Politică

Băsescu insistă: Soluţia redresării este impozitarea oricărui venit, deci şi a pensiilor

11.08.2010, 23:58 25

PreŞedintele Traian Băsescu reiterează că introducerea coteiunice pen­tru orice fel de venit, inclusiv pe cel din pensii,oricât de mic ar fi el, este obligatorie, aceasta fiind soluţiaredresării economice.
Într-un interviu la Radio România Actualităţi şeful statului asusţinut ieri că România va continua să se împrumute pentru a plătipensiile şi salariile, dar economia începe să-şi revină, iar în T2vom avea o uşoară creştere economică de 0,1-0,2%, chiar dacă, peîn­treg anul 2010, va fi înregistrată o creştere ne­gativă.Potrivit şefului statului, dacă TVA nu ar fi crescut, s-ar fiînregistrat o creştere şi în T3 şi T4.
Cu toate că nu vom avea creştere eco­no­mică în 2010, spunepreşedintele, momentul cel mai greu a trecut.
Potrivit şefului statului, piaţa imobiliară nu va mai fi ce a fost,iar revenirea economiei este una sănătoasă: "Nu se va mai reveni lace a fost pe piaţa imobiliară şi îmi doresc să nu se mai revină.(...) Încep să mişte şi serviciile. Ce este blocat, sunt exactconstrucţiile, care sunt tot pe un minus mare pe primultrimestru".
Problema cea mai mare a României, spune Traian Băsescu, oreprezintă deficitul struc­tural, iar statul va continua să seîmprumute pentru a plăti salariile şi pensiile: deficitul fon­duluide pensii pentru anul viitor este 3,6 mld. euro, ceea ce înseamnăvaloarea reac­toarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.
De aceea, susţine şeful statului, soluţia co­rectă esteintroducerea cotei unice, pe orice fel de venit.
Pe de altă parte, Traian Băsescu a afirmat că, personal, crede cătrebuie să se treacă la regândirea calendarului de aderare aRomâ­niei la zona euro, ca urmare a nerezolvării promp­te adeficitelor structurale.

Tezele preŞedinteluin O creştere a salariilor poate avea locdoar după încheierea procesului de restructurare.
n Dacă n-am fi fost nevoiţi să mărim TVA, am fi avut o creştereeconomică în trimestrele trei şi patru.
n Am trecut la mustaţă de momentul dificil. (...) Nu aş vrea să mairevenim la o creştere economică bazată pe sectorul imobiliarexploziv şi extrem de speculativ sau pe credite cu buletinul.
n Orice trăitor într-o ţară este dator un impozit.
n Nu se va mai reveni la ce-a fost pe piaţa imobiliară şi-mi dorescsă nu se mai revină.
n Mă uit cu satisfacţie la ce se întâmplă în economie. Are loc ocreştere a producţiei industriale. Şi serviciile se mişcă. Are loco creştere sănătoasă.
n Vom continua să ne împrumutăm pentru a acoperi deficitele.Deficitul pensiilor este enorm.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO