• Leu / EUR5.2436
  • Leu / GBP6.1375
  • Leu / USD4.5389
Politică

Ciolacu: Nu este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca domnul preşedinte să candideze

Ciolacu: Nu este nevoie de legislaţie suplimentară...

Autor: Cosmin Pirv

21.09.2024, 12:52 54

Părerea mea este că nu este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca domnul preşedinte să candideze, a declarat sâmbătă la Cluj-Napoca premierul Marcel Ciolacu. Acesta susţine că a cerut experţilor din PSD un punct de vedere.

Întrebat cum va vota PSD în Parlament la proiectul de lege care vizează candidatura lui Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu a răspuns: „Îmi pare rău să dezamăgesc. Eu cred că în viaţa politică, dar şi în viaţa executivă, este bine să-ţi asumi lucruri, să nu te ascuzi după decizii că lăsăm la liber votul, românii nu cred astfel de abordări. (...) Vom reuni BPN în ziua de luni pentru a lua o decizie împreună cu colegii mei, cum este corect”.

El a spus că a analizat observaţiile Consiliului Legislativ şi a cerut specialiştilor din interiorul PSD „să ne facă şi ei astăzi un punct de vedere pe care o să-l prezinte la BPN”.

 
Te-ar putea interesa și:

„La prima vedere, după observaţiile de la Consiliul Legislativ, părerea mea, dar aştept şi expertiza colegilor, este că nu este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca domnul preşedinte, dacă îşi doreşte să candideze, să candideze, cred că sunt mai mult lucruri tehnice, de strângere de semnături doar pentru dânsul, fiind independent pe acele liste”, a spus Marcel Ciolacu.

„Îmi pare rău de colegii de coaliţie, poate ar fi trebuit să aprofundeze mai mult sau să se sfătuiască cu mai mulţi specialişti”, a adăugat liderul PSD.

PNL a depus în Parlament un proiect de lege prin care i se va permite preşedintelui ca în ultimele trei luni de mandat să poată candida la alegerile parlamentare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2436
Diferență: 0,0019
Ieri: 5.2436
Azi: 4.5389
Diferență: -0,1891
Ieri: 4.5389
Azi: 6.1375
Diferență: 0,0717
Ieri: 6.1375