Politică

Dragnea: Controlorul fiscal să demonstreze dacă o firmă ştie sau nu de nereguli pe lanţul de TVA

Dragnea: Controlorul fiscal să demonstreze dacă o...

Autor: Adrian Ilie, Mediafax

30.10.2017, 21:33 120

Preşedintele PSD a precizat că Guvernul va modifica prin ordonanţă Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală pentru a da curs unei solicitări a mediului de afaceri în ceea ce piveşte restituirea de TVA.

”Majoritatea agenţilor economici, dacă nu toţi, au reclamat de-a lungul anilor că stau la bunul plac al controlorilor fiscali: decid ei, analizează ei dacă, de exemplu, pe un lanţ de TVA, atunci când trebuie să aprobe restituirea TVA, pot decide să nu aprobe restituirea dacă ei considerau că agentul economic respectiv ştia sau ar fi putut şti dacă undeva, a patra sau a cincea firmă din lanţ, n-a fost în regulă cu plata TVA”, a precizat Liviu Dragnea.

Pe viitor, controlorii fiscali vor trebui să probeze cazurile în care o firmă ar fi ştiut de nereguli pe lanţul de TVA. ”Noi am făcut o prevedere firească şi anume controlul fiscal poate refuza retuna cotrolul TVA dacă, după administrarea probelor, poate demonstra dincolo de orice îndoială că agentul economic ştia sau ar fi putut să ştie. Deci se merge pe prezumţia de bunăcredinţă a agentului economic şi cade în sarcina celui care controlează să demonstreze că agentul economic este vinovat”, a conchis Dragnea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO