Politică

Cum îşi bate joc Guvernul Boc de 20 de miliarde de euro

Cum îşi bate joc Guvernul Boc de 20 de miliarde de euro

Foto: Andreea Alexandru

Autor: Gândul

09.01.2012, 10:22 2833

În decembrie anul trecut, primul ministru Emil Boc menţiona că, alături de investiţiile publice şi fondurile europene, unul dintre motoarele economiei României în 2012 îl vor reprezenta proiectele ce urmează să fie derulate prin parteneriat public-privat (PPP), făcând referire la lista celor 18 proiecte prioritare aprobată de Guvern în aprilie 2011.

Între acestea se numără reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, Hidrocentrala Tarniţa-Lăpuşeşti, autostrada Comarnic-Braşov, autostrada Sibiu-Piteşti, precum şi canalul Dunăre-Bucureşti.

Valoarea estimativă a nouă dintre cele 18 proiecte de pe lista Guvernului - pentru restul neexistând evaluări ale investiţiilor- se ridică la aproape 20 de miliarde de euro, potrivit calculelor gândul.

Cu toate acestea, pe site-ul Ministerului Finanţelor investitorii interesaţi de procedura PPP găsesc informaţii neactualizate. Astfel, aici scrie că secretarul de stat Bogdan Alexandru Drăgoi este coordonatorul Unităţii Centrale pentru Coordonarea Parteneriatului Public-Privat (UCC PPP).

La capitolul "proiecte majore de infrastructură" în domeniul PPP sunt prezentate informaţii din ianuarie 2008 despre tronsonul de autostradă Comarnic-Braşov, eşuat însă încă din 2010, iar legislaţia prezentată este din 2006-2009, fără ultimele actualizări, care datează din octombrie 2011. "Unde s-au mutat PPP-iştii? Nu mai sunt la noi de un an, site-ul nu este actualizat", ni se spune de la Ministerul Finanţelor.

De fapt, din octombre 2010, de coordonarea UCC PPP nu se mai ocupă Ministerul Finanţelor, unitatea fiind reorganizată la nivel de Direcţie Generală în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG).

Ce este un PPP

Un PPP este în principal o tranzacţie care transferă responsabilitatea generală pentru furnizarea unui serviciu public sau pentru realizarea unei investiţii cu scop comercial către o companie privată, în timp ce autoritatea publică competentă îşi păstrează responsabilitatea politică, devenind partener la profit şi pierderi, potrivit definiţiei de pe site-ul Finanţelor.

Citiţi mai multe detalii pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO