Politică

Deputatii nu se grabesc cu legile prioritare

19.10.2005, 22:05 10

Deputatii au adoptat ieri doar doua proiecte de lege din cele opt inscrise pe ordinea de zi si considerate drept prioritate legislativa pentru integrarea Romaniei in UE. Ministrul integrarii europene Anca Boagiu a fost prezenta la dezbaterile Camerei, in urma cererilor repetate facute saptamana trecuta si la inceputul acestei saptamani de catre reprezentantii opozitiei, UDMR, PNL si PC. Unul dintre proiectele adoptate de catre deputati se refera la dobandirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor de catre cetatenii straini si apatrizi, precum si de persoanele juridice straine, care va intra in vigoare la data aderarii Romaniei la UE. Astfel, cetatenii unui stat membru si apatrizii cu domiciliul intr-un stat membru sau in Romania vor putea dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor pentru resedinte secundare la implinirea unui termen de cinci ani de la data aderarii Romaniei la UE. Un alt proiect de lege adoptat de Camera Deputatilor, considerat prioritate legislativa pentru aderarea Romaniei la UE a fost cel de modificare a Ordonantei 200/2000 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si preparatelor chimice periculoase. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO