Politică

Cine a fost propunerea lui Traian Băsescu la postul de premier

Cine a fost propunerea lui Traian Băsescu la postul de premier

Autor: Mediafax

18.02.2011, 09:25 38

Preşedintele Traian Băsescu a discutat, joi seară, cuviceguvernatorul BNR Cristian Popa, nume vehiculat, în ultimelezile, ca posibil premier în locul lui Emil Boc.

Conform unor surse politice preluate de Antena 3 preşedinteleTraian Băsescu s-a întâlnit joi seară cu Cristian Popa,viceguvernator BNR, pentru a discuta despre funcţia de premier,informează Mediafax.

Preşedintele s-a întâlnit, marţi, la Parlament, timp de douăore, cu parlamentarii PDL.

Cine este Cristian Popa,personajul vehiculat pentru funcţia depremier

După întâlnire, şeful statului a declarat, în legătură cu ideeaunui premier independent, că aceasta poate fi o soluţie, menţionândînsă că nu crede că în coaliţie va exista o susţinere în acestsens.

El a avut întâlniri mai multe întâlniri, începând de duminică,la care au participat reprezentanţi ai PDL la nivel local şicentral. De asemenea, şeful statului s-a întâlnit cu UDMR, UNPR şicu liderul grupului minorităţilor.

Surse democrat-liberale declarau că din discuţiile preşedinteluicu reprezentanţii PDL a reieşit posibilitatea înlocuiriipremierului Emil Boc, o variantă susţinută de şeful statului, fiindnumirea unui premier independent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO