Politică

Basescu merge pe mana UE cand vine vorba despre vizele pentru SUA

12.05.2008, 17:36 20

Presedintele Traian Basescu a declarat, la finele saptamanii, la postul public de televiziune ca optiunea sa este ca Romania sa mearga pe criteriile UE in legatura cu vizele pentru SUA, pentru ca satisfacerea bilaterala a exigentelor americane ar insemna incalcarea legislatiei romanesti si europene pe tema protectiei datelor personale.
"Optiunea mea este sa mergem pe criterii ale UE. Exigentele americane (...) intra in detalii care din punct de vedere al legislatiei din Romania sau UE sunt inconvenabile ca nivel de garantare a protectiei datelor personale. A satisface exigentele americane inseamna a ne incalca legislatia si pe cea a Uniunii Europene. De aceea, am decis sa nu intram inca in negocieri bilaterale, ci sa mergem pe varianta UE", a spus Basescu. "Mergem acum pe mana europenilor", iar daca lucrurile nu se vor rezolva, ar putea fi abordata negocierea bilaterala, a mai spus presedintele.
Seful statului a mentionat ca in acel caz ar trebui modificata legislatia interna legata de protectia datelor personale, fapt care ar necesita un dialog cu Bruxelles-ul si ar fi riscant, pentru ca, "daca dai acord legat de datele personale si dupa aceea regreti, nu mai poti da inapoi".
Statele incluse in programul american Visa Waiver sunt cele care erau membre ale UE inainte de 2004, cu exceptia Greciei, plus Slovenia. Toate celelalte noi state membre sunt excluse din acest program. Republica Ceha, Estonia, Lituania, Letonia, Ungaria si Slovacia au semnat recent acorduri bilaterale cu SUA, care permit includerea in acest program.
In cadrul reuniunii din 12-13 martie 2008, troica UE a propus o abordare pe doua niveluri: chestiuni care se afla in competenta statelor membre vor fi tratate de catre autoritatile nationale, iar cele care se afla sub incidenta legislatiei comunitare vor fi abordate de catre Comisia Europeana.
Comisia Europeana a argumentat in reuniunea din martie ca tratarea diferentiata de catre SUA a unor state membre se afla in contradictie cu legislatia comunitara, subliniind respectarea egalitatii de tratament pentru toti cetatenii europeni si a principiului solidaritatii.
In acest sens, Consiliul Justitiei si Afaceri Interne (JAI) din 18 aprilie a votat, in unanimitate, acordarea Comisiei Europene a unui mandat de negociere, care ii permite inceperea negocierilor cu SUA cu privire la programul de liberalizare a regimului de vize.
Problema vizelor pentru cetatenii romani care doresc sa intre pe teritoriul Statelor Unite a fost discutata la intalnirea dintre presedintele George W. Bush si presedintele Traian Basescu, la inceputul lunii aprilie, la Neptun, liderul american aratand atunci ca intelege frustrarea romanilor in ceea ce priveste vizele si ca autoritatile de la Washington vor colabora pentru imbunatatirea legii.
George W. Bush s-a intalnit si cu premierul Calin Popesucu-Tariceanu, pe care l-a asigurat ca partea americana va incerca sa rezolva problema vizelor pentru romanii care doresc sa intre pe teritoriul Statelor Unite, intr-un mod mai transparent in care sa fie explicate clar motivele pentru care se refuza acordarea acestora. Presedintele Traian Basescu a declarat ulterior ca Romania nu a decis inca daca va aborda problema bilateral, cu SUA, sau va merge, in rezolvarea problemei, doar pe mecanismele UE.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO