Politică

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu va candida la prezidenţiale: Indiferent de decizia PSD, eu candidez

Deputatul PSD Liviu Pleşoianu va candida la...

Autor: Petriana Condrut, MEDIAFAX

11.01.2018, 14:24 168

"Vă spun că eu voi face exact ce am spus în urmă cu câteva luni. Voi candida la prezidenţialele din 2019. Când se va hotărî PSD să ţină acel Congres, membrii partidului vor decide, aşa cum este firesc. Dar indiferent de acea decizie, eu tot voi candida în 2019. (...) dragi colegi, deşi am anunţat public şi clar care este intenţia mea, voi continua şi în 2018 să nu mă întâlnesc cu nicio grupare internă. Nu mă interesează absolut deloc să obţin sprijin interesat. Nu mă interesează absolut deloc să iau parte la decizii născute în spatele vreunei cortine, în spatele oricărei cortine" , a scris Liviu Pleşoianu.

Parlamentarul îi critică pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pe şeful Executivului, Mihai Tudose, dar şi pe colegii săi care participă la diferite întâlniri.

"Am încercat şi am reuşit în 2017 două lucruri pe care le consider foarte importante: să lupt fără preget şi fără rezerve cu Hidra care a luat această ţară ostatică de mai bine de un deceniu şi, în acelaşi timp, să nu particip la nicio întâlnire, de orice fel (chiar şi mascată în felurite chefuri), a vreunei grupări din PSD. NU mă interesează absolut deloc „jocul politic” în sensul clasicelor lupte interne pentru putere! (...) Personal, deşi nu vă ascund că primesc foarte multe mesaje de susţinere din foarte multe zone, mă încăpăţânez să mulţumesc dar să merg mai departe privind înainte doar către principiile şi idealurile mele. Utopice, neutopice, sunt lucrurile în care cred. Greşesc, nu greşesc, voi continua să merg pe aceeaşi linie ca şi până acum. Dacă PSD, în ansamblul lui, va rezona cu această linie, vom merge împreună şi vom construi împreună sensuri noi. Dacă nu, eu îmi voi vedea în continuare de drum şi nu mă voi opri...", se arată în postarea parlamentarului.

Pleşoianu spune că Liviu Dragnea aplică, legat de candidatul la prezidenţiale, aceeaşi reţetă pe care a aplicat-o şi când a fost vorba despre numirea premierului.

"Păi hai să vedem cum a fost în cazul „premierului PSD”. Mai ţineţi minte? Înainte şi în timpul campaniei electorale, marea enigmă a fost tocmai propunerea PSD pentru postul de premier. Nimeni nu ştia, nimeni nu vorbea. Motivul? Acelaşi: „dacă îl anunţăm de-acum, îl face praf Sistemul”. ...Ok. Şi? Care a fost rezultatul? Rezultatul a fost că propunerea Shhaideh a fost respinsă fără drept de apel de Iohannis (deşi PSD spusese că e singura propunere şi că, dacă va fi respinsă, atunci „ne vedem în altă parte” – adică la suspendare!).

Rezultatul a mai fost apoi scoaterea din joben a lui Grindeanu. Iar „Grindianu”, la doar câteva luni distanţă, s-a baricadat în Guvern, ne-a spus scrâşnind din dinţi că „acesta este adevăratul Grindianu!” şi ne-a mărturisit, de la Bruxelles şi de la... Realitatea TV, că protestele din Piaţa Victoriei sunt minunate (...)

Alt rezultat absolut minunat a fost apoi scoaterea din joben a lui Tudose (e drept, un joben ceva mai mare, ca să-l încapă). PSD-istul cu doctorat la SRI, cu prefaţă semnată de Coldea şi postfaţă semnată de Maior, a dat afară din Guvern, la doar câteva luni distanţă, două colege de partid. Motivul? „Sunt penale!”... Cu alte cuvinte, premierul PSD a preluat exact termenul de propagandă favorit al lui Iohannis. Mai mult, el a declarat chiar aşa, întrebat fiind ce părere are despre abuzurile DNA: „Nu, nu cred că orice procuror face ce vrea în Guvern! Nu cred că anumiţi procurori pot face acest lucru. Nu ştiu cine ar fi atât de determinat să se apuce să facă nişte dosare, pe bandă rulantă, unor nevinovaţi doar pentru a remania Guvernul. Nu cred că se joacă nimeni cu aşa ceva! Am încredere că, deşi mai pot fi derapaje, nu se poate ajunge atât de departe!”. ...Nu e absolut superb? Carevasăzică, domnul premier PSD e de părere că nici vorbă de abuzuri din partea DNA...

...Pe scurt, deşi ar mai fi fost multe de amintit (eu mi-am făcut datoria de a le spune pe toate şi în partid, şi public, la vremea lor), cam acesta a fost marele rezultat al secretomaniei cu privire la „premierul PSD”: o propunere respinsă, urmată de doi premieri ai SISTEMULUI. E bine, nu? Merită să procedăm la fel şi în perspectiva lui 2019, nu-i aşa!?"

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO