Politică

Biroul Permanent a stabilit ca bugetul Camerei Deputaţilor pe 2013 să fie de 198 de mil. lei

Biroul Permanent a stabilit ca bugetul Camerei...

Autor: Emma Toader

22.01.2013, 17:58 265

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a stabilit, marţi, ca bugetul Camerei pe 2013 să fie de 198 de milioane de lei, a declarat preşedintele acestui for legislativ, Valeriu Zgonea.

El a arătat că decizia a fost luată cu doar o abţinere, care a aparţinut lui Ioan Oltean (PDL).

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat astfel memorandumul intern privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2013, urmând ca acesta să fie supus votului plenului acestui for legislativ.

Zgonea a spus că în interiorul acestei sume trebuie gândite cheltuielile astfel încât să "existe o structură flexibilă" şi să se poată face angajări acolo unde este nevoie.

"Vrem să fie o structură flexibilă, astfel încât cheltuielile să fie destinate în pricincipal activităţii, să putem angaja acolo unde nu avem, de exemplu nu avem foarte mulţi electricieni care întreţin Camera Deputaţilor, ne-au plecat foarte mulţi. Numai în decembrie aproape 30 de femei de serviciu au plecat, că salariul era salariul minim pe economie, 6.500.000 de lei (vechi - n.r.). Deci, încercăm să mergem acolo unde este nevoie şi să închidem acolo unde nu avem nevoie. Eu sunt într-un buget pe care îl avem de 198 de milioane. În interiorul bugetului, secretarul general împreună cu liderii grupurilor se pot juca cu aceste cifre", a precizat Valeriu Zgonea.

El a spus că şi numărul de directori şi directori generali de la Camera Deputaţilor trebuie să fie "într-o formulă mai flexibilă".

Întrebat dacă, în aceste condiţii, este posibil să fie redus numărul de directori şi să mai fie angajaţi electricieni, Zgonea a răspuns: "Nu e decizia mea. Este a secretarului general. Să strângem cureaua în această perioadă de criză. Cum ne gestionăm banii în interior este treaba noastră, pentru că nu cerem mai mulţi bani de la stat. Poate angajăm în plus, poate rămânem la acelaşi număr de funcţionari, nu ştiu", a răspuns Zgonea.

El a ţinut să arate că bugetul Camerei pe anul viitor este precum o cămaşă şi un costum.

"Important e un singur lucru: aceasta este cămaşa pe care mi-am votat-o şi acesta este costumul. Nu pot să plec din haina pe care am hotărât-o. Dacă vreau să mănânc mai mult, să mă îngraş mai mult, tot haina asta o am. Dacă vreau să slăbesc, să apară pe mine că e prea mare, tot asta e haina", a explicat Zgonea.

El a mai spus că bugetul de 198 de milioane de lei reprezintă de fapt o reducere de 23% a bugetului faţă de ceea ce ar fi trebuit pentru 412 parlamentari.

"Vrem să rămânem pe aceeaşi formulă cu 103 funcţionari publici pentru grupurile parlamentare şi să le redistribuim în interiorul lor şi să rămânem pe formula de 105-110 angajaţi la comisiile permanente şi să redistribuim în funcţie de intensitatea activităţii", a adăugat Zgonea.

Întrebat despre cazarea la hotel, el a arătat că aceasta nu este în competenţa sa, ci în cea a secretarului general sau a grupurilor parlamentare.

"Cum se gospodăresc, că liderul grupurilor parlamentare se duce să negocieze cu un hotel, este treaba lor pe o sumă pe care o primesc, pe declaraţie pe proprie răspundere destinată strict cazării parlamentarului", a mai spus Valeriu Zgonea.

"Cu maşina este opţional, cum era pe vremuri la hotel, acum ne-am dus la maşini. Pentru cazare, discuţia iniţială pe care ne-am construit bugetul este de 4.000 de Ron pentru fiecare parlamentar care optează", a mai explicat Valeriu Zgonea.

Conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor, bugetul propus pentru acest an pentru Camera Deputaţilor este de 211.644.000 de lei, cu peste 1,5 milioane mai mult faţă de bugetul pe anul 2012, în timp ce la Senat suma propusă este de 85.590.000 de lei, faţă de 84.313.000 de lei cât s-a cheltuit în total în anul precedent.

Camera a avut în 2012 un buget iniţial de 209.791.000 de lei, execuţia preliminată pentru anul precedent fiind de 193.017.000 lei.

Bugetul propus Camerei pentru anul 2013 este de 211.644.000 de lei, reprezentând o creştere de 14,29%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO