Politică

Diaconescu: Social-democratii voteaza liber la Nastase si Mitrea

30.06.2008, 19:21 16

Vicepresedintele PSD Cristian Diaconescu a spus ieri ca formatiunea sa nu adopta o linie politica in ceea ce priveste votul in cazul solicitarii de incepere a urmaririi penale a lui Nastase si Mitrea, social-democratii urmand sa decida fiecare pentru el cum va vota in aceste cazuri. "Partidul nu poate, si niciun partid nu poate, sa dea o linie politica, pentru ca pana la urma s-a pus la dispozitia fiecarui parlamentar un dosar in ideea ca respectivul parlamentar sa isi exprime un punct de vedere", a spus Diaconescu. Intrebat daca, in cazul in care se va decide convocarea unei sesiuni extraordinare, PSD va sustine includerea pe ordinea de zi si repetarea votului final in cazul solicitarii de incepere a urmaririi penale a deputatilor Miron Mitrea si Adrian Nastase, Diaconescu a precizat: "Este o decizie pe care Biroul Permanent trebuie sa o puna in aplicare. PSD in mod intelept si normal, cum a procedat pana acum, nu adopta o linie politica in legatura cu o decizie care se refera la punerea in miscare a unui act de justitie". El a adaugat ca, in conditiile in care Biroul Permanent al Camerei va decide punerea pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, PSD va decide prin vot intr-o forma sau alta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO