Pagina verde. Plastic – realităţi şi prejudecăţi. Doi ani de când capacele au rămas ataşate de PET-uri. De unde a pornit ideea şi care sunt oportunităţile şi provocările?

De aproximativ doi ani, europenii s-au obişnuit cu o schimbare aparent minoră: capacele sticlelor din plastic nu se mai desprind complet după deschidere. Măsura se aplică în Uniunea Europeană din 3 iulie 2024 şi face parte din Directiva privind plasticul de unică folosinţă, prin care UE încearcă să reducă volumul de deşeuri din plastic care ajung în natură, în special în mediul marin. Ideea capacului ataşat nu a apărut întâmplător. Înainte de adoptarea directivei, Comisia Europeană a analizat tipurile de deşeuri întâlnite cel mai frecvent pe plajele europene. Studiul realizat în 2018 de ICF şi Eunomia Research & Consulting, care a stat la baza evaluării de impact a viitoarei legislaţii, a identificat sticlele pentru băuturi, capacele şi dopurile printre principalele categorii de plastic de unică folosinţă găsite pe litoral. În baza de date analizată, categoria însuma 24.541 de obiecte. Soluţia propusă a fost una de design: dacă dopul rămâne prins de sticlă, scade riscul ca acesta să fie pierdut sau aruncat separat. Potrivit Comisiei Europene, capacele şi dopurile din plastic sunt găsite în natură de două până la trei ori mai frecvent decât sticlele. Recipientele sunt mai des colectate şi reciclate, în timp ce componentele lor mici se pot pierde cu uşurinţă. Miza este mai mare decât pare. Aproape 32 de milioane de tone de deşeuri din plastic sunt generate anual în Europa, iar plasticul reprezintă aproximativ 80% din deşeurile marine la nivel mondial. Studiul din 2018 estima că măsurile orientate către cele zece categorii prioritare de produse din plastic de unică folosinţă - inclusiv capacele - ar putea aborda aproximativ 86% dintre obiectele de acest tip identificate pe plaje. Capacul ataşat este însă doar o componentă a strategiei europene. UE a stabilit şi obiective de colectare separată pentru sticlele din plastic: 77% până în 2025 şi 90% până în 2029. În plus, sticlele PET trebuie să conţină cel puţin 25% plastic reciclat din 2025, iar din 2030 ţinta ajunge la 30% pentru sticlele din plastic vizate de directivă. Principala oportunitate este trecerea de la combaterea deşeurilor la prevenirea lor prin design. În loc să depindă exclusiv de comportamentul consumatorului, ambalajul este conceput astfel încât o componentă uşor de pierdut să rămână alături de recipient şi să aibă şanse mai mari să ajungă în circuitul de colectare. Pentru industrie, obligaţia a presupus adaptarea produselor şi a liniilor de producţie, dar deschide şi calea către ambalaje mai eficiente şi noi soluţii de economie circulară. Studiul Comisiei sublinia încă din 2018 că astfel de politici pot stimula inovarea în design şi dezvoltarea unor modele de consum mai sustenabile. Provocarea, la doi ani de la introducerea măsurii, este demonstrarea efectului său individual. Reducerea deşeurilor din plastic depinde simultan de designul ambalajelor, colectarea separată, reciclare, sistemele garanţie-returnare şi comportamentul consumatorilor. Prin urmare, succesul capacului ataşat nu poate fi măsurat izolat.  Deşi a fost o măsură contestată de o parte dintre consumatori, intenţia Comisiei Europene a fost reducerea cantităţii de deşeuri din plastic care ajung în natură. Măsura completează alte instrumente de colectare şi reciclare, precum sistemele garanţie-returnare (SGR), care încurajează recuperarea recipientelor după consum. Logica este simplă: dacă sticla şi capacul rămân împreună, creşte probabilitatea ca ambele componente să ajungă în acelaşi circuit de colectare şi reciclare, în loc ca dopul, mult mai mic, să fie pierdut sau aruncat separat. De altfel, potrivit Comisiei Europene, capacele şi dopurile din plastic sunt găsite în natură de două până la trei ori mai frecvent decât sticlele. Recipientele au şanse mai mari să fie colectate şi reciclate, în timp ce componentele mici se pierd cu uşurinţă. Astfel, capacul ataşat şi sistemele garanţie-returnare răspund aceleiaşi probleme din direcţii diferite: primul intervine încă din faza de proiectare a ambalajului, iar cel de-al doilea stimulează returnarea acestuia după utilizare. 

Practic, un capac ataşat nu va rezolva problema plasticului, dar poate fi o piesă mică într-un mecanism mai amplu. Miza este ca ambalajul să fie gândit încă de la început astfel încât componentele sale să fie mai greu de pierdut şi mai uşor de recuperat, iar colectarea, reciclarea şi sistemele de garanţie-returnare să închidă ulterior circuitul.