Circuitul unui ambalaj PET de la magazin până în staţiile de colectare şi de reciclare nu este unul foarte simplu, mai ales că el trece prin multe mâini până când ajunge în locurile unde i se poate da o nouă viaţă. Deşi plasticul în sine nu este o problemă atunci când ajunge în locurile potrivite după ce este utlizat, este esenţial ca acest tip de ambalaj să meargă pe acelaşi drum de fiecare dată când este produs. Iar asta mai ales în contextul în care România vrea să dezvolte treptat o economie verde, o economie bazată pe folosirea a mai puţine resurse şi pe reutilizarea sau reciclarea celor celor deja folosite. Iar dezvoltarea unei economii circulare este responsabilitatea tuturor „actorilor” prin mâinile cărora un ambalaj de tip PET trece, adică producători, retaileri, consumatori, colectori de deşeuri şi mai departe reciclatori. Însă, poate cel mai important actor în tot acest circuit este consumatorul, pentru că de el depinde în primul rând dacă acel ambalaj ajunge sau nu în containerul potrivit – fie cel galben dacă vorbim de PET-ul clasic, fie de RVM-uri sau spaţiile dedicate pentru colectarea ambalajelor cu sigla SGR (în cazul ambalajelor pentru care consumatorul plăteşte garanţie atunci când cumpără un produs din magazin şi o primeşte atunci când îl returnează).
În plus, tot de el depinde dacă PET-ul este curat atunci când îl duce la containerul dedicat sau are toate părţile componente întregi. Însă, de gradul de contaminare sunt responsabili şi cei care se ocupă de colectarea deşeurilor din plastic pentru că doar PET-urile curate pot fi reciclate. În cazul în care PET-ul este reciclat, el se transformă în fulgi din care se produce rPET, adică PET reciclat. Aşa aceste ambalaje primesc o nouă viaţă, însă cu mai puţine resurse şi cu o poluare mai mică decât în cazul producţiei de la zero a PET-ului. Iar în unele cazuri fulgii de pet pot fi utilizaţi şi în producţia de fibre sintetice, producţie de
film/folie PET sau de bandă pentru legare, dar specialiştii recomandă ca PET-ul să se păstreze în economia circulară tocmai pentru eficientizarea folosirii resurselor.
În procesul de producţie, fulgii PET sunt transformaţi în granule PET, care, la rândul lor, sunt supuse unei rearanjări moleculare, care duce la creşterea vâscozităţii materialului. În acelaşi timp, sunt eliminate substanţele volatile pentru a putea atinge parametrii de calitate necesari pentru utilizarea în ambalaje destinate, de pildă, produselor alimentare.
Astfel, PET-ul îşi doveşte încă o dată utilitatea importantă, însă este obligatoriu să păstrăm acest circuit al materialului.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE