Politică

Cum au văzut tinerii alegerile de la McDonald's (Piaţa Romană). "Ne anulăm voturile ca să nu le fure alţii"

Cum au văzut tinerii alegerile de la McDonald's (Piaţa...

Autor: Andreea Neferu, Gabriel Razi

09.12.2012, 16:30 2667

La restaurantul McDonald’'s din Piaţa Romană, una dintre ancorele din România alte gigantului american, şi un loc cunoscut de întâlnire al tinerilor bucureşteni, atmosfera în ziua votului pentru alegerile parlamentare era clară: "Nu avem de ce să ne agităm în privinţa politicii oricum nu se va schimba nimic. Mergem la vot doar să ne anulăm voturile, ca să nu le fure alţii."

”"Mă duc la vot, dar voi anula votul. M-am documentat, ştiu cine candidează la mine în colegiu, dar cu toate astea tot voi anula votul. Din mai mulţi proşti, nu e bun cel mai puţin prost, după cum zice şi tatăl meu. Nu am aşteptări de la următorii parlamentari"”, spune Ioana Dumitru, 19 ani, elevă.

Un alt tânăr, Dănuţ Pop, 21 de ani, student la o facultate cu profil economic subliniaza pe acelasi ton că o schimbare radicală a numelor din Camera Deputaţilor sau din Senat nu inseamna neaparat o schimbare din temelii a situaţiei economiei locale.

”"Nu am fost până acum la vot dar cred că o să merg, nu m-am hotărât încă. Şi dacă merg o să îmi anulez votul pentru că oricum opţiunile sunt la fel. Nu este nicio diferenţă”."

Dezamăgită de evoluţia economiei româneşti din ultimii patru ani, Mara S., o elevă de 18 ani, spune că a hotărât să meargă totuşi la vot dar în acelaşi timp ea subliniază că nu are mari speranţe de la viitorii aleşi.

”"Am votat deja. Am ştiut cine candidează. O schimbare? Nu sper la nimic major. Ar fi bine dacă s-ar schimba ceva la nivel de oraş. Să se ia măsuri economice, pentru că dacă nu avem economie, nu avem oraş. Ultimii patru ani au fost mai proşti, atât din cauza politicienilor cât şi din cauza crizei”", spune Mara S.

În faţa restaurantului din Piaţa Romană, Stana Ursu, 53 de ani, liber profesionist, spune că s-a decis s㠓ias㔠la vot pentru a-l vota pe candidatul susţinut de primarul din sectorul în care locuieşte.

”"Acum mergem la vot, ştim deja cu cine votăm pentru Camera Deputaţilor. Din păcate, nu ştim cine a candidat pentru senatori în colegiul nostru. Voi susţine candidaţii susţinuţI de primarul nostru, din sectorul 4 (Cristian Popescu - Piedone - n.red.), pentru că în general suntem mulţumiţi de ceea ce a realizat el în sector”."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO