Pagina verde. Plastic – realităţi şi prejudecăţi. De ce nu sunt biodegradabil, compostabil, bio-based şi reciclabil sinonime?

În ultimii ani, vocabularul plasticului s-a îmbogăţit cu o serie de termeni care sună promiţător: „bio”, „bio-based”, „biodegradabil”, „compostabil”. Pe ambalaje apar frunze verzi, simboluri care sugerează întoarcerea în natură şi materiale prezentate uneori drept alternative „revoluţionare” la plasticul convenţional. Pentru consumator, concluzia poate părea simplă: dacă un plastic este făcut din materii prime biologice sau dacă este biodegradabil, atunci impactul său asupra mediului ar trebui să fie mult mai mic. Iar dacă, accidental sau nu, ajunge în natură, probabil va dispărea. Însă, în realitate bio”, „bio-based”, „biodegradabil”, „compostabil” nu reflectă neapărat că impactul asupra mediului în cazul acestor ambalaje este zero.

Agenţia Europeană de Mediu (EEA) atrage atenţia asupra unei confuzii fundamentale: un plastic fabricat din materii prime biologice nu este neapărat biodegradabil, iar un plastic biodegradabil nu trebuie neapărat să fie produs din materii prime biologice. Mai mult, faptul că un material este biodegradabil sau compostabil nu înseamnă că poate fi aruncat în natură şi nici că se va descompune rapid pe marginea drumului, într-un râu sau în mare.

Una dintre cele mai importante distincţii este cea dintre originea unui material şi comportamentul său la sfârşitul vieţii. Plasticul convenţional este produs în principal din materii prime fosile, precum petrolul şi gazele naturale. Plasticul bio-based sau „pe bază de materii prime biologice”, în schimb, este fabricat integral sau parţial din resurse biologice regenerabile. Agenţia Europeană de Mediu menţionează, printre sursele utilizate pentru astfel de materiale, trestia de zahăr, cerealele şi culturile oleaginoase, dar şi surse nealimentare precum lemnul, deşeurile organice sau produse secundare, inclusiv uleiul alimentar uzat. Aici apare însă prima prejudecată: dacă materia primă vine din plante, materialul rezultat trebuie să fie biodegradabil. Există plastice bio-based care sunt, din punct de vedere chimic, identice cu variantele lor produse din resurse fosile. EEA dă exemple precum bio-PE şi bio-PET. Diferenţa este originea materiei prime, nu neapărat comportamentul produsului după ce devine deşeu.

A doua confuzie apare în jurul termenului biodegradabil, care la prima vedere te duce cu gândul că acesta este descopus în natură. EEA arată că viteza şi măsura în care un obiect din plastic biodegradabil se descompune depind de factori precum temperatura, durata expunerii, prezenţa microorganismelor, nutrienţii, oxigenul şi umiditatea. Agenţia Europeană de Mediu avertizează explicit că materialele biodegradabile proiectate pentru anumite condiţii nu se degradează neapărat în mediul deschis.

Al treilea termen, compostabil, restrânge şi mai mult condiţiile în care trebuie privită degradarea materialului. EEA face distincţie inclusiv între plasticul compostabil industrial şi cel compostabil la domiciliu. Astfel, EEA subliniază că produsele compostabile industrial sunt proiectate să se biodegradeze în condiţii specifice şi controlate şi nu se compostează neapărat complet în compostoarele casnice sau în condiţiile necontrolate ale mediului natural. De exemplu, produsele compostabile acasă sunt fructele sau legumele, în timp ce compostabil industrial se referă la anumite pungi sau ambalaje.

De asemenea, există nedumeriri şi când apare termenul generic de „bioplastic”.Însă, Agenţia Europeană de Mediu atrage atenţia că materialele bio-based pot avea efecte mai mari în domenii precum utilizarea terenurilor, consumul de apă sau pierderea biodiversităţii. Iar agenţia menţionează şi că plasticul biodegradabil nu trebuie considerat o soluţie pentru gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor şi pentru littering – abandonarea deşeurilor în mediu.

O altă prejudecată este că un material biodegradabil este automat mai uşor de gestionat după utilizare. În realitate, sistemele de reciclare sunt construite în jurul unor fluxuri de materiale cu anumite caracteristici. Introducerea altor polimeri în aceste fluxuri poate crea probleme de contaminare. EEA arată că, deşi materialele biodegradabile şi compostabile pot fi tehnic reciclabile, în prezent ele nu sunt, în general, reciclate înapoi în material plastic şi pot fi tratate drept impurităţi atunci când sunt colectate împreună cu plasticul convenţional.