Politică

Bestseller PD: Cartea neagra a PSD

Bestseller PD: Cartea neagra a PSD
16.04.2003, 00:00 24

PD va prezenta astazi "Cartea neagra a   guvernarii PSD-nerealizarile anilor 2001-2002", 110 pagini in care democratii au avut grija sa surprinda cele mai semnificative greseli ale adversarilor sai politici.
De la fiscalitate, la tehnologia informatiei si de la ordine publica la cercetare, PD aminteste consecintele negative pe care le-au avut unele decizii ale guvernarii PSD. In acelasi timp, in cartea cu coperti negre, editata in replica la deja traditionala "Carte alba a guvernarii", PD vine cu propriile solutii. Fiecare capitol are cate un fragment intitulat "coruptie si clientelism", tema in criticarea careia liderii PD au investit, in ultimii doi ani, eforturi considerabile. Democratii dau, din abundenta, exemple pornind de la cazurile prezentate de presa si readuc in discutie subiectele lor preferetate: reesalonarea datoriilor Societatii Nationale Tutunul Romanesc si Rafo-Onesti, "vilele demnitarilor". Coordonatorul acestei opere colective a departamentelor PD este deputatul Radu Berceanu, fost ministru al industriei.
La capitolul "Industrie si resurse", apropiat coordonatorului, PD da ca "exemplu edificator" Compania Nationala a Huilei din Valea Jiului, unde pierderile din exploatare au ajuns anul trecut la 3.075 de miliarde lei. Democratii, care au detinut in fosta guvernare portofoliul industriei, critica faptul ca PSD nu a reformat sistemul energetic si nu l-a administrat eficient. "Pentru atragerea investitiilor este necesara privatizarea in producerea si distributia de energie electrica si termica", apreciaza PD. Drept "corectii necesare", democratii recomanda PSD sa renunte "imediat" la politica de mentinere a preturilor produselor energetice la valori indicate. PD condamna si "fiscalitatea agresiva si conjuncturala" practicata de actualul Guvern, care "descurajeaza procesul de munca, face ca prapastia dintre o categorie de clienti protejati si marea masa a de cetateni sa fie principala cauza a lipsei de coeziune sociala". In domeniul transporturilor, portofoliu detinut in guvernarea anterioara de Traian Basescu, PD sustine ca in ultimii doi ani Guvernul a emis , in domeniul transporturilor, ordonante si Hotarari de Guvern care "au favorizat dirijarea fondurilor publice catre clientii politici ai PSD". Exemplele date de PD sunt infiintarea postului de televiziune de la Constanta MT si infiintarea Companiei Nationale de Investitii.
Concluzia PD este ca sub Guvernul Nastase, societatea este dominata de fenomenul coruptiei, "dependenta intr-o proportie covarsitoare de administratie, de puterea politica".
mirela.luca@zf.ro

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8909
Diferență: -0,3687
Ieri: 4.9090
Azi: 4.7450
Diferență: -0,0926
Ieri: 4.7494
Azi: 5.7696
Diferență: -0,5858
Ieri: 5.8036
Azi: 5.0380
Diferență: -0,1783
Ieri: 5.0470