Politică

Daniel Chiţoiu pleacă din PNL: ”Partidul este stăpânit de haos”

Daniel Chiţoiu pleacă din PNL: ”Partidul este...

Autor: Andi Manciu

30.06.2014, 19:00 137

"Prin decizia de a demisiona din PNL rămân consecvent crezului meu liberal, rămân fidel valorilor şi principiilor liberale. Nu pot să rămân indiferent la modul în care s-a ajuns să se facă politică în PNL, o politică în care se încearcă păcălirea membrilor PNL de către conducere prin tot felul de decizii impuse şi aranjate de câteva grupuleţe care îşi împart puterea în partid", susţine Chiţoiu, într-un comunicat remis luni MEDIAFAX.

El consideră că, de fapt, Congresul PNL ar fi reprezentat "consfinţirea trădării electoratului liberal şi a membrilor care au crezut până în ultima clipă că partidul nu se va dezice de istoria sa şi de valorile liberalismului, pe care le-a reprezentat în România de-a lungul a 139 de ani".

Deputatul susţine că prin demisia sa rămâne consecvent "crezului liberal", precizând că decizia de afiliere la PPE şi părăsirea ALDE de către PNL este contrară naturii politice a formaţiunii liberale.

"PNL este un partid stăpânit de haos, un partid în degringoladă, un teren de bătălie între grupurile lui Antonescu şi Iohannis. Este de-a dreptul penibil modul în care se joacă alba-neagra cu candidatul la alegerile prezidenţiale, cu voinţa a mii de membri PNL. Acest mod de a face politică este o jignire adusă fiecărui liberal din ţară şi fiecărui membru care crede în principiile liberalismului. Numai de partid liberal şi democratic nu mai putem vorbi acum la PNL", a mai spus Chiţoiu.

El precizează că drumul fuziunii PNL-PDL "nu poate duce decât într-o fundătură, trădând electoratul şi liberalii din România".

"Chiar dacă se anunţă drept o mare victorie, păstrarea numelui de PNL nu face altceva decât să transforme partidul într-o maşină de curăţat imaginea membrilor PDL, grav afectată după o guvernare dezastruoasă. PNL dezertează de la valorile şi principiile liberale pentru a-i fi servit pe tavă lui Băsescu şi apropiaţilor săi din PDL", mai susţine deputatul.

Şase deputaţi liberali, între care Andrei Gerea, au anunţat că demisionează din PNL şi trec la formaţiunea pe care o va înfiinţa Călin Popescu Tăriceanu, aceştia declarând pentru MEDIAFAX că sunt nemulţumiţi de fuziunea cu PDL şi de modul în care s-a desfăşurat congresul partidului.

Cei şase deputaţi care demisionează din PNL sunt: Andrei Gerea, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Sorin Teju, Viorel Palaşcă şi Nicolae Alexandri. De asemenea, a anunţat că părăseşte PNL şi Bogdan Nica, fost secretar regional al PNL pentru regiunea Sud-Muntenia.

Sâmbătă, a anunţat că demisionează din PNL deputatul Graţiela Gavrilescu, ea reclamând că la Congres "s-a votat după cum era aranjat şi bileţele au circulat" şi precizând că se va alătura partidului liberal pe care îl va fonda Călin Popescu Tăriceanu.

Fostul preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, vineri, printr-un comunicat, că va inţia imediat procedurile pentru înfiinţarea unui nou partid liberal şi strângerea de semntări pentru înscrierea candidaturii sale la prezidenţiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24