Politică

Cercetări pentru abuz în serviciu privind folosirea coloanei oficiale de către Oprea

Cercetări pentru abuz în serviciu privind folosirea...

Autor: Departamentul Social

04.11.2015, 15:55 337

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au dispus, printr-o ordonanţă din 3 noiembrie, declinarea în favoarea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a cauzei privind accidentul din 20 octombrie, în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, care deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.

"În ordonanţa de declinare s-a reţinut că în cauză se impune efectuarea de cercetări şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. 1 C.p. privitor la modul de constituire şi folosire a coloanelor oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne şi declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât beneficiarul deplasărilor în cauză a fost Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea", arată PICCJ, într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Parchetul instanţei supreme a precizat că procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au efectuat în cauză mai multe acte de urmărire penală, printre care audierea unor martori, solicitarea de înscrisuri şi informaţii de la diferite instituţii, ridicarea unor imagini surprinse de camerele de supraveghere, fiind dispusă, totodată, efectuarea unor expertize criminalistice.

Cercetările vor fi făcute în continuare de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din PICCJ. Decizia de declinare a dosarului a fost luată în temeiul dispoziţiilor articolului 58 alineatul 2 şi articolului 40 alineatul 1 Codul de procedură penală, a precizat sursa citată.

Potrivit articolului 58 alineatul 2, dacă procurorul constată că nu este competent să efectueze sau să supravegheze urmărirea penală, dispune de îndată, prin ordonanţă, declinarea de competenţă şi trimite cauza procurorului competent. Articolul 40 alineatul 1 prevede că "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile de înaltă trădare, infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi membri din România în Parlamentul European, de membrii Guvernului, de judecătorii Curţii Constituţionale, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Anterior, surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că dosarul privind accidentul în care şi-a pierdut viaţa poliţistul Bogdan Gigină, în timp ce însoţea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, a fost trimis la Parchetul instanţei supreme, existând indicii că pentru fapte de abuz în serviciu ar putea să fie vizat şi vicepremierul Gabriel Oprea.

Conform surselor citate, dosarul are 13 volume şi urmează să se cerceteze inclusiv legalitatea tuturor celor peste 1.500 de drumuri pe care vicepremierul Gabriel Oprea le-ar fi făcut cu coloană oficială.

Anchetatorii mai au informaţii că, în seara tragediei, Gabriel Oprea venea de la o unitate militară din Băneasa şi mergea spre locuinţa sa, au precizat sursele citate.

Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit pe 20 octombrie, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală, în timp ce asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

În acest caz a fost deschis un dosar la Parchetul Tribunalului Bucureşti, care l-a audiat, în 28 octombrie, în calitate de martor, pe Gabriel Oprea.

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat că nu a beneficiat de servicii în plus faţă de alţi miniştri de Interne şi că în întreaga sa activitate nu a încălcat niciodată legea. Oprea a precizat că a trimis la Parchet toate documentele solicitate, a făcut declaraţii în faţa procurorilor şi va da declaraţii anchetatorilor de fiecare dată când i se va solicita.

Întrebat dacă s-a deplasat cu coloană oficială de 1.500 de ori de la începutul acestui an, ministrul a răspuns că a avut "mai multe deplasări", tot timpul pentru a-şi face datoria.

Anchetatorii i-au mai audiat pe consilierul personal al ministrului Gabriel Oprea, şoferul care conducea maşina vicepremierului în seara accidentului, poliţiştii din coloana oficială şi cei aflaţi în intersecţie, muncitorii care efectuau lucrările de reparaţii, precum şi alţi martori aflaţi în zonă.

Parchetul Capitalei a făcut cercetări în acest dosar pentru ucidere din culpă, în anchetă fiind cerute de la MAI, Poliţia Capitalei şi Poliţia Română actele normative interne care reglementează cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficială din care făcea parte poliţistul Bogdan Gigină şi date cu privire la componenţa coloanei la momentul accidentului.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că procurorii au primit toate actele solicitate de la Brigada Rutieră a Capitalei şi convorbirile din dispecerat înregistrate în seara de 20 octombrie. Anchetatorii au mai primit de la reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne datele privind legislaţia în baza căreia a fost constituită coloana oficială pentru însoţirea cu echipaj de poliţie a vicepremierului Gabriel Oprea şi traseul pe care a mers acesta în 20 octombrie, precum şi celelalte alte date solicitate.

Pe masa procurorilor a ajuns şi lista persoanelor care s-au aflat în coloana oficială, stabilindu-se că în maşină cu ministrul Afacerilor Interne mai erau două persoane - şoferul şi un angajat, au mai spus sursele citate.

Poliţistul Bogdan Gigină asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Gabriel Oprea, însă informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.

Abia la două zile de la accident, Poliţia Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că poliţistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informaţiilor comunicate, participase la "o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice".

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, la momentul accidentului, coloana oficială a lui Gabriel Oprea, "de care demnitarul beneficia în condiţiile legii", se deplasa cu o viteză adaptată la condiţiile meteo şi de trafic existente, pe traseul Băneasa - Piaţa Presei Libere - Arcul de Triumf - Piaţa Charles de Gaulle Piaţa Victoriei - bulevardul Uranus - strada Ştirbei Vodă.

Conform Regulamentului de aplicare a Codului Rutier, echipaje ale Poliţiei Rutieră asigură însoţirea coloanelor oficiale doar în cazul şefului statului, preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi primului ministrului. Miniştrii pot beneficia de însoţire cu echipaje ale Poliţiei Rutiere doar "în situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă", conform prevederilor legale.

Gabriel Oprea a fost premier interimar în perioada 22 iunie-9 iulie, când Victor Ponta a lipsit de la Palatul Victoria, ca urmare a operaţiei la genunchi suferite în Turcia.

Ministrul Gabriel Oprea a arătat, în 26 octombrie, în prima sa declaraţie, făcută la aproape o săptămână de la moartea lui Bogdan Gigină, că a ales să tacă din respect faţă de familia acestuia, el susţinând că nu a văzut accidentul, a aflat abia după ce depăşise zona şi a făcut "tot ce este omeneşte posibil" pentru a-l salva pe poliţist.

Ministrul Gabriel Oprea nu a lămurit în baza cărei legi a folosit coloana oficială, rezumându-se la a cataloga speculaţiile că a încălcat legea sau că a folosit dispozitivul de însoţire în trafic fără temei legal drept "complect" nefondate.

La câteva ore de la declaraţia ministrului de Interne, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că s-a întâlnit cu Gabriel Oprea, luni seară, şi l-a sfătuit să demisioneze. Iohannis a precizat că l-a invitat pe vicepremierul Gabriel Oprea la o discuţie pentru că a dorit să primească lămuriri.

Ulterior, vicepremierul Gabriel Oprea a arătat că nu este vinovat şi că îşi va continua activitatea în Guvern, răspunzând astfel preşedintelui Klaus Iohannis. Oprea a susţinut că sfatul lui Iohannis are legătură cu dorinţa preşedintelui de a schimba Guvernul, adăugând că cel mai important în acest moment este derularea anchetei penale.

După accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină, în spaţiul public s-au vehiculat mai multe întrebări care încă aşteaptă un răspuns de la ministrul Gabriel Oprea, printre care şi cele legate de dreptul acestuia de a beneficia de coloană oficială, dar şi locul de unde acesta venea şi unde trebuia să ajungă în ziua accidentului şi dacă, în condiţii de ploaie, nu trebuia să renunţe la escorta cu motociclist.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO