Cum arată Ordonanţa de Urgenţă prin care a fost aprobat un miliard de euro pentru contracte de finanţare în Cultură

19 iul 2018 Autor: Departamentul Cultură Life

OUG prin care a fost aprobat un miliard de euro pentru contracte de finanţare multianuale în Cultură, aprobată de Cabinetul Dăncilă la propunerea ministrului Culturii, George Ivaşcu, prevede, în primă fază, acordarea de credite de angajament în valoare de 50 milioane lei în 2018. 

Programul de investiţii în domeniul Culturii prevede finanţarea mai multor categorii de cheltuieli de investiţii:

a) achiziţia de imobile monumente istorice şi de bunuri culturale mobile clasate, prin exercitarea dreptului de preemţiune al statului, în condiţiile legii;
b) construirea de obiective culturale, reprezentând construcţii cu destinaţie culturală sau în care se desfăşoară activităţi în domeniul cultural, de informare şi de educaţie permanentă, se oferă servicii culturale de utilitate publică, cu rol în asigurarea coeziunii sociale şi a accesului la informaţie;
c) realizarea de lucrări de intervenţie, reabilitare şi/sau modernizare, consolidare, restaurare şi punere în valoare a monumentelor istorice, definite la art. 3 lit. a) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare, înscrise în Lista monumentelor istorice, actualizată, cu respectarea prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) realizarea de lucrări de intervenţie, reabilitare şi/sau modernizare, consolidare, restaurare şi punere în valoare a obiectivelor culturale cum ar fi biblioteci, muzee, centre culturale, instituţii de spectacole sau concerte, şi alte obiective cu destinaţie culturală.

Potrivit ordonanţei, "se aprobă în bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, pentru implementarea Programului, alocarea de credite de angajament pentru perioada 2018 – 2025 în cuantum de 4,5 miliarde lei, în baza cărora se pot încheia contracte de finanţare multianuale, după cum urmează: în anul 2018, 50 milioane lei, urmând ca în următorii 6 ani fondurile alocate să crească anual cu minimum 20%, astfel încât să se atingă plafonul aprobat aferent programului de investiţii multianual".

Beneficiarii Programului sunt autorităţile administraţiei publice centrale, inclusiv Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, precum şi instituţiile aflate în subordine, indiferent de sistemul de finanţare, şi autorităţile administraţiei publice locale.

Nu sunt considerate eligibile pentru finanţarea categoriilor de cheltuieli de investiţii: a) monumente istorice sau obiectivele culturale aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat; b) monumente istorice sau obiectivele culturale neînscrise în cartea funciară sau pentru care solicitanţii nu pot proba dreptul de proprietate sau de administrare; c) monumente istorice sau obiectivele culturale aflate sub sechestru asigurător, ipotecate, aflate în litigiu privitor la dreptul de proprietate; d) imobilele monumente istorice, bunuri culturale mobile clasate sau alte obiective care au beneficiat de alte finanţări nerambursabile ale acţiunilor, serviciilor şi/sau lucrărilor aferente monumentelor istorice şi obiectivelor culturale, care au beneficiat de alte finanţări rambursabile/nerambursabile ale acţiunilor, serviciilor şi/sau lucrărilor aferente monumentelor istorice şi obiectivelor culturale, indiferent de sursa de finanţare, în vederea evitării dublei finanţări; e) monumentele istorice înscrise în Lista monumentelor istorice, actualizată, aflate în proprietatea cultelor religioase recunoscute de lege; f) imobile cu acelaşi regim de proprietate ca cele prevăzute la lit. e), care fac parte din categoriile de monumente istorice ansamblu sau sit; g) obiective culturale incluse în Programul naţional de dezvoltare locală, prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. g) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare; h) monumente istorice incluse în Programul naţional de restaurare a monumentelor istorice, prevăzut în Hotărârea Guvernului nr. 593/2011 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional al Patrimoniului, cu modificările şi completările ulterioare; i) obiectivele de investiţii incluse în Programul naţional de construcţii de interes public sau social, derulat în baza Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001, privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A..

Guvernul condus de Viorica Dăncilă a aprobat, joi, la propunerea ministrului Culturii, George Ivaşcu, ordonanţa de urgenţă prin care vor fi alocate multianual fonduri în valoare de un miliard de euro pentru achiziţia, restructurarea şi construirea de monumente istorice, biblioteci şi muzee, "în acord cu programul de guvernare şi Convenţia Naţională pentru Cultură". Astfel, se aprobă în bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, pentru implementarea programului, alocarea sumei de 1 miliard de euro, în baza căreia se pot încheia contracte de finanţare multianuale.

 
Cuvinte cheie:
ORDONANŢA
, GEORGE IVAŞCU
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide