Tot în timpul mandatului lui Boc a fost semnat şi împrumutul record de aproape 20 mld. euro cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, în urmă cu aproape trei ani, cel mai mare împrumut din istoria României şi cât jumătate din bugetul ţării. Împrumutul ajunge la scadenţă în acest an, când Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor încep să ramburseze ratele aferente tranşelor primite, FMI urmând să primească înapoi, în 2012, aproape 2 mld. euro. Rambursarea se încheie în 2019. Până acum autorităţile au plătit doar dobânzi aferente împrumutului record.
În planul asistenţei sociale nu există încă o bază de date centralizată. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Inspecţia Muncii, Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale şi Casa de Pensii nu comunică în niciun fel. Deciziile de restructurare ale guvernului Boc s-au luat de doi ani încoace fără să se ştie exact câţi salariaţi există (şi implicit, de câţi este nevoie în administraţia publică), câţi plătitori de contribuţii sociale şi câţi dintre aceştia lucrează cu contracte de muncă sau chiar câţi şomeri au existat la un moment dat în economie.
Guvernul Boc a încercat şi reforma salarizării. Însă schimbarea sistemului de salarizare în sistemul public nu a aşezat toate salariile din sistem pe o scară ierarhică. Nu există suficientă transparenţă şi un control al nivelului salariilor.
România şi Bulgaria aveau anul trecut cele mai mici salarii minime pe economie din UE, de 157,2 euro pe lună, respectiv 122,7 euro pe lună. Şi aici diferenţa este mare în raport cu statele vecine. În Ungaria, salariul minim a fost în 2011 de 280,6%, iar în Polonia de 348,7 euro. Diferenţa este enormă comparativ cu statele occidentale.
Nici în privinţa reformei educaţiei imaginea nu este favorabilă. Rezultatele slabe înregistrate anul trecut la examenul de bacalaureat, testele internaţionale care arată că şcoala românească nu stă deloc bine, o reformă începută de ani de zile care nu se mai termină oferă tabloul dezolării în care se mişcă învăţământul românesc. Procentul de 6% din PIB (129 mld. euro) alocat învăţământului prin lege a fost amânat până după 2014 din lipsă de bani. Guvernul Boc nu a încasat însă niciun leu din privatizări, deşi promite de doi ani Fondului Monetar Internaţional că va vinde pe bursă pachete minoritare de acţiuni la principalele companii de stat din sectorul energetic.
Reforma companiilor de stat: Boc nu a mai apucat să-şi ducă la capăt angajamentele
Guvernul condus de Emil Boc şi-a asumat obiective ambiţioase privind restructurarea, eficientizarea şi privatizarea companiilor de stat, dar nu a mai apucat să le ducă până la capăt.
Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, principala candidată la privatizare pe lista fiecărui guvern din ultimii zece ani, este în continuare la stat şi acumulează pierderi şi datorii, pe bursă statul nu a finalizat încă nicio ofertă de acţiuni, iar în privinţa guvernanţei corporative şi a managementului companiilor de stat a fost creat deocamdată doar cadrul legal, nefiind încă implementat nimic.
Programul de privatizări al guvernului Boc a fost pus la punct la presiunile FMI. Principalele ţinte ale acestui program sunt privatizarea completă a unor companii cu probleme, precum Oltchim, CFR Marfă, Cuprumin, vânzarea unor pachete de acţiuni pe bursă la companii din sectorul energetic, precum Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, şi implementarea unor reguli clare de guvernanţă corporativă şi recrutarea de manageri profesionişti la unele dintre cele mai importante companii din portofoliul statului. Presiuni în această direcţie a făcut şi Fondul Proprietatea, administrat de grupul american Franklin Templeton, care a primit sprijin şi din partea ambasadorului american Mark Gitenstein.
Implementarea programului a fost însă lentă, fiind întârziată şi de eşecul ofertei de vânzare a 9,84% din acţiunile Petrom, în iulie 2011, pe fondul scăderii pieţelor internaţionale. Oferta Petrom a fost de altfel singura derulată de guvernul Boc. Acesta a mers înainte cu alegerea intermediarilor pentru ofertele de vânzare a câte 15% din Transelectrica şi Transgaz şi pentru listarea Romgaz, iar recent a demarat procedura de selecţie a intermediarului pentru listarea Hidroelectrica. Emil Boc nu a mai apucat însă să ducă la capăt aceste oferte. Prima pe listă este oferta Transelectrica, programată să aibă loc la finalul lunii februarie.
În privinţa guvernanţei corporative a companiilor de stat, principala realizare a guvernului Boc este Ordonanţa de Urgenţă 109 din decembrie 2011, care stabileşte reguli clare privind numirea membrilor consiliilor de administraţie ale companiilor de stat şi privind raportările pe care acestea sunt obligate să le realizeze.
Ordonanţa a trecut neobservată până acum, însă este extrem de importantă deoarece oferă acţionarilor minoritari ai companiilor de stat (precum FP) şi publicului instrumente prin care să urmărească activitatea acestora şi rezultatele financiare.
Totuşi, implementarea prevederilor Ordonanţei 109 a început abia după un scandal imens determinat de numirea lui Victor Vevera, consilierul personal al lui Emil Boc, în funcţia de preşedinte al Transelectrica, numire care s-a realizat cu nerespectarea criteriilor de transparenţă cerute în ordonanţă.
Guvernul Boc a demarat anul trecut şi proiectul "CEO la stat" pentru atragerea de manageri din sectorul privat la cele mai importante companii de stat. Până acum însă nu au fost selectate nici măcar firmele de recrutare care vor recruta managerii.
Cum arată tabloul macro al guvernării Boc
După doi ani în care economia a căzut cu peste 7% în 2009 şi cu 1,3% în 2010, în contextul crizei economice mondiale, anul 2011 a adus o creştere reală a Produsului Intern Brut de aproximativ 2,5%, după cum indică majoritatea estimărilor. În preţuri curente, Produsul Intern Brut a fost în 2009 de 491, 3 mld. lei, iar nivelul estimat pentru 2011 este de 547,8 mld. lei.
În plan fiscal, veniturile bugetului consolidat au ajuns la sfârşitul anului trecut la 181,56 mld. lei, cu aproximativ 25 mld. lei peste nivelul de la finele anului 2009, adică o creştere de 16%.
Deficitul bugetar s-a diminuat an de an, în urma măsurilor de austeritate (a tăierii salarilor şi pensiilor), ajungând la sfârşitul anului 2011 la 4,4% din PIB (24 mld. lei).
În ceea ce priveşte datoria publică, s-a înregistrat un salt de 43,5%, de la 147,3 mld. lei în 2009 la 211,5 mld. lei în octombrie 2011. România se menţine totuşi pe lista ţărilor cu cele mai mici datorii publice, ca pondere în PIB, la nivelul UE.
Iniţierea şi finalizarea, fără probleme, a unui acord cu FMI şi Comisia Europeană şi semnarea unui acord nou, de tip preventiv, în primăvara anului trecut, intră tot în contul guvernului Boc.
Angajamentele asumate în faţa FMI au fost respectate: încadrarea în ţintele de deficit bugetar, legea salarizării unitare sau legea pensiilor - şi astfel acordul cu FMI parafat în 2009 a fost dus la bun sfârşit.
Deşi ţintele de deficit bugetar agreate cu Fondul au fost îndeplinite, uneori rezultatele au fost obţinute prin sacrificarea investiţiilor şi amânarea plăţilor către mediul privat. Arieratele statului reprezintă în continuare o problemă nerezolvată.
Consolidarea fiscală din 2010-2011 a fost considerată un mare succes al României de către analişti, bancheri şi investitori locali şi străini.
În timpul mandatului premierului Emil Boc a fost majorată TVA la 24% şi au fost culese roadele acestei măsuri în plan fiscal, încasările din TVA şi veniturile bugetare înscriindu-se pe un trend continuu ascendent.
Şi programul de finanţare externă de 7 mld. euro pe trei ani a fost lansat tot în timpul mandatului lui Boc.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
