Politică

Adjuncţii şefului DNA, Marius Constantin Iacob şi Călin Nistor, reînvestiţi în funcţie

Adjuncţii şefului DNA, Marius Constantin Iacob şi...

Autor: Departamentul Politic

23.05.2016, 11:35 139

Marius Constatin Iacob a fost reînvestit procuror şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe o perioadă de 3 ani - începând cu data de 23 iulie.

În acelaşi timp, prin decret prezidenţial, Călin Nistor a fost reînvestit procuror şef adjunct al DNA tot pe o perioadă de 3 ani, începând de marţi, data de 24 mai.

Procurorii Marius Constantin Iacob şi Călin Nistor au fost propuşi de Ministerul Justiţiei (MJ) pentru reînvestire în funcţiile de procurori şefi adjuncţi ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) la sfârşitul lunii aprilie.

Pentru desemnarea celor două propuneri "ministrul justiţiei a avut în vedere rezultatele obţinute în perioada primului mandat, experienţa profesională şi managerială a celor doi cât şi îndeplinirea criteriilor de integritate", se arăta într-un comunicat de presă al MJ.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO