Politică

Băsescu: Nu vom termina cu corupţia până nu facem finanţarea partidelor transparentă

Autor: Emma Toader

17.02.2015, 09:03 142

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, referitor la noul Cod electoral, că primul lucru care trebuie făcut este legat de finanţarea partidelor, arătând că ”nu vom termina cu corupţia până când nu facem finanţarea partidelor transparentă".

Traian Băsescu a fost întrebat despre modificările care ar trebui făcute în noul Cod electoral, el susţinînd că, în opinia sa, campaniile electorale trebuie finanţate pentru partidele parlamentare din bugetul de stat.

"Primul lucru care trebuie făcut este legat de legea finanţării partidelor. O spun telespectatorilor, nu vom termina cu corupţia până când nu facem finanţarea partidelor transparentă. Şi mai spun un lucru, care ştiu că n-o să placă nimănui, campaniile electorale trebuie finanţate pentru partidele parlamentare din bugetul de stat. Pe un criteriu, câte funcţii de număr de parlamentar de orice, astfel încât nu poţi să-i faci pe toţi egali, dar numai atunci va exista control. Păi uitaţi-vă am văzut campanii prezidenţiale acum, am văzut o campanie care nu găseai loc să pui un chibrit de bennere-le nici ale lui Klaus Iohannis, nici ale lui Victor Ponta şi aflăm cu stupoare că au costat un milion şi ceva de euro. Nu vă supăraţi, experienţa mea e că au fost campanii de cel puţin 15-20 de milioane", a precizat Băsescu.

Potrivit fostului preşedinte, ”trebuie să facem finanţarea partidelor transparentă”.

”Vă asigur că e mai ieftin pentru români să finanţăm, o daă la patru ani, alegerile parlamentare din bugetul de stat, şi dăm pentru fiecare candidat, nene, ai pentru că eşti în colegiu, ai bani pentru cinci afişe, ţi le pui unde vrei tu, pentru 30 de bannere(..) ar face şi regulă, nici nu am mai umple toată ţara, şi patria, şi ogoarele cu toate măscările, şi am încheia una din marile probleme, problmă care e şi pentru televiziuni, pentru mass-media”, a mai comentat fostul şef de stat.

Traian Băsescu a ţinut să menţioneze că i-a cerut fostului premier Tăriceanu de nenumărate ori să mărească salariile demnitarilor şi primarilor. ”Pe Emil Boc, deasemenea l-am rugat. Ponta a spus el la un moment dat că le va mări, nu a făcut-o”, a mai spus el.

”E o chestiune de asumare”, a arătat Traian Băsescu, explicând că trebuie făcut ceva şi pentru salarizarea demnitarilor.

Despre uninominal, fostul preşedinte a afirmat că a fost o greşeală şi a sugerat să se ia în vedere referendumul, pentru că altfel nu va trece de Curtea Constituţională.

”Se poate rezolva problema celor 300 de parlamentari prin legea electorală”, a mai spus Traian Băsescu, adăugând că în acest caz nu e nevoie de revizuirea Constituţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO