Pagina verde. Plastic – realităţi şi prejudecăţi. Are România suficiente capacităţi de reciclare a plasticului? „Există fabrici care reciclează toate tipurile de plastic – PET, polietilenă, polipropilenă, polistiren, chiar şi PVC, dar nu cel care provine din deşeurile de ambalaje.“

Într-o perioadă în care vorbim tot mai mult despre nevoia acerbă de a recicla plasticul astfel încât el să nu ajungă în natură sau pentru a nu fi nevoiţi să producem de la zero altul, lucru care necesită mult mai multe resurse decât atunci când acest tip de material este prelucrat în vederea refolosirii lui, întrebarea este dacă România are suficient de multe capacităţi pentru a reuşi să fructifice în primul rând materialele rezultatele după implementarea Sistemului de Garanţie-Returnare, dar şi alte tipuri de plastic. În ultimii ani, s-au făcut mai multe investiţii în acest sector, însă sunt suficiente pentru a recicla tot plasticul colectat? „În România există fabrici care reciclează toate tipurile de plastic – PET, polietilenă, polipropilenă, polistiren, chiar şi PVC, dar nu cel care provine din deşeurile de ambalaje. Cu toate acestea, plasticul provenit de la ambalajele de alimente nu prea ajunge la reciclat. Există reciclatori independenţi, dar şi producători mari de ambalaje şi obiecte din plastic care au şi unităţi de reciclare, nu folosesc numai material virgin”, a spus Radu Hădăreanu, manager la Harta Reciclării. El adaugă că dacă operatorul de salubritate nu are alte reguli, şi ambalajele de tip TetraPak - care conţin carton, plastic şi aluminiu - se colectează tot împreună cu plasticul şi se pot recicla parţial.

Dacă ne uităm la cifre, datele de la Registrul Comerţului arată că în 2023 (ultimul an integral pentru care există date) arată că în domeniul fabricării materialelor plastice în forme primare (cod CAEN 2016) erau înregistrate 70 de firme cu o cifră de afaceri cumulată de 1,5 miliarde de lei, în creştere cu 60% faţă de anul 2019, adică de dinaintea pandemiei. Pe de altă parte, în acelaşi an funcţionau 433 de firme în domeniul Fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic (cod CAEN 2222), cu o cifră de afaceri de 4,4 miliarde de lei. Faţă de 2019, numărul de firme a scăzut însă cifră de afaceri totală a crescut cu 44%, conform calculelor ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului. Iar în recuperarea materialelor reciclabile sortate şi-au depus în 2023 peste 1.100 de firme, însă nu toate activează în domeniul materialelor plastice, ci şi în cel de metal sau carton. Însă, datele de la Registrul Comerţului arată că domeniul reciclării şi producţiei de plastic creşte în România, cel puţin pentru firmele care şi-au creat o bază de clienţi puternică. În plus, implementarea Sistemului Garanţie -Returnare a adus pe lângă creşterea cantităţii de ambalaje PET care ajung la reciclatori, cât şi calitatea acestui ambalaj. 

Radu Hădăreanu spune însă că poate cel mai important factor care creşte sau scade şansele ca un ambalaj să fie sau nu reciclat este gradul de contaminare. Cu alte cuvinte, cu cât un ambalaj este mai curat, cu atât creşte probabilitatea să fie reciclat, a menţionat el. Reprezentanţii RetuRO spuneau anterior că orice sistem de garanţie-returnare, ajunge după cinci-şase ani de funcţionare să aibă o puritate a materialelor foarte mare. “Cu cât puritatea materialelor colectate este mai mare, cu atât un procent din ce în ce mai mare poate fi refolosit într-o nouă sticlă. Astăzi nu se întorc 100% din deşeuri înapoi în sticle, pentru că cele, de exemplu, foarte colorate, nu mai pot fi refolosite într-o nouă sticlă. Şi se duc către fibre, către tot reciclare, dar alte surse, nu către sticle”, explicat reprezentanţii RetuRO, administratorul SGR. în primul an de funcţionare, RetuRo a trimis către reciclatori peste 230.000 de tone de materie primă pentru noi ambalaje în principiu. Însă, România nu are capacitate de reciclare a întregii cantităţi de sticlă, PET şi aluminiu colectat prin SGR astfel că circa 40% din cantitate merge la export. Însă, 67% din această cantitate reprezintă sticla, având în Vedere că este mai voluminousă, deci în zona de PET şi aluminiu România nu stă rău în ceea ce priveşte capacitatea de reciclare. 

Radu Hădăreanu explică faptul că domeniul colectării şi reciclării plasticului – chiar dacă ne referim doar la ambalajele de plastic – este o piaţă complexă.

Pe Harta Reciclării sunt în jur de 15.000 de puncte de colectare separată, reducere şi reutilizare, dar proiectul este în continuare în proces de adăugare de puncte noi.

În prezent, pe Harta Reciclării sunt în jur de 1.500 de puncte publice de colectare a plasticului, cele mai multe fiind containere stradale operate de primării sau companii de salubrizare. Acestea colectează cel puţin PET, HDPE şi folie de plastic.

În plus, pe Hartă sunt peste 2.500 de puncte de recuperare a garanţiei (SGR) unde pot fi duse ambalajele PET cu garanţie.

„Ambalajele din plastic pot proveni de la alimente, băuturi, produse de îngrijire şi curăţenie, alte bunuri. Cele mai puţin atractive pentru reciclatori sunt cele de alimente. Contaminarea lor este aproape sigură. Urmele de grăsime sau de alimente nu pot fi îndepărtate prea uşor, iar spălarea industrială poate face procesul de reciclare prea scump în raport cu valoare de piaţă a materialelor rezultate”. 

De exemplu, un grad de contaminare de 5% a deşeurilor din plastic scade preţul oferit de reciclatori cu 30% sub valoarea oferită pe deşeurile cu un grad de contaminare de maxim 1%. Acesta este şi motivul pentru care se recomandă - ca pregătire a ambalajelor înainte de colectare - curăţarea, spălarea şi uscarea acestora, a punctat managerul Harta Reciclării. 

„Chiar şi în condiţiile în care gradul de contaminare al ambalajelor de băuturi este mult mai redus decât la alimente, punctele de returnare tot au nevoie de igienizare zilnică din cauza mirosurilor şi lichidelor vărsate în jur”, a amintit Radu Hădăreanu.

În cazul celorlalte tipuri de ambalaje, contaminarea nu pare să reprezinte un factor major.

Pentru reciclatori, deşeurile transparente sunt mai valoroase decât cele colorate sau mate. De exemplu folia transparentă îşi găseşte cumpărători mai uşor decât cea colorată. şi în cazul PET-urilor, cele transparente sunt cele mai căutate. 

 

Ce tipuri de plastic se folosesc pentru ambalaje

Doar în cazul ambalajelor există şapte tipuri de plastic utilizate în procesul de fabricaţie:

► PET - Este utilizat cu precădere la ambalajele de băuturi, dar şi pentru recipientele mâncare sau alte produse. Deşi PET-ul este cel mai reciclat tip de plastic, ambalajele de alimente din PET se reciclează mult mai rar decât cele de băuturi şi cel mai probabil deloc în România, gradul de contaminare fiind principala cauză. PET-ul este foarte versatil: poate fi reciclat în fibre sintetice, bandă sau granule rPET, folosite la fabricarea sticlelor de băuturi.

► HDPE – Polietilena de înaltă densitate este utilizată la flacoanele de şampon, detergenţi lichizi, produse de curăţenie. Se reciclează destul de mult, poate şi pentru că grosimea ambalajelor face ca reciclarea acestora să fie mai eficientă din punct de vedere economic.

► PVC – Mai puţin utilizat pentru ambalaje şi mai des pentru obiecte precum ţevi, rame de ferestre sau carduri bancare, PVC-ul se reciclează, dar într-o măsură mai mică. Există puţine informaţii legate de colectarea separată a ferestrelor de PVC, care intră în categoria deşeurilor de construcţii şi demolări.

► LDPE – Polietilena de joasă densitate se reciclează mai des pentru că este folosită cu precădere sub formă de folie de plastic. Acele ambalaje care nu intră în contact cu alimentele (folia utilizată la baxurile de băuturi, plicurile din plastic utilizate pentru livrări) ajung de obicei să fie reciclate. 

► PP – Polipropilena este folosită adesea pentru ambalarea produselor alimentare – fie sub formă de folie subţire (pungi de snacks, biscuiţi etc.), fie de ambalaje mai groase (găletuşe, recipiente lactate şi brânzeturi). Acesta este şi motivul pentru care e reciclată mai rar. Capacele PET-urilor,  de exemplu, sunt din propilenă şi sunt şi ele reciclate.

► PS – Polistirenul are multe forme. Paharele din plastic pentru iaurt pot fi, de exemplu, din polistiren. Poate cea mai răspândită şi mai nocivă formă a polistirenului este cea expandată. Se găseşte în piaţă de la recipiente pentru mâncarea gătită la pachet, până la elementele folosite pentru protejarea electronicelor şi electrocasnicelor  sau panourile folosite pentru izolarea termică a locuinţelor. Sub forma sa expandată, polistirenul se degradează  mult mai uşor, ajungând să polueze solul şi apele.  Nu se degradează însă complet, ci rămâne în mediul înconjurător sub formă de microplastic.

► Altele – Această categorie este cea mai ambiguă. Tăviţele din plastic de mezeluri şi brânzeturi feliate pot fi fabricate din această categorie. De obicei acest tip de plastic nu se reciclează. 

Sursa: Harta Reciclării