Politică

Autorităţile locale vor fi obligate să reducă arieratele cu minim 85% în două luni

Autorităţile locale vor fi obligate să reducă...

Autor: Thomas Dinca

29.01.2013, 17:38 353

Unităţile teritoriale ale Trezoreriei vor fi autorizate în acest caz să nu opereze plăţi din conturile unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor de subordonare locală, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente acestora, pentru stingerea arieratelor, precum şi pentru achitarea cheltuielilor cu hrana persoanelor din instituţiile de asistenţă socială şi a celor din instituţiile de sănătate, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă obţinut de MEDIAFAX.

"Prin excepţie de la prevederile din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, ordonatorii de credite ai bugetelor locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi ai instituţiilor publice de subordonare locală, care înregistrează arierate la data de 31 ianuarie 2013 au obligaţia diminuării volumului acestora cu cel puţin 85%, până la data de 31 martie 2013. Nu se iau în considerare arieratele aflate în litigiu. În cazul nerespectării prevederilor, unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului sunt autorizate să nu opereze plăţi din conturile unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor de subordonare locală, cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente acestora, pentru stingerea arieratelor, precum şi pentru achitarea cheltuielilor cu hrana persoanelor din instituţiile de asistenţă socială şi a celor din instituţiile de sănătate", se arată în document.

În acelaşi timp, prin excepţie de la prevederile din Legea privind finanţele publice locale, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale pot contracta de la Ministerul Finanţelor, până la data de 29 martie 2013, împrumuturi din vărsăminte din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, cu termen de rambursare de maximum 5 ani, în limita sumei totale de 800 milioane lei, pentru finanţările rambursabile care pot fi contractate şi pentru tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează a fi contractate de unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale.

Împrumuturile se acordă cu o rată a dobânzii situată la nivelul ratei dobânzii de politică monetară practicată de Banca Naţională a României.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO