Politică

Cristian Dumitrescu preia, miercuri, interimarul la şefia Senatului. Când va fi votat noul preşedinte

Cristian Dumitrescu preia, miercuri, interimarul la...

Autor: Valentina Postelnicu

05.03.2014, 10:27 301

Biroul Permanent al Senatului va înregistra cererea lui Crin Antonescu de demisie de la şefia Senatului, care se va publica apoi în Monitorul Oficial.

Pe perioada vacanţei postului, Biroul permanent stabileşte interimatul, cel mai probabil acesta urmând a fi preluat de către vicepreşedintele Cristian Dumitrescu (PSD), care a şi prezidat ultima şedinţă de plenului.

Conducerea Senatului stabileşte miercuri şi programul alegerii unui nou preşedinte al Senatului. În acest sens, grupurile parlamentare vor face propuneri de candidaturi pentru şefia Senatului.

Potrivit unor surse parlamentare, noul preşedinte al Senatului va fi ales, în plen, în şedinţa de luni.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că demisia lui Crin Antonescu de la şefia Senatului nu a apărut încă în Monitorul Oficial, iar decizia Parlamentului este semnată de un vicepreşedinte, ceea ce "poate fi un motiv de respingere" la Curtea Constituţională.

"Dacă luăm la puricat decizia asta, demisia lui Crin Antonescu de la şefia Senatului nu a apărut în Monitorul Oficial. Hotărârea a fost semnată de un vicepreşedinte. Eu vă spun că este o realitate, nu ştiu dacă PDL şi PMP s-au legat de acest amănunt, care, din punct de vedere legal, poate fi un motiv de respingere şi la Curtea Constituţională", a spus şeful statului.

Preşedintele a ţinut să precizeze că "Antonescu este preşedintele Senatului, până la apariţia deciziei în Monitorul Oficial".

Parlamentul a adoptat, marţi, prin vot secret cu bile, cu 346 voturi "pentru" şi 191 "împotrivă", proiectul de Hotărâre privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a menţionat că Hotărârea este semnată, după ce a trecut de votul Parlamentului, de el, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului.

Hotărârea Parlamentului privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului a fost publicată marţi seară în Monitorul Oficial.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO