Se va găsi desigur cineva care să spună că nu sunt patriot. Am primit în aceste zile lecţii de patriotism şi de civism din toate părţile, cât de două centenare. Îmi asum totuşi acest risc şi întreb: ce fel de ţară/administraţie este aceea care nu poate ridica de pe pistă nici măcar un avion de luptă la defilarea publică de ziua naţională?
Chipurile a fost gheaţă pe pistă, iar F-16, cumpărate din Portugalia pentru 600 de milioane de euro, nu au putut decola. Dar de nins ninsese cu o săptămână înainte de 1 Decembrie, Ziua Naţională.
Nu a fost destulă vreme pentru curăţarea pistei? Sau mai degrabă avioanele alea sunt atât de ruginite, încât nu se pot ridica de la sol, caz în care trebuie să întrebăm: pe ce aţi dat, măi, voi 600 de milioane de euro? Sau, dacă ştiaţi că nu se pot ridica de la sol, de ce le-aţi mai anunţat la paradă?
Armata a început un program de înzestrare serios şi necesar, în condiţiile în care maşinile ARO, de pildă, reprezintă încă 20% din parcul auto al structurilor din cadrul MApN, iar camioanele DAC, care nu se mai fabrică nici ele de decenii, 55%.
Problema administraţiei noastre nu este de intenţie, ci de execuţie. Anunţi defilări cu avioane, dar nu le poţi ridica de la sol când e vremea defilării. Cumperi, cum s-a întâmplat la Bucureşti, autobuze de 100 de milioane de euro, dar te trezeşti apoi că şoferii nu încap la volan sau că se opresc în drum. Avem zeci, sute de proiecte de autostrăzi, străzi, canalizări. Dacă ar fi fost să ne luăm după Adrian Năstase, premier între 2000 şi 2004, ar fi trebuit să avem azi cel puţin 2.000 de kilometri de autostradă. Dar avem sub 800 de kilometri. România ar fi trebuit să recondiţioneze până în 2009, cum a promis UE, aproape 900 km de cale ferată, pe tronsoanele paneuropene. Dar a recondiţionat până astăzi doar 400 km. România are astăzi 11.000 km de cale ferată, exact cât avea acum 100 de ani, la Marea Unire, şi sub jumătate din cât avea în 1989. Viteza medie a trenurilor de persoane este astăzi de 45 km/h, faţă de 60 km/h în vremea dintre cele două războaie mondiale. Păi noi ce facem, construim ţara asta sau o distrugem?
Cum vedeţi România peste 100 de ani? Toată lumea şi-a imaginat în fel şi chip. Desigur că pe bună dreptate spunem că România trăieşte una dintre cele mai bune perioade ale ei din istorie – securitatea ne este asigurată deocamdată de umbrela NATO, suntem în UE, avem creştere economică. Progresăm. Pe de altă parte, la ritmul în care oamenii pleacă din ţară şi la halul în care se degradează infrastructura, ar trebui să ne întrebăm dacă peste 100 de ani România va mai exista!
Şi nu doar infrastructura se degradează, se degradează îngrozitor discursul public. Din toate microfoanele au răsunat sâmbătă îndemnuri din partea oficialilor: „Să ne ridicăm la înălţimea momentului istoric!“. Păi de ce-mi cereţi mie „să mă ridic”, când voi nu sunteţi capabili să ridicaţi măcar un avion de la sol de ziua naţională? Poate să mă ridic şi să ţip: Nu trage, măi marţianule, că e gheaţă pe pistă şi nu se poate ridica fşaişpele!
