Politică

Băsescu ar lua fără ezitare din nou măsuri de austeritate dacă ar fi în interes naţional

Băsescu ar lua fără ezitare din nou măsuri de...

Autor: Andi Manciu

26.04.2013, 21:41 225

Preşedintele Băsescu a declarat, vineri, că ar lua din nou măsurile de austeritate din 2010 dacă acest lucru ar fi în interesul naţional, sacrificând popularitate, voturi şi guverne în scopul de a implementa aceste măsuri şi a precizat că afirmaţiile sale nu vin întâmplător înainte de Săptămâna Mare

Băsescu a fost întrebat dacă în acest moment, după ce a constatat reacţia populaţiei în cazul măsurilor de austeritate, ar mai lua aceleaşi măsuri precum cele din 2010.

"Fără ezitare, dacă ar fi în interes naţional nu aş ezita. Marea problemă a ceea ce v-am descris că am simţit este legată de faptul că oamenii au fost dezinformaţi. Şi acum mi-ar fi foarte greu, deşi am toată analiza făcută, să le arăt ce s-ar fi întâmplat dacă nu luam acele măsuri. Nu ar crede nimeni pentru că... sau nu ar fi dispus nimeni să asculte. Dar dacă am fi din nou în situaţia din 2010 din mai, pe care noi o prefigurasem încă din februarie, când au apărut cifrele trimestrului IV 2009, dacă aş fi din nou în acea situaţie, aş sacrifica fără să ezit popularitatea, voturi şi - de ce nu - guverne. Pentru că în situaţii de criză nu e obligatoriu să dormi cu un guvern patru ani, guvernele se pot schimba şi la şase luni, dar să reuşească să împingă lucrurile înainte în restabilirea echilibrelor macroeconomice", a susţinut şeful statului.

El a afirmat că săptămâna viitoare va fi prezent la mai multe emisiuni televizate, dar a vrut să facă declaraţia de presă "înainte de Săptămâna Mare, când oamenii sunt mai dispuşi să asculte".

"Am sentimentul că mi-am făcut datoria ca preşedinte, şi chiar dacă m-au durut şi înjurăturile şi fluierăturile, sunt liniştit. România este din nou capabilă să-şi reia creşterea economică durabilă", a mai declarat Băsescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO