Politică

Băsescu ar putea discuta cu Merkel despre menţinerea expunerii băncilor pe România

Preşedintele Băsescu ar putea discuta la Berlin cu cancelarul Merkel despre menţinerea expunerii băncilor străine pe România

Foto: AFP

Autor: Iulian Anghel

09.11.2011, 15:49 1211

Preşedintele României Traian Băsescu face mâine o vizită oficială în Republica Federală Germania, la invitaţia omologului său, Christian Wulff.

Potrivt Administraţiei Prezidenţiale, Preşedintele României va participa şi la conferinţa economică cu tema "Germania şi România - parteneri în Europa", organizată la sediul Deutsche Bank din Berlin.

Surse guvernamentale au susţinut că, printre subiectele de discuţie dintre preşedintele Băsescu şi cancelarul Merkel s-ar putea afla şi menţinerea liniilor de finanţare ale băncilor-mamă pentru filialele lor din România.

Summit-ul zonei euro de săptămâna trecută a notat că este de dorit ca, pe fondul creşterii tensiunilor în Europa, băncile - mamă să-şi menţină liniile de finanţare pentru filialele lor din Europa de Est. Câteva zile mai târziu, însă, şefa FMI, Christine Lagarde nu a exclus ţările emegente din Est să se confrunte cu o acută lipsă de finanţare pe fondul temerii "replierii" băncilor occidentale.

Din delegaţie prezidenţială mai fac parte ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit’24
AFACERI DE LA ZERO