Politică

Călin Popescu Tăriceanu se retrage din cursa pentru Cotroceni

Călin Popescu Tăriceanu se retrage din cursa pentru...

Autor: Petriana Condrut, Mediafax

26.08.2019, 12:25 1276

Preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a decis retragerea din cursa pentru prezidenţiale, iar anunţul va fi făcut în şedinţa Biroului Politc Central, de la ora 16.00, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. ALDE şi Pro Romania discută susţinerea lui Mircea Diaconu la preşedinţie.

Potrivit surselor citate, liderul ALDE şi-a anunţat colegii de intenţia sa, iar un anunţ oficial va fi făcut în şedinţa de luni.

În acest context, spun reprezentanţi ai partiduluui, ultimatumul dat PSD privind guvernarrea şi restructurarea guvernului este cu atât mai serios, deoarece nu mai există discuţii cu privire la faptul că ALDE încearcă un şantaj pentru a obţine susţinerea liderului formaţiunii la Cotroceni.

Aceleaşi surse politice au mai spus, pentru MEDIAFAX, că cel mai probabil în şedinţa Biroului Politic Naţional de luni se va merge pe varianta unei alianţe cu Pro Romania.

Totodată, cele două partide intenţionează să îl susţină pe Mircea Diaconu, fost europarlamentar, la prezidenţiale. De altfel, Mircea Diaconu a afirmat, într-un interviu la RFI,că a fost chemat la discuţii cu ALDE şi Pro România, în vederea susţinerii sale în cursa prezidenţială. Actorul şi-a anunţat duminică intenţia de a candida.

”După cum arată lucrurile, apropo de telefonul de aseară târziu şi de faptul că mă duc acum la discuţiile astea, probabil că aşa şi va fi, însă nu mă duc să negociez, ci mă duc să înţeleg termenii şi da, să negociez, dacă vreţi sau să securizez termenii relaţiei. (...) statutul meu de independent rămâne foarte clar, obligatoriu, pentru că ăsta este, ăsta trebuie să fie al unui preşedinte”, a spus Diaconu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO