Politică

Alianta da termen PUR si UDMR pentru a-si dovedi loialitatea in coalitie

17.03.2005, 00:00 42


Liderii coalitiei majoritare au dat ieri termen de o saptamana filialelor locale sa semneze protocoalele de colaborare la nivel local in judetele unde acestea treneaza de mai bine de o luna din cauza diferitelor neintelegeri. Anuntul a fost facut ieri de presedintele PD, Emil Boc.


Surse din coalitie au afirmat ca acelasi termen a fost dat de Alianta PNL-PD celor doua formatiuni partenere in arcul guvernamental, PUR si UDMR, pentru a decide daca vor rupe intelegerile locale cu PSD, acolo unde ele exista.


Este o solicitare mai veche a Aliantei PNL-PD, venita inclusiv din partea presedintelui Traian Basescu. Liberalii si democratii cer PUR si UDMR sa renunte la colaborarea cu PSD, stabilita inaintea alegerilor parlamentare si prezidentiale in consiliile locale si judetene si sa formeze majoritatea alaturi de PNL si PD.


Pentru prima data, ieri, Alianta a dat ultimatum o saptamana celor doua formatiuni pentru a se delimita de intelegerea cu PSD, desi problema s-a discutat si acum o saptamana la precedenta intalnire a coalitiei.


PUR a transmis in teritoriu filialelor mesajul de a colabora si vota alaturi de PNL si PD in consiliile locale si judetene, a afirmat ieri purtatorul de cuvant al acestui partid, Bogdan Pitigoi. Probleme par sa nu existe nici din partea UDMR. Intr-o declaratie facuta recent, presedintele UDMR Marko Bela preciza ca nu vor exista probleme din partea acestei formatiuni pentru incheierea protocoalelor locale cu Alianta PNL-PD si PUR. Marko Bela preciza, de asemenea, ca la nivelul consiliilor locale si judetene ar fi firesc ca formatiunile din arcul guvernamental sa voteze de comun acord.


Desi la nivel declarativ nu ar exista probleme, in teritoriu treneaza incheierea intelegerilor politice la nivelul coalitiei in mai multe judete: Alba, Arad, Maramures, Covasna, Harghita. In cele mai multe cazuri neintelegerile constau in impartirea functiilor din serviciile descentralizate, prea putine pentru pretentiile celor patru formatiuni.


In paralel cu limpezirea relatiilor din arcul guvernamental, PD cauta, in aceste zile, un succesor in Guvern pentru viceprim-ministrul Adriean Videanu.


Videanu a avut marti seara o discutie decisiva cu presedintele Traian Basescu asupra momentului retragerii din Guvern si a persoanei care ii va urma in functie.


Ieri, presedintele PD Emil Boc a spus ca Videanu se va retrage din Guvern la sfarsitul saptamanii, "asa cum a promis public", iar o data cu demisia sa conducerea partidului va nominaliza viitorul ministru de stat insarcinat sa coordoneze activitatile economice.


Emil Boc a refuzat sa spuna care sunt candidatii la functia de viceprim-ministru. Singurul indiciu dat de presedintele PD a fost declaratia ca nu este exclusa varianta Radu Berceanu. Surse din PD afirma insa ca Berceanu nu este agreat de presedintele Traian Basescu si, prin urmare, are putine sanse sa ajunga la Palatul Victoria.


Aceleasi surse precizeaza ca o varianta plauzibila ar fi asociatul in afaceri al inca ministrului Videanu, Gheorghe Pogea, presedinte al filialei PD Hunedoara. Nu este exclusa insa nici promovarea unui om-surpriza, sustinut de presedintele Basescu.


Ipoteza renuntarii la acest post de catre PD, precum si cea a desfiintarii celor trei functii de viceprim-ministru au fost infirmate categoric ieri de presedintele partidului, Emil Boc.
mirela.luca@zf.ro