Politică

Cazul Nicuşor Dan: cum să pierzi totul cu 72.000 de voturi în buzunar

Cazul Nicuşor Dan: cum să pierzi totul cu 72.000 de voturi în buzunar

Autor: Gabriel Razi

13.06.2012, 00:05 29781

Nicuşor Dan, candidatul independent care a strâns 9% din voturile bucureştenilor pentru fotoliul de primar general, se afla ieri după masă sub pragul minim de 5% necesar pentru a ocupa un loc în Consiliul General al Munici­piului Bucureşti (CGMB). Aceasta era şi singura sa ţintă realistă încă din momentul în care s-a înscris în cursa pentru Primărie.

Eşecul unui candidat independent, care s-a clasat pe locul al patrulea în topul preferinţelor bucureştenilor, de a reuşi să ocupe un loc în CGMB arată fracturile din interiorul legislaţiei ce guvernează alegerile din România.

Pe scurt, sistemul actual face aproape imposibilă intrarea unui independent în CGMB, în condiţiile în care un candidat într-o astfel de poziţie trebuie să strângă de trei ori mai multe voturi decât cele necesare pentru fiecare consilier de pe listele partidelor. La alegerile pentru CGMB un consilier de pe listele USL, PDL sau PPDD, a fost ales cu 8.000 de voturi, iar Nicuşor Dan era ieri în afara listei cu toate că a strâns de trei ori mai multe voturi.

"Sistemul nu este echitabil. Ca şi candidat te obligă practic să te înscrii într-un partid pentru a avea şanse reale. Legislaţia este ţinută în această formă pentru că partidele se protejează, vor să se asigure că nimeni nu le poate ameninţa ierarhia. Partidele au în jurul lor clientela politică care trebuie servită", a explicat situaţia analistul politic Stelian Tănase.

Legea actuală a permis astfel USL să ocupe 35 de locuri în CGMB după ce a strâns 307.000 de voturi. PDL a reuşit să acopere alte 12 locuri cu 91.000 de voturi, iar PPDD a luat restul de şapte locuri după ce a reuşit să obţină 58.000 de "ştampile" de la bucureşteni.

O altă miză pentru localele din 2012 - cine va conduce România din 2016 încolo

Mai mult, situaţia de faţă nu permite candidaţilor necâştigători de la Primărie, dar care au strâns un număr substanţial de voturi să aibă disponibil un loc în CGMB, deşi ştampila cu marca "votat" s-a oprit deasupra numelor lor de mai multe ori decât în cazul consilierilor aleşi pe listele partidelor. Conform rezultatelor parţiale oficiale centralizate de BEC ieri după masă, Nicuşor Dan avea 46.600 de voturi pentru Primărie. Situaţia de faţă îl plasează pe Nicuşor Dan în situaţia de a pierde totul cu toate că a strâns cumulat, la Primărie şi Consiliu, în total 72.000 de voturi.

În condiţiile în care nu va reuşi să intre în CGMB, Nicuşor Dan va încheia actuala campanie electorală fără a marca nicio victorie după ce primele informaţii ale Biroului Electoral Municipal arătau că şeful Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul" nu va avea mari probleme în ocuparea unui fotoliu în Consiliu. Un eventual eşec aruncă şi sub semnul întrebării viitorul iniţiativei sale politice din postura de independent.

Analistul Stelian Tănase subliniază însă că viitorul său în politică va fi mai clar în următoarele săptămâni şi că va fi decis de capacitatea lui Dan de a cristaliza sau nu în jurul său o formaţiune politică. "Rămâne de văzut în următoarele săptămâni care va fi viitorul politic al lui Nicuşor Dan. Este un test pentru următoarea perioadă, în sensul că rămâne de văzut dacă voluntarii vor rămâne alături de el sau nu. A făcut pasul în politică, trebuie să se înscrie într-un partid sau să îşi facă partidul său."