stat a ajuns la 1,266 milioane, cu 75.000 angajaţi mai mult decât în 2016, iar actualul guvern angajează circa 2.600 persoane în fiecare lună, afirma analistul Constantin Rudniţchi, citând profit.ro. Toate acestea au generat un aparat administrativ hiperbolizat. Nimeni nu a mai fost interesat de vreun calcul de eficienţă sau de fundamentare economică. Se practică un fel de “alpinism bugetar”, toţi vor să fie în vârful bucatelor, pentru a se înbuiba.Păi dacă n-ar fi bugetul de stat de unde ar mai colecta bani partidele ca la fondul clasei ?

      Acest bairam cu angajări a dus la o vulnerabilizare a României din punct de vedere al deficitului bugetar. Anul acesta trebuie sa împrumutăm circa 29 miliarde de euro (2,4 miliarde de euro pe lună) pentru a finanţa deficitul şi pentru a rostogoli datoriile vechi.

      S-a mai ivit o problemă, nevoia de anonimizare (tăinuire) a veniturilor unor categorii de salariaţi din administraţia publică. De ce oare? Probabil sunt extraordinar de mari pentru o ţară aşa săracă, şi ar trezi rumoare printre conaţionali. Trufaşul bugetar, beneficiar al unui penthouse al salarizării, a explodat precum Messi cand i s-a solicitat să-şi declare veniturile. Politica salarială din mediul bugetar este decuplată total de realităţile economice din ţară. Aici, tupeul şi fuleul salarial au căpătat o creştere fără precedent. Contractele colective de muncă ale aparatului bugetar şi la firmele statului conţin cele mai rapace căi de extragere a banului public. Sporurile aberante, primele, bonusurile mirobolante, diurnele şi alte deghizări salariale prevăzute în aceste contracte sunt o altă cale („venă”) de jefuire a banului public. Exuberanţa iraţională a salarizării, rod al gândirii duodenale, a generat costuri imense pentru buget.

      Alte „vene” de prăduire a banului public sunt achiziţiile publice trucate, reţelele clientelare dirijate de partide, instituţiile deconcentrate, casele de asigurări de sănătate, companiile de drumuri şi autostrazi sau spitalele.

      Nouriel Roubini (profetul crizei din 2008, laureat Nobel) şi Stephen Mihm afirmau în cartea „Economia crizelor” (Editura Publica, 2010, Bucureşti) faptul că „din păcate, cheltuielile publice pot fi şi calea spre ruină, mai ales dacă sfârşesc prin a ajunge în fondul de salarii al bugetarilor, mai degrabă decât să se îndrepte spre, să zicem, investiţii în infrastructură”.

      În concluzie, sectorul bugetar toacă cea mai mare parte a încasărilor statului, dar cei care lucrează aici, profitând de lipsa unei pieţe pentru rezultatele muncii lor, prestează servicii de proastă calitate, şi privesc cetăţenii ca de pe staţia orbitală.

      Şi totuşi ce e de făcut? Soluţia o ştim cu toţii, e nevoie în primul rând de restructrarea („degresarea”) întregului aparat bugetar. Şi dezombilicarea partidelor de la buget este de bun augur. De aici începe însănătoşirea bugetului şi închiderea „venelor” de scurgere a banului public.

 

      Dar cine are curajul să dea startul ?

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO