Politică

Daniel Daianu candideaza pentru Parlamentul European din partea PNL

20.09.2007, 19:04 54

Profesorul de economie Daniel Daianu, fost ministru de finante in guvernul Ciorbea, a acceptat propunerea conducerii PNL de a candida la alegerile pentru Parlamentul European din partea acestui partid.
"Mi-au propus si am acceptat. Nu mi-a fost usor, pentru ca nu-mi place sa stau departe de familie.
Mi-am dat seama insa ca in Parlamentul European domeniul meu, cel al finantelor, nu este bine reprezentat. Parlamentul European are un cuvant destul de important cand vine vorba despre bugetul UE, alaturi de aspecte care privesc politica industriala sau mediu", a declarat pentru ZF Daniel Daianu. El afirma ca nu va intrerupe legaturile cu Romania, va continua sa scrie si va veni saptamanal la Bucuresti.
Liberalii au finalizat o lista cu numele celor care vor intra in alegeri, insa primele trei pozitii - cele care sunt eligibile - nu au fost completate. Conducerea partidului va definitiva astazi lista, iar Daianu se va regasi pe una dintre pozitiile eligibile, daca nu chiar pe prima.
Fostul ministru de finante afirma ca este interesat ca la Parlamentul European sa lucreze in Comitetul care se ocupa de afacerile financiare ale Uniunii sau in Comitetul pentru politici industriale. Daianu spune ca experienta sa va ajuta la impletirea, in Parlamentul European, a interesului european cu cel national. El a adaugat ca nu a fost pana in prezent interesat sa intre in politica ("sunt un tehnocrat"), dar nu a exclus sa faca acest gest in viitor.
O alta persoana cu priza buna la public pe care PNL ar dori-o pe o pozitie eligibila este fostul ministru de externe Mihai-Razvan Ungureanu. Acesta nu a dat, deocamdata, un raspuns concret. Renate Weber, fost consilier prezidential, sau Cristian Parvulescu, presedintele ProDemocratia, au fost, de-a lungul vremii, persoane curtate de liberali pentru aceste alegeri, dar rezultatul final va fi cunoscut astazi.
Ieri democratii si-au stabili si ei lista pentru europarlamentare care va fi deschisa de fostul ministru al apararii Sorin Frunzaverde. In rest, pe lista PD nu sunt nume cu mare rezonanta.
La PLD, pe prima pozitie, va fi fostul prim-ministru Theodor Stolojan, la PNG seful partidului, patronul clubului de fotbal Steaua Gigi Becali, iar la PRM Corneliu Vadim Tudor. Insa in cazul lor, participarea in alegeri este doar o miscare strategica - vor sustine lista si se vor retrage dupa scrutin. La PSD problemele nu s-au transat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO