• Leu / EUR5.3414
  • Leu / GBP6.3029
  • Leu / USD4.7612
Politică

Discuţii în Parlamentul European despre securitatea Europei pe Flancul Estic

Discuţii în Parlamentul European despre securitatea...

Autor: Mediafax

03.10.2026, 14:36 96

Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European, anunţă că a organizat la Bruxelles o serie de discuţii privind securitatea Europei pe Flancul Estic şi, respectiv, la Marea Neagră.

„Am reunit la Parlamentul European peste 50 de reprezentanţi ai industriei româneşti de apărare şi aeronautice, cercetători şi experţi din instituţiile europene şi NATO pentru a discuta despre ceea ce trebuie să facem concret pentru securitatea Mării Negre şi consolidarea Flancului Estic. Încă o dată s-a confirmat faptul că avem experţi români de valoare”, a transmis social-democratul, într-o postare pe Facebook.

Ce propun social-democraţii din Parlamentul European

 
Te-ar putea interesa și:

Negrescu spune că România nu ar trebui să se limiteze doar la investiţiile europene pentru apărare, ci ar trebui să profite de ele pentru a deveni un producător de armament recunoscut pe pieţele internaţionale.

„Nu este suficient să cumpărăm echipamente. Trebuie să producem mai mult în România, să atragem tehnologie şi investiţii, să integrăm companiile româneşti în lanţurile europene de producţie şi să creăm locuri de muncă bine plătite. Avem ingineri, tehnicieni şi muncitori foarte bine pregătiţi şi trebuie să investim în păstrarea lor şi în formarea unei noi generaţii de specialişti”, a mai precizat europarlamentarul PSD.

România beneficiază de programul SAFE prin care face investiţii în dotările cu armament, în contextul războiului de la graniţă. Radu Miruta, ministrul interimar al Apărării, declara că s-au făcut progrese în industria naţională de armament, însă companiile româneşti sunt în urma cu livrările.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează conferința ZF KRUK Summit of Now - Traiectoria financiară a deciziilor, 12 octombrie
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3414
Diferență: -0,1047
Ieri: 5.3414
Azi: 4.7612
Diferență: -0,4225
Ieri: 4.7612
Azi: 6.3029
Diferență: -0,046
Ieri: 6.3029