Politică

Acuzat de abuz de putere acasă şi în urmărirea unui nou mandat de preşedinte al SUA, Donald Trump s-ar putea să fi dat startul unui nou episod al groazei în istoria marcată de război a Orientului Mijlociu

Preşedintele SUA, Donald Trump, ţinând un discurs la o bază aeriană americană.

Preşedintele SUA, Donald Trump, ţinând un discurs la o bază aeriană americană.

Autor: Bogdan Cojocaru

05.01.2020, 18:28 1040

Lichidarea generalului iranian Qassem Suleimani, nr. 2 în ierarhia Iranului, de către SUA, la ordinele lui Donald Trump a dat foc Orientului Mijlociu.

Cu unul dintre cei mai puternici lideri nonreligioşi din Iran ucis la ordinul lui Trump, relaţiile dintre cea mai mare forţă militară a lumii şi una dintre principalele puteri din Orientul Mijlociu s-au deteriorat până într-atât încât nu sunt puţini cei care se aşteaptă la izbucnirea unui nou război în regiune.

Trump, în an electoral şi pus sub acuzare pentru abuz de putere şi de obstrucţionarea Congresului, va căuta probabil să-şi construiască o imagine de lider puternic care-şi poate impune autoritatea în afara ţării şi, de asemenea, va încerca să abată atenţia publicului de la problemele politice pe care le-a creat.

Însă conflictul dintre SUA şi Iran nu este singurul care complică geopolitica din Orientul Mijlociu, una dintre cele mai inflamabile regiuni din lume. Se tensionează din ce în ce mai mult şi relaţiile dintre SUA şi Turcia, care, deşi stat membru al NATO, cumpără arme avansate de la Rusia.

În plus, Turcia lui Erdogan agită apele în Marea Mediterană constes­tând suveranitatea teritorială a Ciprului şi Greciei în regiuni bogate în resurse energetice. Recent, Ankara, după o ofensivă militară contra kurzilor din Siria care a înfuriat statele europene occidentale,  a decis să trimită militari în Libia pentru a ajuta un guvern cu care s-a aliat în strategia sa pentru Medi­terana, fapt criticat la Washin­g­ton. Apoi, Israelul este şi el în conflict cu Iranul, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu, inculpat pentru corupţie, fraudă şi abuz de încredere, va înfrunta anul acesta alegeri generale pentru că după alegerile de anul trecut n-a reuşit să formeze un guvern. Tensiunile dintre SUA şi Iran au crescut după un atac aerian american la Bagdad în urma căruia a fost ucis  generalul iranian Qassem Soleimani, comandantul forţelor expediţionare iraniene.

Asasinarea riscă să deschidă un nou capitol sinistru în istoria Orientului Mijlociu, scrie Julian Borger, editorialist la The Guardian. Acesta descrie atacul aerian ca fiind un „pumnal înfipt în inima puterii iraniene“.

Guvernul iranian a ameninţat că pe cei responsabili de uciderea generalului îi aşteaptă pedepse „aspre“. Pentagonul a confirmat că atacul în care a murit Soleimani a fost ordonat de Trump. Răspunsul iranian poate include orice, de la provocări în Golful Persic, unde SUA au nave de război, la lansarea de rachete balistice şi folosirea forţelor proxy construite de Iran în locul forţelor convenţionale blocate de sancţiuni, notează agenţia AP.

Qassem Suleimani a fost o ţintă bine aleasă. Generalul, fiu de fermier, a devenit în ultimii ani o figură bine cunoscută printre iranieni şi uneori era considerat viitorul preşedinte, explică Dina Esfandiary, asociat la think tankul Century Foundation. „Era mai important decât preşedintele, discuta cu toate facţiunile din Iran, avea linie directă la liderul suprem şi avea în responsabilitate politica regională a Iranului. Nimeni nu putea fi mai important şi mai influent“, spune Esfandiary. Forţele de elită Quds conduse de Soleimani sunt responsabile de 20 de ani de răspândirea influenţei iraniene în străinătate, iar generalul, în vârstă de 62 de ani, a avut un succes remarcabil în această misiune.

În haosul şi carnagiul care au urmat invaziei americane din Irak din 2003 şi revoluţiei siriene din 2011 Suleimani a văzut oportunităţi, investind bani şi oameni în construirea unor forţe proiraniene care se întind de la Liban în vest la Yemen în sud. Franţa şi-a anunţat intenţia de a aplana conflictul americano-iranian, însă, după cum notează Financial Times, va fi extrem de dificil de prevenit un ciclu de noi atacuri şi contraatacuri care va tinde spre o confruntare directă, riscul fiind izbucnirea unui război total. Chiar dacă nu va fi război, acest conflict va răspândi scântei într-o regiune în care războialele şi turbulenţele au lăsat răni adânci.

Dând ordin pentru atac, Trump şi-a dus preşedinţia haotică pe un teren periculos în condiţiile în care caută ca în acelaşi timp să îndepărteze SUA de istoria costisitoare marcată de conflict a Orientului Mijlociu, să înfrunte problemele politice de acasă şi să-şi asigure un nou mandat de preşedinte. Războaiele din Irak au permis şiiţilor (şiismul este religia de stat în Iran, una care-i deosebeşte pe iranieni de suniţii arabi şi turci) să ajungă la putere la Bagdad şi i-au dat lui Soleimani ocazia de a făuri o axă şiită în Levant prin Siria şi Liban, un coridor iranian de la Marea Caspică la Mediterana. Soleimani, care a devenit ofiţer în Garda Revolu­ţionară iraniană în timpul războiului dintre Iran şi Irak din perioada 1980-1988, în care puterile vestice l-au sprijinit pe dictatorul irakian Saddam Hussein pentru ca mai apoi tot ele să-l dea jos de la putere, a fost în cea mai mare parte a carierei sale un personaj care a acţionat din umbră.

Soleimani a început să devină celebru după ce Isis a ocupat părţi din Siria şi Irak în 2014, apărând pe liniile de front alături de miliţii proiraniene crate de forţa Quds. Militarii generalului sunt faimoşi pentru că au reuşit să respingă valurile jihadiste care au copleşit armata irakiană instruită de americani.

Intervenţia forţelor Quds în Siria şi folosirea puternicelor forţe paramilitare libaneze Hizbollah şi a miliţiilor şiite irakiene au fost hotărâtoare pentru susţinerea regimului sirian al lui Bashar al-Assad împotriva revoltei sunite izbucnite în 2011 ca revoltă a cetăţenilor.

 Tot Soleimani a cerut intrarea Rusiei în război, ceea ce s-a întâmplat în 2015 şi a schimbat soarta conflictului în favoarea lui Bashar al-Assad. Soleimani a fost un lord al războiului abil, care a dezvoltat o formulă paramilitară cu miliţii locale dotate cu rachete cărora oponenţii suniţi ai Iranului nu le-au găsit un răspuns eficient. Însă creşterea influenţei militare s-a făcut cu neglijarea guvernării şi a legitimităţii, ceea ce a stat la baza revoltelor din Liban şi Irak.

Protestele masive din aceste ţări i-au speriat pe teocraţii de la Teheran atât de tare încât aceştia l-au trimis în ultimele săptămâni pe Soleimani la Bagdad şi la Beirut pentru a le da ordin aliaţilor locali să păstreze status quo-ul. Până acum, răspunsul Iranului a fost puternic, dar calibrat. O serie de rachete trase în toamna anului trecut care au avut ca ţintă prezenţa americană în Irak au reprezentat mai mult acţiuni sâcâitoare decât o ameninţare ñ aceasta până luna trecută, când atacurile au ucis un contractor american la o bază de lângă Kirkuk. Trump a dar ordin pentru executarea a cinci atacuri aeriene contra miliţiilor irakiene aliate cu Iranul (şi comandanţii acestor forţe au murit în atacul în care a fost ucis Soleimani). Paramilitarii irakieni au răspuns prin asedierea ambasadei americane la Bagdad.

Asediul a fost întrerupt după penetrarea perimetrului, însă până atunci apăruseră deja comparaţii cu cucerirea umilitoare a ambasadei americane din Teheran de după Revoluţia Islamică din 1979. Administraţia Trump şi-a motivat atacul contra lui Soleimani spunând că are dovezi că acesta intenţiona să lovească ţinte americane.

Iran şi aliaţii săi au încasat mai multe lovituri aeriene: de la Israel în Siria, de la SUA în Irak şi de la Arabia Saudită în Yemen. După ce Trump a retras SUA din tratatul internaţional din 2015, care ar fi motivat Teheranul să-şi reducă ambiţiile nucleare, şi a reintrudus sancţiuni cu scopul distrugerii economiei iraniene, tensiunile din regiune au crescut încet. O serie de atacuri contra unor tancuri petroliere în Golful Persic a fost urmată de un asalt cu drone şi rachete perfect executat asupra unei facilităţi petroliere saudite în septembrie.

Aceasta a fost o demonstraţie a capabilităţilor iraniene pentru care Arabia Saudită nu a avut răspuns, iar SUA nu au răspuns, spre groaza aliaţilor din regiune. Pieţele au reacţionat la operaţiunile americane prin care a fost ucis generalul Soleimani ca la începerea unui război în Golf, cu creşterea cotaţiilor petrolului şi ale aurului.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO