Politică

CC se întruneşte, vineri dimineaţă, pentru a discuta avizul de suspendare a preşedintelui

Autor: Lucia Efrim - Mediafax

05.07.2012, 15:58 189

Potrivit articolului 11, punctul C, din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta are competenţa de a pronunţa "avize consultative pentru propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui României".

Plenul reunit al Parlamentului a votat, joi, ca avizul consultativ al Curţii Constituţionale privind cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu să fie transmis Parlamentului până vineri, la ora 12.00.

Propunerea privind termenul până la care Curtea Constituţională să dea avizul pe cererea de suspendare a fost votată de plenul reunit cu 221 de voturi "pentru" şi opt abţineri.

Parlamentul se va pronunţa, vineri, pe cererea USL de suspendare a preşedintelui.

Potrivit Constituţiei, preşedintele Senatului va prelua, după suspendare, atribuţiile şefului statului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO