Politică

DNA a extins urmărirea penală în cazul deputatului Theodor Nicolescu, pentru luare de mită

DNA a extins urmărirea penală în cazul deputatului...

Autor: Otilia Ciocan

18.03.2015, 17:51 81

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus, miercuri, extinderea urmăririi penale faţă de Nicolescu pentru infracţiunea de luare de mită, pe lângă cele trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, pentru care el era deja urmărit penal.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în 2007, Theodor Nicolescu, care la momentul respectiv deţinea funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a cerut de la trei persoane un procent de cinci la sută din totalul acţiunilor pe care aceştia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

În schimbul banilor, Theodor Nicolescu, prin prisma funcţiei pe care o avea, urma să asigure soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a dosarelor de despăgubire, conform DNA.

"Ca urmare a soluţionării dosarului de despăgubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafaţă de 20,5 ha, teren situat în Bucureşti, în zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Cătălin a primit, în perioada 2008-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani şi contravaloarea acţiunilor. Banii au fost remişi în general, în tranşe de până la 250.000 de lei, în lei şi euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul", potrivit comunicatului de presă.

Deputatul PNL Theodor-Cătălin Nicolescu a fost prezent, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie, procurorii aducându-i la cunoştinţă faptul că este urmărit penal şi pentru luare de mită.

În primă fază, Theodor Nicolescu a fost dus la DNA, luni, cu mandat de aducere, el fiind audiat mai multe ore. În urma audierilor, anchetatorii i-au adus la cunoştinţă că este urmărit penal pentru trei fapte de abuz în serviciu.

În acelaşi dosar, Horia Georgescu a fost arestat pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

De asemenea, instanţa a decis arestarea lui Mihnea-Remus Iuoraş, Ingrid Popa-Mocanu şi Constantin-Cătălin Canangiu, alături de experţii evaluatori - Gheorghe Vişoiu şi Alexandru-Florin Hanu.

În ceea ce îi priveşte pe experţii evaluatori Neculai Nistor şi Dorin-Cornel Drulă, ICCJ a dispus ca aceştia să fie cercetaţi în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Decizia poate fi contestată la aceeaşi instanţă, nefiind definitivă, dar va fi aplicată de îndată.

În acelaşi dosar, procurorii au dispus cercetarea sub control judiciar a preşedintelui din perioada în care s-au acordat respectivele despăgubiri, Ingrid Zaarour, ea demonstrându-le anchetatorilor că suferă de o boală incurabilă.

Toţi cei şapte foşti membri ai comisiei din ANRP, precum şi experţii evaluatori sunt acuzaţi de abuz în serviciu.

Procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de fostul vicepreşedinte al comisiei din ANRP, Remus Virgil-Baciu.

După ce a fost reţinut, Horia Georgescu i-a înaintat avocatului său demisia din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), aceasta fiind depusă la Senat marţi.

Potrivit ordonanţei de reţinere emise pe numele lui Georgescu, în luna ianuarie, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat DNA cu privire la faptul că, în perioada 2008 - 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare.

În perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din care făcea parte şi Horia Georgescu, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experţii evaluatori, corespunzătoare unui număr de trei dosare, imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fiind supraevaluate. Procurorii precizează că valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experţilor evaluatori, la suma de 129.709.168 de euro (467.448.907 lei ).

"Din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor 3 dosare a rezultat că evaluatorii desemnaţi nu au purtat o corespondenţă cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agenţiile imobiliare etc. privind tranzacţiile deja efectuate/certe cu proprietăţi imobiliare similare", au scris procurorii în ordonanţa de reţinere.

Procurorii au precizat că, în două cazuri, evaluatorii desemnaţi au utilizat, în cadrul metodei comparaţiei directe, "comparabile" constând în anunţuri de vânzare publicate online sau în ziare, "fără a purta corespondenţă cu deţinătorii de informaţii privind tranzacţiile certe cu proprietăţi imobiliare care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natură a determina preţul real al pieţei imobiliare".

"Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul celor 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi nici prevederile art. 10 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obţinerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii şi cesionarii drepturilor de despăgubire", au mai arătat procurorii DNA.

Dosarul a fost deschis după ce, în ianuarie 2015, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, ca urmare a unor nereguli găsite la controale privind dosare de retrocedări, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Astfel, Curtea de Conturi a făcut un control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, pentru a verifica modul în care au fost utilizate fondurile alocate pentru plata despăgubirilor, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor. În unei decizii din octombrie 2013 a Curţii de Conturi s-a dispus ANRP reevaluarea dosarelor în care s-au acordat despăgubiri în perioada 2009-2011.

Curtea de Conturi a obligat atunci preşedintele ANRP să verifice toate rapoartele de evaluare care au stat la baza dosarelor al căror cuantum de despăgubiri depăşea valoarea de 500.000 de lei, susţin sursele citate.

În baza deciziei Curţii de Conturi şi în urma reevaluării a 452 de dosare s-a constatat că, în 94 de dosare, valoarea de despăgubire stabilită iniţial a fost cu peste 20 la sută mai mare.

Sursele citate au precizat că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat DNA după ce fosta şefă a DIICOT Alina Bica şi foşti membri ai Comisiei Centrale de Despăgubiri au fost trimişi în judecată în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu, după ce, în 2011, i-au aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO