Politică

Cazul Patriciu: controversa la Palatul Victoria

26.01.2006, 21:32 20

Prezenta ministrului justitiei Monica Macovei la o intalnire la Palatul Victoria cu premierul Calin Popescu-Tariceanu si omul de afaceri Dinu Patriciu a constituit un subiect de replici intre reprezentantii Executivului.

Ministrul justitiei a afirmat ieri in mai multe randuri ca la inceputul lunii iunie 2005 a fost convocata de premierul Calin Popescu-Tariceanu la Palatul Victoria, fara insa sa stie ca la intalnire urma sa participe si omul de afaceri Dinu Patriciu. Tariceanu a replicat de doua ori, contrazicand-o pe Monica Macovei, si a spus ca ministrul a fost informat ca la intalnire va participa si omul de afaceri.

Si subiectul acestei discutii este extrem de controversat, fiecare dintre cei trei venind cu propria varianta. In timp ce Dinu Patriciu spune ca s-a vorbit despre reforma Justitiei, ministrul Macovei afirma ca s-a discutat despre soarta companiei Rompetrol, iar premierul Calin Popescu-Tariceanu a declarat la randul sau ca subiectul intalnirii a fost plangerea impotriva statului roman pe care reprezentantii Rom-petrol intentionau sa o depuna la curtea de la Washington.

Purtatorul de cuvant al Executivului Oana Marinescu a incercat ieri sa clarifice declaratiile contradictorii si a afirmat spre seara ca, de fapt, Tariceanu i-a transmis Monicai Macovei ca urmeaza sa se intalneasca cu Dinu Patriciu, dar ca aceasta informatie a fost "pierduta" pe drum de un functionar de la cabinetul primului-ministru, titularul portofoliului nestiind astfel despre ea, si de aici neintelegerea. Si Consiliul Superior al Magistraturii a intervenit pentru clarificarea acestei situatii. Presedintele CSM Iulian Galca a anuntat ca CMS urma sa discute aseara despre aceasta situatie. A fost pentru a doua oara cand CSM a luat in discutie o situatie legata de presedintele Rompetrol, cercetat la Parchetul de la langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in cazul tranzactionarii la bursa a actiunilor companiei sale, in investigatie fiind implicat si premierul Calin Popescu-Tariceanu. Vara trecuta, Consiliul a analizat telefonul pe care premierul l-a dat procurorului general Ilie Botos, in timpul retinerii la Parchet a lui Dinu Patriciu si a stabilit ca nu au fost ingerinte politice. doina.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO