Politică

Antonescu lansează un concurs, cu trei premii, pentru a 150-a aniversare a Senatului, din 2014

Autor: Andi Manciu

06.10.2013, 14:50 73

Antonescu a anunţat pe Facebook lansarea unui concurs de proiecte pentru organizarea evenimentelor prilejuite de aniversarea la nivelul Senatului a 150 de ani de existenţă în anul 2014.

"Noi avem, deja, în vedere o serie întreagă de activităţi, dar mă interesează şi părerile voastre, în special ale celor mai tineri dintre voi, deoarece vă cunosc vitalitatea, creativitatea, spontaneitatea, ambiţia, spiritul de competiţie şi interesul pentru a răspunde celor mai diverse provocări", susţine preşedintele Senatului şi liderul PNL, într-un anunţ postat pe reţeaua de socializare.

El menţionează că este vorba de "un concurs de proiecte care să includă idei originale pentru logo şi pentru organizarea şi desfăşurarea unei serii de evenimente derulate pe parcursul anului viitor".

Potrivit lui Antonescu, premiul cel mare îl reprezintă "o stagiatură de două săptămâni la Cabinetul Preşedintelui Senatului, pe poziţia de consilier personal". Al doilea premiu va fi "o zi alături de preşedintele Senatului", iar cel de-al treilea "o invitaţie pentru două persoane la Concertul de gală care va încheia momentele aniversare".

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO