• Leu / EUR5.2537
  • Leu / GBP6.1178
  • Leu / USD4.5164
Politică

Camera Deputaţilor a respins, decizional, proiectul de lege privind amnistia şi graţierea

Camera Deputaţilor a respins, decizional, proiectul de...

Autor: Diana Grigore, Mediafax

28.08.2019, 12:10 180

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul legislativ privind amnistie şi graţiere.

Deputaţii au respins iniţiativa cu 177 „pentru” respingere, un vot împotrivă şi două abţineri.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, un raport de respingere proiectului legislativ privind amnistie şi graţiere.

Te-ar putea interesa și:

PSD şi ALDE au stabilit, într-o şedinţă de coaliţie avută săptămâna trecută, respingerea proiectului de lege privind amnistia şi graţierea în Parlament

 

Pe 29 mai 2018 , iniţiativa a fost adoptată tacit în Senat.

Proiectul de lege pentru abrogarea amnistiei şi graţierii prevede că „nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice centrale şi locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României, cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”, în completarea adusă articolului 37 din Constituţie cu un nou alineat 2¹.

O altă modificare viza interdicţia preşedintelui României de a acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie: „Preşedintele României îndeplineşte următoarele atribuţii: acordă graţierea individuală; nu poate acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie”, potrivit modificării aduse articolului 94, litera d din Legea fundamentală.

În forma în vigoare, articolul 94, litera d). face referire doar la atribuţia preşedintelui de a acorda graţiere individuală.

Referitor la proiectul de lege pentru abrogarea amnistiei şi graţierii, Ciolacu transmite că termenul pentru depunerea raportului este 4 septembrie 2019, adică în prima săptămână a sesiunii ordinare a Camerei. Social-democratul îşi doreşte ca la orice dezbatere cu privire la justiţie să fie prezente în mod obligatoriu instituţiile implicate, asociaţiile magistraţilor şi societatea civilă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2537
Diferență: -0,0095
Ieri: 5.2537
Azi: 4.5164
Diferență: -0,0664
Ieri: 4.5164
Azi: 6.1178
Diferență: -0,0098
Ieri: 6.1178