Politică

Declaraţia de averea Gabrielei Firea: Bijuterii în de aproape 600.000 de lei şi mai multe terenuri

Declaraţia de averea Gabrielei Firea: Bijuterii în de...

Autor: Radu Tutulan

15.06.2017, 17:09 1864

Pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Bucureşti a fost publicată declaraţia de avere a Primarului General, Gabriela Firea. Edilul deţine două terenuri forestiere, obţinute în perioada 2005-2010, cu o suprafaţă totală de peste 2.300 de metri pătraţi, în oraşul Voluntari, din judeţul Ilfov. În localitatea Sineşti deţine, în coproprietate cu soţul său, Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari, un teren intravilan de 1.500 de metri pătraţi şi un teren extravilan de 60.000 de metri pătraţi. Toate aceste proprietăţi, se precizează în declaraţia de avere, au fost obţinute fie prin "cumpărare succesiune", fie prin "moştenire".

Tot împreună cu soţul său, Gabriela Firea deţine alte două terenuri, cu o suprafaţă totală de peste 2.200 de metri pătraţi, în localitatea Petrăchioaia, din judeţul ilfov, acestea fiind cumpărate în perioada 1991-1994. De asemenea, pe unul dintre aceste terenuri este construită şi o casă, cu o suprafaţă de 240 de metri pătraţi, pe care o deţine în coproprietate cu Florentin Pandele.

La capitolul bunuri personale, Gabriela Firea deţine un autoturism Mercedes Benz, fabricat în anul 2010, bijuterii în valoare de 100.000 de euro dobândite înainte de casatorie, la care s-au adăugat alte podoabe în valoare de 30.000 de euro după mariaj. În plus, înainte de a se căsători cu Florentin Pandele ar fi avut în proprietate tablouri în valoare de 80.000 de euro, colecţia de artă fiind ulterior dezvoltată cu alte lucrări în valoare de 30.000 de euro.

În conturile din bancă, Gabriela Firea declară că are aproximativ 10.500 de lei, 1.000 de dolari şi 1.000 de euro, în timp ce soţul său, declară Primarul General, deţine în conturi puţin peste 4.000 de lei.

În plus, edilul Capitalei declară că, din împrumuturile personale acordate în trecut, mai are de recuperat, în total, aproape 80.000 de euro. Conform declaraţiei de avere, a împrumutat cu 14.000 de euro pe Corina Mihaela Gheorghe, cu 25.000 de euro pe Alina Tarcevschi, cu 30.000 de euro pe Angelica Cobzaru şi cu 10.000 de euro pe Ligia Gheorghe.

În 2016, Gabriela Firea a obţinut un venit de 39.251 de lei, ca Primar General, la care s-au adăugat alţi 38.743 de lei, ca senator. În aceeaşi perioadă, soţul său, Florentin Pandele, a avut un venit anual total în valoare de puţin peste 48.000 de lei, ca primar al oraşului Voluntari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO