Politică

Bodu cere Curţii de Conturi să se autosesizeze în cazul renunţării ISC în "Trofeul Calităţii"

Autor: Ioana Câmpean

24.05.2012, 14:08 275

Bodu i-a trimis o scrisoare preşedintelui Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, în care îi solicită ca în temeiul art. 3 alin. 2 din Legea nr. 94/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, să se autosesizeze cu privire la faptul că Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), prin reprezentantul său legal, Constantin Adrian Balaban Grăjdan - inspector general, a renunţat la calitatea de parte civilă în Dosarul penal nr. 2470/2012 ("Trofeul Calităţii"), aflat în recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Bodu menţionează că în adresa nr. 22/22.05.2012 remisă instanţei reprezentantul legal al ISC consideră că nu există niciun prejudiciu adus instituţiei publice pe care o conduce, deşi instanţa de fond stabilise, prin hotărârea judecătorească recurată, un prejudiciu de 64,8 miliarde lei.

"În motivarea solicitării sale, reprezentantul legal al ISC ignoră o hotărâre judecătorească prin care se stabileşte prejudiciul respectiv. Acesta consideră că relevantă nu este hotărârea judecătorească, ci raportul de expertiză contabilă, care stabileşte prejudiciul ca inexistent. Acest lucru nu poate fi reţinut de Curtea de Conturi deoarece expertiza contabilă (care nu poate răspunde oricum la obiective precum valabilitatea unor contracte sau capacitatea de reprezentare legală a structurilor interne ale ISC) este doar un mijloc de probă care a fost administrat de către instanţa de fond, alături de alte probe în dosar. Aşadar, relevanţa este exclusiv hotărârea instanţei de judecată, ISC neputându-se pronunţa asupra modului în care instanţa a administrat probele. Mai mult, nu are nici măcar interes, din punct de vedere juridic şi economic, să nu ţină cont de hotărârea instanţei prin care se constată calitatea sa de parte civilă, îndreptăţită la recuperarea prejudiciului de 64,8 miliarde lei de la inculpaţi", adaugă eurodeputatul PDL.

În opinia sa, Curtea de Conturi ar trebui să declanşeze cu celeritate un control la ISC, în baza art. 22 lit. g) din Legea nr. 94/1992, nerecuperarea prejudiciului ca urmare a renunţării la drept urmând a fi imputabilă reprezentantului legal al ISC, simultan cu sesizarea organului de urmărire penală pentru săvărşirea infracţiunii prevăzute de art. 64 din Legea nr. 94/1992.

Pe de altă parte, într-o postare pe blogary semnată de fostul consilier al lui Sebastian Lăzăroiu, Mirel Axinte, este redată următoarea cronologie: 7 mai - Cabinetul Ponta depune jurământul; 8 mai - prima şedinţă de Guvern condusă de Ponta. ISC trece din subordinea Ministerului Dezvoltării în cea a Guvernului, iar inspectorul general e numit şi demis de premier; 11 mai - este demisă Ruxandra Carmen Berszan de la şefia ISC; 18 mai (vineri) - Ponta semnează decizia de numire a lui Constantin Grăjdan în funcţia de inspector general al ISC. Decizia este publicată în aceeaşi zi; 21 mai (luni) - prima zi de lucru a lui Grăjdan la ISC; 22 mai (marţi) - Grăjdan semnează adresa către ICCJ prin care retrage Inspecţia din procesul lui Adrian Năstase şi susţine că nu există prejudiciu; 22 mai - adresa e depusă în instanţă, oamenii lui Năstase împart presei copii.

Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a înştiinţat instanţa care judecă recursul în dosarul "Trofeul calităţii" că nu se constituie parte civilă pentru că nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil.

ISC a depus, marţi, la dosarul "Trofeul calităţii", un document semnat de şeful instituţiei, Constantin Grăjdan, prin care arată că instituţia nu se constituie parte civilă în această cauză.

În acest sens, ISC a indicat raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că, în urma organizării evenimentului denumit "Trofeul Calităţii în Construcţii", în bugetul instituţiei nu a fost înregistrat vreun prejudiciu. Totodată, ISC a arătat că evidenţele contractelor cu instituţia nu relevă înregistrarea vreunui prejudiciu financiar-contabil, cerând instanţei supreme să aibă în vedere şi raportul Curţii de Conturi privind activitatea inspectoratului pentru anul 2004.

La termenul de miercuri al procesului, Completul de cinci judecători al instanţei supreme a ridicat din oficiu problema amânării judecării cauzei pe motiv că audierea inculpaţilor în faza recursului trebuie făcută în prezenţa tuturor acestora, miercuri constatându-se lipsa Dianei Gasparovici şi a Irinei Jianu.

În acest context, instanţa a amânat judecarea cauzei pentru 30 mai.

În 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către ICCJ, în dosarul "Trofeul calităţii", în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.

În acelaşi dosar, Irina Paula Jianu, fost inspector general de stat al Inspectoratului de Stat în Construcţii, a fost condamnată la şase de închisoare şi cinci ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsă la care i s-a aplicat un spor de un an.

Diana Gasparovici, fost inspector general de stat adjunct la ISC, Mihail Cristian Vasile, director general al SC Eurografica SRL şi soţii Marian Ioana şi Bogdan Popovici au primit fiecare câte şase ani de detenţie, la care s-a aplicat un spor de un an.

Decizia din ianuarie nu este definitivă, fiind contestată la completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO