Politică

Antonescu:Îi cer preşedintelui să renunţe la intimidări, ameninţări şi la convingerea că poate dicta

Autor: Valentina Postelnicu

03.07.2012, 21:33 168

Antonescu a declarat la Parlament, după declaraţia susţinută de Traian Băsescu la Cotroceni, că şeful statului vorbeşte despre "lucruri inacceptabile din postura de preşedinte al României, afectând încă o dată foarte grav imaginea acestei ţări şi semănând din păcate cu un alt conducător de tristă amintire al acestei ţări, din ziua de 21 decembrie 1989".

"Românii au nevoie de instituţii puternice, de ordine, de democraţie şi de funcţionare corectă a instituţiilor. Îi cer la rândul meu, în calitate de preşedinte ales al Senatului României, preşedintelui României, să renunţe la intimidări, să renunţe la ameninţări, să renunţe la convingerea absurdă şi nefastă că poate dicta tuturor şi orice în această ţară", a spus Crin Antonescu.

Crin Antonescu a mai anunţat că nu doreşte să intre într-un "schimb de declaraţii", în perioada următoare, cu Traian Băsescu.

"Îi spun o dată pentru totdeauna, ca lider politic, ca preşedinte de partid, ca preşedinte ales al Senatului şi ca cetăţean al României că nu ne intimidează, că nu ne temem şi că ne vom face datoria de oameni politici democraţi, într-o ţară democrată", a spus liderul PNL.

Antonescu a arătat că Parlamentul României a înlăturat, prin deciziile de marţi, obstacole în calea funcţionării sale conforme cu Constituţia.

"Nici eu şi nici ceilalţi lideri politici pe care Traian Băsescu a încercat să îi ameninţe nu ne temem de Traian Băsescu. Dacă ne temeam, astăzi, România ar fi fost o ţară în care într-adevăr nu mai exista democraţie. Niciunul dintre noi nu acceptă un asemenea ton, niciunul dintre noi şi niciunul dintre partidele pe care le conducem nu acceptă dreptul nimănui de a ne ameninţa, de a ne intimida sau de a ne dicta ceea ce să facem", a mai afirmat preşedintele PNL.

Antonescu a menţionat că toţi cei nominalizaţi de şeful statului sunt "reprezentanţi ai alegătorilor, ca partide, şi în slujba poporului în ansamblu, ca parlamentari".

"Dorim o justiţie corectă, eficientă, depolitizată. Nici eu, nici Victor Ponta, nici Daniel Constantin şi Kelemen Hunor, nici Gabriel Oprea nu avem, nu am avut şi nu vom avea dosare pe care justiţia să le închidă, aşa cum domnul Traian Băsescu are, nu am provocat niciun fel de contravenţie sau infracţiune, niciodată. Suntem oameni care îmbrăţişează, susţinem toate valorile europene, instituţiile europene şi o justiţie corectă, eficientă şi depolitizată", a mai spus Antonescu.

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut, marţi seară, lui Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea şi Kelemen Hunor să înceteze imediat acţiunile împotriva instituţiilor statului român.

Şeful statului a subliniat că face un apel la responsabilitate şi a cerut majorităţii parlamentare să înceteze atacurile la adresa instituţiilor, fie că este vorba de Curtea Constituţională, de Senat, de Camera Deputaţilor, de Avocatul Poporului sau de "alte instituţii care îi deranjează, inclusiv justiţia, ţinta finală a acţiunii majoriăţii parlamentare şi a liderilor acesteia".

"Trebuie să înţeleagă că a venit timpul când în faţa justiţiei politicienii sunt egali cu ceilalţi cetăţeni ai ţării", a mai spus Traian Băsescu.

Preşedintele a mai declarat că scopul acţiunilor recente ale USL, UDMR, UNPR este preluarea controlului asupra justiţiei, el menţionând că suspendarea şefului statului este doar o etapă în atingerea acestui scop.

"Ţinta finală a acţiunilor majorităţii parlamentare conduse de Victor Ponta, Crin Antonescu, Daniel Constantin, Gabriel Oprea şi Kelemen Hunor este punerea sub control a justiţiei. Suspendarea preşedintelui este doar o etapă intermediară. Problema acestor domni şi a partidelor lor este punerea sub control a justiţiei", a spus Băsescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO